Ştii, mamă, port mereu în gând
Imaginea căsuţei părinteşti,
O decupez şi mă trezesc oftând
Gândindu-mă la tine cum trăieşti.
Te văd cum mergi în roua dimineţii
Să sapi grădina unde-ai pus de toate,
Cu fructele din pomi îmbii drumeţii
Şi mâinile de muncă-ţi sunt crăpate.
Frămânţi apoi o azimă în căpistere,
Dai foc să-încingi cuptorul ca s-o coci,
Mături cu grijă, simţi parcă - o durere
N-o iei în seamă şi spre cer te rogi.
Scoţi pâinea din cuptor şi-i dai o palmă
O înveleşti într-un ştergar curat,
Aşa senină eşti şi aşa de calmă
Şi câte-n lumea asta ai îndurat.
În mintea mea rămâi icoană vie
Oricâte drumuri, mamă, o să fac
Mă rog la Dumnezeu să mi te ţie
Cât mai mulţi ani să nu rămân sărac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu