Agenția fericirii, Nora Roberts

 ........................................................................

3-6

           Traversă în grabă încăperea, cu apa șiroind, apucă pantalonii în grabă şi scoase comunicatorul din buzunar.

   - Blochează imaginea video, mormăi ea. Locotenent Dallas.
   - Transmit. Locotenent Dallas, Eve. CLF, pe strada Huston, la numărul 432, apartamentul 6E. Să se prezinte imediat la locul crimei şi să preia cazul.
   - Transmit, spuse ea şi-şi trecu o mână prin părul ud. Mesaj recepţionat. Contactează ofiţerul Peabody, Delia, ajutor.
   - Afirmativ. Am încheiat transmisiunea.
   - CLF? întrebă Roarke în timp ce ridică halatul şi i-l strânse încă o dată în jurul umerilor.
   - „Crimă la locul faptei”, răspunse ea în timp ce azvârli prosopul deoparte şi se aplecă să-şi tragă pantalonii pe ea. Fir-ar să fie! Fir-ar al dracului să fie, e apartamentul lui Donnie Ray. Chiar azi am stat de vorbă cu el.
   Donnie Ray îşi iubise mama. Acesta fu primul lucru care-i trecu Evei prin minte când se uită la el.
   Era întins pe pat, înfăşurat cu o ghirlandă verde care arunca sclipiri ca nişte pistrui aurii. Părul său răvăşit fusese aranjat cu grijă, încât să cadă în valuri peste pernă. Ochii îi erau închişi, astfel încât genele, alungite şi date cu rimel auriu antic, îi veneau acum pe obraji. Buzele se potriveau perfect cu nuanţa. În jurul încheieturii de la mâna dreaptă avea o brăţară lată, cu trei păsărici drăguţe gravate în aurul prelucrat.
   - Trei păsări cântătoare, spuse Peabody din spatele Evei. La dracu’, Dallas!
   - Acum e alt sex, dar a păstrat aceeaşi schemă spuse Eve pe un ton sec, şi se dădu la o parte astfel încât cadavrul să se vadă pe de-a întregul şi să poată fi examinat. Mai mult ca sigur că are pe undeva un tatuaj şi că se vor găsi semne de abuz sexual. Şi urmele legăturilor de la mâini şi de la picioare, ca şi la celelalte victime. Avem nevoie de toate discurile de la camerele de supraveghere de pe hol şi din cealaltă clădire.
   - Era un tip drăguţ, murmură Peabody.
   - Acum e un tip mort. Hai să ne facem treaba! Peabody se îmbăţoşă dintr-odată, şi o mişcare imperceptibilă îi făcu umerii să se îndrepte asemeni unei rigle, apoi răspunse:
   - Da, să trăiţi!
   Găsiră tatuajul pe fesa stângă. Dacă asta o afectă sau semnele clare ale sodomiei, Eve nu lăsă pe nimeni să vadă. Termină cercetările preliminare, izolă locul crimei, dădu ordin să se înceapă chestionarea vecinilor şi să se împacheteze cadavrul pentru a fi transportat.
   - O să verificăm video telefonul lui, îi spuse ea lui Peabody.
   - Fă rost de agenda lui şi caută toate informaţiile legate de „Confidenţial”. Vreau să vină criminaliştii aici, chiar în seara asta.
   Traversă holul mic, se îndreptă către baie şi deschise uşa. Pereţii, podeaua şi instalaţiile străluceau de-ţi luau ochii.
   - Putem presupune că suspectul a făcut curat aici, continuă ea. Nu prea cred că Donnie Ray era foarte preocupat de curăţenie, şi nici nu o făcea cu prea mare evlavie.
   - Nu merita să moară în felul ăsta.
   - Nimeni nu merită să moară în felul ăsta, spuse Eve şi se dădu un pas înapoi, apoi se întoarse cu faţa către Peabody. Îţi plăcea de el. Şi mie la fel. Acum priveşte lucrurile în felul următor - el s-a dus, iar noi trebuie să folosim tot ce putem găsi aici ca să ajungem la victima numărul patru înainte de a o pierde.
   - Ştiu asta. Dar nu mă pot abţine să nu simt aşa. Doamne Dumnezeule, Dallas, acum câteva ore eram aici şi făceam glume cu el. Nu mă pot abţine să nu simt aşa, repetă ea cu un şuierat mânios. Nu sunt ca tine.
   - Crezi că el mai dă doi bani pe felul în care te simţi tu acum? Vrea să se facă dreptate, nu să suferi tu până nu mai poţi sau să-ţi fie milă de el.
   Eve intră în sufragerie cu paşi apăsaţi, lovind cu piciorul paharele şi pantofii împrăştiaţi pe podea, ca să mai scape puţin de frustrare.
   - Crezi că-i mai pasă lui că sunt eu enervată? întrebă ea şi se întoarse dintr-odată, cu ochii arzând de mânie. Faptul că sunt enervată nu-l ajută pe el cu nimic, şi în plus îmi întunecă judecata. Ce nu pricep? Ce dracului nu pricep? Le lasă pe toate în urma lui, în faţa ochilor mei. Nenorocitul dracului.
   Pentru moment, Peabody nu mai spuse nimic. Nu era prima dată, îşi spuse ea în gând, când confunda profesionalismul calculat al Evei cu cinismul. După atâtea luni şi luni în care lucraseră împreună, ar fi trebuit să ştie deja lucrul ăsta, realiză ea. Trase adânc aer în piept.
   - Poate că ne oferă prea multe indicii şi ne distrage atenţia.
   Ochii Evei se îngustară, iar pumnii care se strânseseră în buzunare se descleştară.
   - Asta e o idee bună. E o idee foarte bună. Prea multe puncte de vedere, prea multe informaţii. Trebuie să ne alegem o pistă şi să o analizăm îndeaproape. Începi cercetările de aici, Peabody, îi ordonă ea în timp ce-şi scoase comunicatorul. Ne aşteaptă o noapte lungă.
   Se împletici înapoi acasă pe la patru dimineaţa, cu ajutorul surogatului prost de cafea de la sediul central, cu conţinut ridicat de octan. I se închideau ochii de somn, îi ghiorăiau maţele, dar avea impresia că mintea îi era în continuare în priză şi îşi putea face treaba.
   Cu toate astea, tresări şi duse mâna în dreptul armei, când Roarke intră în biroul ei şi se apropie la câţiva paşi în spatele ei.
   - De ce naiba te-ai trezit? îl întrebă Eve pe un ton aspru.
   - Te-aş putea întreba şi eu acelaşi lucru, doamnă locotenent.
   - Am treabă.
   Roarke ridică dintr-o sprânceană, o apucă de bărbie şi se uită cu atenţie la chipul ei:
   - Munceşti peste măsură, o corectă el.
   - Mi s-a terminat cafeaua adevărată din Auto Bucătarul meu şi a trebuit să beau poşirca aia pe care o meşteresc la sediul central. Dacă iau câteva guri dintr-o cafea adevărată, o să-mi fie bine.
   - Dacă te-ai culca câteva ore, ţi-ar fi şi mai bine.
   Cu toate că suna tentant, nu-i îndepărtă mâna.
   - Am o întâlnire la ora opt, spuse ea. Trebuie să mă pregătesc.
   - Eve.
   Când văzu că Eve îl scuipă ca o pisică, Roarke îi aruncă o privire de atenţionare, apoi îşi aşeză mâinile pe umerii ei, cu mult calm.
   - Nu am de gând să mă amestec în munca ta. Ţin însă să-ţi reamintesc că nu îţi vei face treaba foarte bine dacă dormi de-a-n picioarelea.
   - Pot lua un energizant.
   - Tu? o întrebă el zâmbind, iar ea strâmbă din nas.
   - Cred că va trebui să apelez la droguri aprobate de poliţie până să se termine totul. Nu-mi lasă nicio clipă de răgaz, Roarke.
   - Lasă-mă să te ajut.
   - Dar nu mă pot folosi de ajutorul tău ori de câte ori se îngreunează situaţia.
   - De ce nu? o întrebă el şi începu să-i maseze umerii, ca să o elibereze de tensiunea acumulată. Pentru că nu sunt pe lista aprobată de poliţie?
   - Ăsta ar fi unul dintre motive.
   Masajul o relaxa un pic prea tare. Simţea cum mintea începea să i se înceţoşeze şi nu o mai putea întoarce la realitate.
   - O să mă culc două ore. Alte două ore or să-mi fie de ajuns ca să mă pregătesc. Dar mă întind aici.
   - O idee bună.
   O conduse cu uşurinţă înspre fotoliul pentru dormit. Oasele îi erau ca de cauciuc. Se întinse şi el alături de ea şi comandă fotoliului să se întindă de tot.
   - Ar trebui să mergi în pat, spuse ea abia auzit, în timp ce-şi potrivea corpul lângă al lui.
   - Prefer să mă întind alături de nevasta mea, atunci când am ocazia.
   - Două ore... Cred că am dat de-o pistă.
   - Două ore, fu el de acord, şi închise ochii când simţi că ea adormise.

8.

         - E ceva ce ar trebui să ştii, spuse Roarke în timp ce aştepta ca ea să adune din farfurie ultimele rămăşiţe dintr-o omletă de albuşuri de ou.
   Îi zâmbi, în timp ce-şi mai umplu o dată ceaşca cu cafea.
   - Despre produsele cosmetice „Perfecţiunea naturală”, continuă el.
   Eve înghiţi şi îl privi direct în ochi.
   - Compania producătoare e a ta, spuse ea.
   - Este filiala unei companii care face parte dintr-o organizaţie care aparţine de Roarke Industries, spuse el zâmbind şi mai luă o gură de cafea înainte de a continua. Aşa că, într-un cuvânt, da.
   - Ştiam deja, răspunse Eve.
   Ridică dintr-un umăr şi se bucură de satisfacţia de a-l vedea pe el cu ochii măriţi de mirare din pricina reacţiei ei de nepăsare. Apoi adăugă:
   - Chiar am crezut că o să dau de un caz pe care l-aş putea rezolva fără să dau peste vreo legătură cu tine.
   - Trebuie să te obişnuieşti cu gândul ăsta, draga mea. Şi de vreme ce-i compania mea, continuă el în timp ce ea îi arăta colţii, te-aş putea ajuta să dai de urma produselor folosite în cazul victimelor.
   - O să dăm şi singuri de urma lor, uşor-uşor.
   Se îndepărtă de măsuţa scundă şi se îndreptă către birou.
   - În mod logic, produsele au fost alese de la locul în care a fost aleasă victima. Şi mergând pe firul ăsta, pot scurta lista de locuri în care trebuie căutat. Produsele alea sunt obscen de scumpe.
   - Dar merită toţi banii, spuse Roarke pe un ton liniştit.
   - Ruj de buze la două sute de credite tubul? Doamne fereşte! exclamă ea şi-l săgeta cu privirea. Ar trebui să-ţi fie ruşine de tine!
   - Dar nu stabilesc eu preţul.
   De data sta fu rândul lui să-i trimită un zâmbet larg, înainte să adauge:
   - Eu mă ocup doar de profituri.
   Două ore de somn şi o masă caldă o puseseră pe Eve pe picioare, observă el. Acum nu mai era palidă, şi nici nu mai avea ochii atât de obosiţi. Se ridică, merse până în dreptul ei şi-şi trecu degetele pe sub cearcănele de sub ochii ei.
   - Ai vrea să iei parte la o şedinţă a membrilor din conducere şi să începi o campanie pentru micşorarea preţului?
   - Ha, ha, ha!
   Când Roarke îşi trecu buzele peste ale ei, Eve se căzni să nu şi le prindă de ale lui.
   - Du-te de aici, trebuie să mă concentrez.
   - Mai stau doar un minut.
   O mai sărută o dată şi auzi un oftat de plăcere ieşind din pieptul ei.
   - De ce nu-mi povesteşti şi mie? Te-ar ajuta dacă ai gândi cu voce tare.
   Eve oftă din nou, se aplecă un moment, apoi se dădu iar pe spate.
   - Este aşa de urât totul, pentru că foloseşte ceva ce simbolizează speranţa şi puritatea. Puştiul de azi-noapte... Doamne, era curat ca lacrima!
   - Celelalte erau femei. Asta ce-ţi spune?
   - Că e bisexual. Că ideea lui de dragoste adevărată nu se referă la un singur sex. Şi bărbatul a fost violat, la fel cum au fost şi femeile, legat ca şi ele, marcat în acelaşi fel cu ele, şi la sfârşit, fardat ca şi ele.
   Eve se mută în altă parte, luând şi cafeaua cu ea, cu un aer absent.
   - Le alege de la „Confidenţial”, şi e clar că le cercetează imaginile şi informaţiile personale. Cu femeile poate că s-a şi întâlnit, dar nu şi cu Donnie Ray. Donnie era heterosexual. Schimbarea asta mă face să cred că nu le mai întâlnise pe niciuna dintre victime în realitate, cel puţin nu într-o ocazie romantică. E totul numai fantezie.
   - Îşi alege oameni care locuiesc singuri.
   - E un laş. Se fereşte de orice confruntare adevărată. Îi tranchilizează din prima şi apoi îi imobilizează. E singurul fel în care poate fi sigur că va deţine controlul, puterea.
   Evei îi zburară gândurile în altă parte şi se concentrară încă o dată asupra lui Rudy.
   Aşeză iarăşi cana de cafea pe masă şi-şi trecu o mână prin păr.
   - E isteţ şi obsesiv. E chiar previzibil, până la un punct. Aşa am să şi pun mâna pe el.
   - Ziceai că ai o pistă.
   - Da, câteva de fapt. Trebuie să le iau la puricat. Trebuie să o evit un timp pe Nadine. Nu-i pot da costumul de Moş deocamdată. Altfel oamenii o să înceapă să atace toţi Moş Crăciuni din fiecare magazin şi de la fiecare colţ de stradă.
   - Ce tablou! murmură Roarke. „Criminalul Moş Crăciun căsăpeşte celibatarii... Mai multe detalii în ediţia de după-amiază” Ce i-ar mai plăcea lui Nadine să o ia pe panta asta!
   - Nu o să o ia pe nicio pantă. Cel puţin atâta timp cât mai am şi alte căi de atac. Mă tot gândesc să-i arunc momeala cu „Confidenţial”. Scap de ea de pe capul meu şi îi avertizez pe toţi cei care au apelat vreodată la acest serviciu. Iar Rudy şi Piper or să sară la mine că-i hărţuiesc, adăugă Eve în timp ce zâmbetul de pe chipul ei devenea din ce în ce mai larg şi mai diabolic. Dar ar merita. Câţiva droizi de protocol... Trebuie să-i stârnesc cumva.
   - Nu-ţi place deloc de ei.
   - Îmi dau fiori pe şira spinării. Şi ştiu că şi-o trag. E dezgustător.
   - Şi nu eşti de acord cu relaţia lor?
   - Sunt frate şi soră. Gemeni chiar.
   - Aa, înţeleg.
   Oricât de experimentat şi laic ar fi fost Roarke, de data asta se pomeni că avu aceeaşi reacţie cu nevasta sa:
   - Într-adevăr, e foarte... respingător.
   - Da.
   Numai gândul îi tăie Evei pofta de mâncare, aşa că împinse la o parte farfuria cu croasantele cu un înveliş sfărâmicios.
   - El e capul răutăţilor. Împreună cu ea. În momentul ăsta, el e primul pe lista mea de suspecţi. Are acces la toate informaţiile despre clienţi, şi dacă pot confirma incestul, avem o dovadă pentru înclinaţiile sale către comportamente sexuale deviante. Am nevoie de cineva înăuntrul organizaţiei.
   Eve se întrerupse şi trase adânc aer în piept, în timp ce răsunară zgomote de paşi pe hol.
   - Şi uite că apare tocmai acel cineva.
   Eve şi Roarke se întoarseră amândoi către uşă, chiar în momentul în care intră Peabody. Se uită când la unul, când la celălalt, strânse din umeri de parcă i-ar fi fost frig sau ar fi vrut să scape de ceva ce nu-i convenea.
   - S-a întâmplat ceva? întrebă ea.
   - Nu. Intră!
   Eve îi făcu semn cu degetul înspre un scaun şi continuă:
   - Hai să ne apucăm!
   - Cafea? o întrebă Roarke, care îşi dăduse deja seama ce avea Eve de gând să-i propună asistentei ei.
   - Da, mulţumesc. McNab nu a ajuns încă?
   - Nu, am să te pun mai întâi de toate pe tine la curent, spuse Eve şi-l săgeta pe Roarke cu privirea, aşteptând.
   - Imediat mă dau la o parte din calea voastră.
   Roarke îi dădu ceaşca de cafea lui Peabody, îşi sărută nevasta, în ciuda faptului că se uita urât la el sau poate chiar de asta, apoi trecu în biroul de alături şi închise uşa în urma lui.
   - Aşa arată în fiecare dimineaţă? întrebă Peabody curioasă.
   - Arată mereu aşa.
   Peabody scoase un oftat adânc.
   - Eşti sigură că nu e de pe altă planetă? mai întrebă ea.
   - Nu întotdeauna, spuse Eve, în timp ce se sprijini cu un şold de marginea biroului ei şi o privi pe Peabody cu atenţie. Deci... vrei să întâlneşti câţiva tipi drăguţi?
   - Poftim?
   - Vrei să-ţi lărgeşti cercul de cunoscuţi şi să întâlneşti bărbaţi care să-ţi împărtăşească interesele?
   Sigură că Eve glumea, Peabody afişă un zâmbet larg:
   - Nu de asta m-am făcut poliţistă?
   - Poliţiştii sunt nişte parteneri de viaţă infernali. Tu, în schimb, Peabody, ai nevoie de un serviciu precum „Confidenţial”.
   Peabody mai luă o gură de cafea şi dădu dezaprobator din cap:
   - În niciun caz. Am mai încercat un serviciu matrimonial acum câţiva ani. Exact când m-am mutat în oraş. Prea e totul pus la punct. Mie îmi place să agăţ necunoscuţi prin baruri.
   Cum Eve continua să se uite fix la ea, Peabody lăsă uşurel în jos cana de cafea.
   - Aa! exclamă ea în timp ce-şi dădea seama despre ce era vorba. Aa!
   - Mai întâi trebuie să fac rost de aprobarea de la Whitney. Nu pot trimite un poliţist să lucreze sub acoperire fără avizul superiorilor. Şi aş vrea să ştii în ce te bagi, înainte de a spune da.
   - Sub acoperire...
   Cu toate că trecuse ceva vreme de când era poliţist, şi ar fi trebuit să-şi dea seama ce însemnau asemenea cuvinte, în jurul lui Peabody începură să se deruleze imagini pline de splendoare şi emoţie.
   - Peabody, scoate-ţi fumurile din cap. Dumnezeule!
   Eve îşi îndreptă spatele şi-şi puse mâinile în cap.
   - Eu îţi propun să-ţi pui fundul la bătaie, să te folosim drept momeală, iar tu rânjeşti de parcă tocmai ai fi primit un cadou! adăugă Eve.
   - Crezi că sunt destul de bună pentru aşa ceva. Ai încredere în mine că m-aş putea descurca. E un cadou destul de frumos.
   - Da, cred că eşti destul de bună, spuse Eve lăsându-şi braţele să-i cadă pe lângă corp. Cred că te-ai putea descurca, pentru că ştii să urmezi întocmai ordinele. Şi tocmai pe asta mă bazez. Să urmezi ordinele, pas cu pas. Să nu încerci să te dai mare. Dacă primesc aprobarea, şi dacă mai fac rost şi de nenorocitul de buget ca să pot trage îndeajuns pentru un post de consultant, te bag pe fir.
   - Şi cum rămâne cu Rudy şi Piper? Sunt şi ei pe lista suspecţilor, iar ei mă ştiu.
   - Au văzut o uniformă. Oamenii ca ei nu dau atenţie celor care poartă uniforme. Îi punem pe Trina şi pe Mavis să te împopoţoneze.
   - Ce mişto!
   - Ţine-ţi firea, Peabody. O să inventăm o poveste şi o identitate. Am parcurs imaginile din dosarele victimelor şi informaţiile personale. O să selectăm similarităţile şi o să le introducem în profilul tău. Ideea e să te facem pe placul lor.
   - Asta e o porcărie!
   McNab stătea în picioare, în pragul uşii. Faţa îi era toată roşie din pricina mâniei care-i făcea ochii să arunce scântei, gura să stea încleştată, iar pumnii strânşi pe lângă corp.
   - E o porcărie a dracului de mare!
   - Domnule detectiv, spuse Eve pe un ton împăciuitor. Părerea dumitale a fost notată.
   - O s-o agăţaţi ca pe un vierme de nadă şi o s-o aruncaţi în baită? Fir-ar al naibii, Dallas, dar nu e antrenată să lucreze sub acoperire.
   - Vezi-ţi de treaba ta, izbucni Pebody, ţâşnind în picioare. Ştiu să-mi port de grijă.
   - Nu ştii nimic despre cum se lucrează sub acoperire.
   McNab înainta cu paşi apăsaţi şi se întoarse pe călcâie, astfel încât acum stăteau nas în nas:
   - Eşti un nenorocit de ajutor, continuă el, dansezi după cum ţi se dictează, eşti doar puţin mai răsărită decât un droid.
   Eve remarcă sclipirea de foc din ochii lui Peabody şi reuşi să se strecoare între ei, chiar înainte ca pumnul ajutorului ei să se înfigă în nasul lui McNab.
   - Destul. Părerea ta a fost notată, McNab, acum taci din gură!
   - Nu se poate ca nenorocitul ăsta să mă numească droid şi să scape aşa uşor.
   - Abţine-te, Peabody, o avertiză Eve. Şi stai jos. Staţi amândoi dracului jos şi încercaţi să vă aduceţi aminte cine-i şeful aici, înainte să vă fac amândurora raport! Numai de spirite înfierbântate nu aveam nevoie, ca să rezolv cazul ăsta! Dacă nu vă ţineţi nervii în frâu, nu vă mai las să vă ocupaţi de caz.
   - Nici nu avem nevoie de domnul detectiv Baza de Date, mormăi Peabody.
   - Avem nevoie de ce zic eu că avem nevoie. Momeală - continuă ea, mutându-şi privirea între chipurile celor doi - de ambele sexe. Te bagi, McNab?
   - Ia stai aşa. Stai aşa!
   Peabody se ridică încă o dată din scaun, urlând mai tare decât o auzise Eve vreodată.
   - Vrei să lucreze şi el sub acoperire? Cu mine?
   - Da, mă bag, răspunse McNab şi schiţă în acelaşi timp un zâmbet către Peabody. Ar fi cea mai bună metodă ca să fiu cu ochii pe ea - să nu intre în cine ştie ce încurcătură.
   - O să fie super!
 
         Mavis Freestone dănţuia prin biroul de acasă al Evei, încălţată cu cizmele ei înalte şi strânse pe picior.
   Erau făcute dint-un material moale şi neted şi-i modelau picioarele, punându-le totodată în evidenţă, în timp ce ea continua să ţopăie pe tocurile roşu-ţipător, înalte de şapte centimetri. Tocurile erau asortate la rochia ei lucioasă, care abia dacă-i venea până la marginea de sus a cizmelor.
   Părul avea exact aceeaşi sclipire roşie, precum culoarea Crăciunului, şi-i cădea în rotocoale pe umeri, ca o meduză.
   Mai avea şi un tatuaj mic, cu o inimioară, chiar sub vârful sprâncenei stângi.
   - Banii vin din bugetul departamentului, îi reaminti Eve, deşi ştia că nu însemna nimic dacă-i zicea că era vorba de o treabă oficială. Dar se simţea obligată să o facă, în timp ce Mavis o privea pe Peabody cu ochii ei de o nuanţă nouă, verzi ca iarba.
   - Un rahat de bani.
   Remarca fusese a Trinei. Consultantul pe probleme de frumuseţe îi dădu un ocol lui Peabody, cu aerul unui sculptor care priveşte o bucată defectă de marmură - cu interes, prevedere şi un pic de dezamăgire.
   Trina purta cercei în sprâncene, fapt care o făcea pe Eve să tremure ori de câte ori se uita la micile cerculeţe de aur prinse de linia exterioară a ochilor. Părul ei lins era vopsit într-un violet-aprins, ca pruna, şi prins într-un coc înalt de vreo jumătate de metru. În ce priveşte hainele, îşi alesese un costum negru mulat, cu o croială oarecum clasică, desenat cu un motiv special de Crăciun - câte un Moş dezbrăcat, care dansa pe fiecare sân.
   Cele două erau cele care îl convinseră pe Whitney să aprobe bugetul pentru acest caz, reflectă Eve în timp ce-şi apăsă degetele peste ochi.
   - Vreau să fie ceva simplu, le spuse ea. Pur şi simplu, nu vreau să mai arate a poliţist.
   - Ce părere ai, Trina? întrebă Mavis şi se aplecă peste umărul lui Peabody, trăgând de proprii ei cârlionţi ca să-i aşeze pe obrajii lui Peabody. Culoarea asta i-ar sta super tare. Ca de sărbătoare, nu-i aşa? Că doar sunt sărbătorile. Şi stai să vezi ţoalele pe care l-am rugat pe Leonardo să ni le împrumute!
   Se dădu un pas înapoi, cu un zâmbet întins până la urechi.
   - E un costum mulat, din alea trăsnite, care chiar ţi se potriveşte, Peabody.
   - Costum mulat? întrebă Peabody şi păli, gândindu-se la preţuri. Ce ziceţi, doamnă locotenent?
   - Ceva simplu, am zis, repetă Eve, gata-gata să îşi lase baltă ajutorul.
   - Ce produs pentru faţă foloseşti? întrebă Trina pe un ton autoritar, apucând-o ferm de bărbie. Glaspapir?
   - Păi...
   - Ai nişte pori mari cât craterele de pe lună, iubito! Ai nevoie de un tratament facial complet. Am să încep cu exfoliantul.
   - O, Doamne!
   Panicată, Peabody încercă să-şi smulgă bărbia şi să şi-o elibereze.
   - Uite ce e...
   - Ţâţele sunt ale tale sau le-ai mărit?
   - Sunt ale mele, răspunse Peabody şi în aceeaşi secundă îşi petrecu mâinile peste piept şi îşi apucă sânii, înainte ca Trina să poată pune mâna pe ei. Sunt ale mele şi sunt foarte mulţumită cu ele.
   - Sunt nişte ţâţe foarte frumoase. În regulă, dezbracă-te. Hai să ne uităm la ele şi la ce mai ai.
   - Să mă dezbrac?
   Peabody îşi roti capul cu o mişcare ţeapănă, până când întâlni ochii Evei, de care se agăţă rugătoare.
   - Dallas, doamnă locotenent. Să trăiţi?
   - Ai spus că o să te descurci să lucrezi sub acoperire, Peabody, îi răspunse Eve şi se înfiora ca şi ea, apoi se întoarse cu spatele şi se îndepărtă de ele. Aveţi două ore ca să vă ocupaţi de ea.
   - Am nevoie de trei ore, strigă Trina. Nu mă grăbesc când e vorba de artă.
   - Ai două ore la dispoziţie.
   Eve închise cu hotărâre uşa în urma ei, exact în momentul în care se auzi scheunatul şocat al lui Peabody.
   Totul părea minunat, îşi spuse Eve în gând, dacă stătea cât mai departe cu putinţă de ceea ce i se întâmpla ajutorului său. Aşa că se hotărî să facă o vizită unui vechi prieten.

         Charles Monroe era un gigolo autorizat, cel mai spilcuit şi arătos prostituat pe care-l întâlnise Eve în viaţa ei şi civilă şi de poliţist. Odată, demult, o ajutase la un caz - apoi îi oferise pe gratis serviciile lui.
   Eve primise cu plăcere ajutorul şi îi refuzase cu politeţe oferta.
   Acum apăsă butonul soneriei din faţa apartamentului său elegant, dintr-o clădire foarte scumpă, aproape de centrul oraşului.
   O clădire care era a lui Roarke, reflectă Eve şi-şi dădu ochii peste cap. Când luminiţa de la camera de supraveghere clipi şi se înverzi, ridică dintr-o sprânceană privind fix înspre vizor cu insigna ridicată, pentru cazul în care Charles o uitase.
   Când deschise uşa, se dovedi că grijile ei în privinţa memoriei lui nu avuseseră niciun temei.
   - Doamnă locotenent Mult Iubită, spuse el şi o surprinse cu o îmbrăţişare şi un sărut fugar, un pic prea intim.
   - Mâinile jos, amice.
   - Dar nu am avut ocazia până acum să sărut mireasa, spuse bărbatul arătos, cu chip elegant şi somnoros, făcându-i cu ochiul. Deci, cum e să fii măritată cu cel mai bogat om din univers?
   - Mă ţine pe cafea.
   Charles îşi dădu capul pe spate şi o privi cu atenţie.
   - Eşti îndrăgostită de el până peste urechi. Ei bine, bravo ţie. Vă mai văd pe monitor, din când în când, pe la câte o chermeză. Mereu m-am întrebat ce mai faci. Acum văd, şi presupun că nu te-ai întors ca să-mi răspunzi la oferta aceea pe care ţi-am făcut-o acum câteva luni.
   - Trebuie să vorbesc ceva cu tine.
   - În regulă. Intră, adăugă el şi se dădu câţiva paşi înapoi, făcându-i semn cu mâna.
   Era îmbrăcat cu un costum negru, care lăsa să se întrevadă un corp foarte disciplinat.
   - Vrei ceva de băut? Mă îndoiesc că poşirca mea se poate compara cu cafeaua pe care ţi-o oferă Roarke. Ce-ai zice de un tub de Pepsi?
   - Da, ar fi bun.
   Îşi aminti bucătăria lui. Curată ca lacrima, austeră, pusă la punct. Ca şi proprietarul ei. Se aşeză în timp ce el scoase două tuburi de Pepsi din cutia frigorifică şi le turnă pe fiecare în câte un pahar înalt şi curat. Strivi tuburile, le strecură prin fanta de reciclare şi se aşeză în faţa ei.
   - Aş închina pentru vremurile de mult apuse, Dallas, dar... au fost îngrozitoare.
   - Da. Ei bine, ţi-am adus nişte vremuri noi, Charles. Şi asta sunt la fel de îngrozitoare. De ce ar apela un PL de succes, la un serviciu matrimonial? Şi înainte să răspunzi, adăugă ea, ridicând paharul, te informez că este ilegal să foloseşti asemenea servicii pentru avantaje profesionale.
   Charles roşi. Nu credea că ar fi fost posibil, însă chipul său oacheş şi puternic se coloră tot, iar privirea îi coborî în pahar.
   - Dumnezeule, întrebă el, tu ştii chiar tot?
   - Dacă aş şti totul, aş şti şi răspunsul. De ce nu mi-l dai tu, mai bine?
   - Pentru că e personal, murmură el.
   - Nu aş fi aici dacă ar fi aşa. Pentru ce ai mers la „Confidenţial”, la consultări?
   - Pentru că îmi doresc o femeie în viaţa mea, izbucni el.
   Îşi ridică capul, şi de data asta ochii îi erau întunecaţi şi furioşi.
   - O femeie adevărată, nu una care să mă cumpere, da? Vreau să am o relaţie cu cineva, ce e aşa de greu de priceput? Lucrurile astea nu prea se întâmplă, în branşa mea. Faci ce eşti plătit să faci, şi o faci foarte bine. Îmi place slujba mea, dar îmi doresc să am o viaţă personală. Nu e deloc ilegal să-ţi doreşti o viaţă personală.
   - Nu, spuse ea cu un glas scăzut. Nu e nimic rău.
   - Şi aşa că am minţit în legătură cu slujba mea, când am completat formularul, dădu el din umeri, agitat. Nu voiam să ajung împreună cu vreo femeie, care să aibă cine ştie ce senzaţii tari, pentru că se întâlneşte cu un CL. Şi ai de gând să mă arestezi pentru că am minţit într-un nenorocit de filmuleţ pentru matrimoniale?
   - Nu.
   În plus, îi părea sincer rău că-l pusese într-o postură jenantă.
   - Ai ieşit pereche potrivită cu o femeie pe nume Marianna Hawley. Îţi mai aduci aminte de ea?
   - Marianna.
   Se căzni să-şi recompună mina şi luă o gură din băutura rece.
   - Îmi amintesc de filmuleţul ei. O femeie drăguţă şi dulce. Am sunat-o, dar întâlnise deja pe cineva.
   De data asta zâmbi şi ridică din umeri.
   - Am avut ghinion, ca de obicei. Era exact tipul de femeie de care eram interesat.
   - Şi n-ai întâlnit-o niciodată?
   - Nu. Am ieşit cu celelalte patru de pe lista mea de potriviri. M-am înţeles cu una dintre ele. Ne-am tot întâlnit, timp de câteva săptămâni.
   Scoase un oftat.
   - Şi am decis că, dacă era să iasă ceva, trebuia să-i spun cu ce mă ocup de fapt. Şi cu asta, spuse el şi-şi termină băutura cu un toast, lucrurile au luat sfârşit.
   - Îmi pare rău.
   - Hei, mai are balta peşte, spuse el, cu un zâmbet reţinut, care nici măcar nu i se citi în ochi. Păcat că te-a scos Roarke din cursă.
   - Charles, Marianna e moartă.
   - Poftim?
   - Nu ai fost atent la ştirile din ultima vreme?
   - Nu. Nu m-am uitat deloc la monitor. Moartă, zici?!
   În secunda următoare, privirea i se limpezi şi se uită cu atenţie la Eve.
   - Omorâtă, vrei să zici. Nici nu ai fi venit până aici dacă ar fi murit liniştită, în timp ce dormea. A fost omorâtă. Sunt unul dintre suspecţi?
   - Da, îi răspunse ea, căci îl plăcea îndeajuns încât să fie sinceră cu el. Am de gând să-ţi iau o declaraţie oficială, ca să fie totul pus la punct. Însă spune-mi, de pe acum, ai vreo acoperire pentru noapte de marţea trecută, miercuri, şi aseară?
   Charles se uită fix la ea timp îndelungat, se uită, pur şi simplu, la ea cu ochi îngroziţi.
   - Cum poti să-ti faci meseria? întrebă el. Zi după zi, la fel.
   Eve îi întoarse privirea cu ochii goi.
   - Şi eu te-aş putea întreba acelaşi lucru, Charles. Aşa că, hai să nu dezbatem subiectul carierelor. Ai vreun alibi?
   Bărbatul încetă să se mai holbeze la ea şi se îndepărtă de masă.
   - Să-mi verific agenda.
   Eve îl lăsă să plece, ştiind că poate avea încredere în instinctele ei. Nu era el bărbatul capabil de a comite o crimă.
   Se întoarse cu o agendă mică şi elegantă. O deschise şi introduse datele pe care le pomenise ea.
   - Marţi-noapte am dormit la cineva. O clientă mai veche, poate confirma. Seara trecută am mers la teatru, la o cină târzie şi apoi am sedus o clientă chiar aici. A plecat la 02:30 dimineaţa. Am câştigat şi plata pentru 30 de minute în plus. Şi un bacşiş frumuşel. Miercuri am stat acasă, singur.
   Îi pasă şi ei agenda, pe deasupra mesei. Eve nu spuse nimic şi copie absentă numele şi adresele în propria ei agendă.
   - Sarabeth Greenbalm, Donnie Ray Michael, spuse ea încet. Îţi sună cunoscut vreunul din numele astea?
   - Nu.
   Îl privi cu atenţie.
   - Nu te-am văzut niciodată folosind produse pentru înfrumuseţare. Pentru ce ai cumpărat fard de pleoape din gama „Perfecţiunea naturală” de la „Toate lucrurile frumoase”?
   - Ruj de buze? întrebă el cu ochi inexpresivi, dar imediat dădu dezaprobator din cap. Aa, le-am cumpărat pentru femeia cu care am ieşit. M-a rugat să-i iau câte ceva, dacă tot mă duceam la salon pentru tratamentul pe care l-am primit odată cu consultaţia.
   Zâmbi uşor, vizibil nedumerit.
   - Şi de ce te-ar interesa pe tine, doamnă locotenent Mult Iubită, dacă mi-aş cumpăra ruj de buze?
   - E vorba doar de un detaliu, Charles. Odată, demult, mi-ai făcut o favoare, aşa că acum e rândul meu să-ţi fac una. Trei dintre persoanele care au apelat la serviciul matrimonial „Confidenţial” sunt decedate, omorâte de acelaşi criminal, cu aceleaşi metode.
   - Trei? O, Doamne!
   - În mai puţin de o săptămână. Nu am de gând să-ţi dau multe detalii, iar ceea ce-ţi spun nu are voie să iasă din încăperea asta. Părerea mea e că foloseşte informaţiile de la „Confidenţial” ca să-şi aleagă victimele.
   - A omorât trei femei în mai puţin de o săptămână.
   - Nu, răspunse Eve cu privirea fermă. Ultima victimă e un bărbat. E bine să-ţi păzeşti spatele, Charles.
   Când înţelese despre ce era vorba, îi dispăru orice urmă de resentiment.
   - Crezi că aş putea fi şi eu victimă?
   - Cred că oricine din banca de date a serviciului „Confidenţial” poate fi victimă. În acest moment mă concentrez asupra victimelor. Îţi spun să nu deschizi uşa nimănui pe care nu-l cunoşti. Nimănui, adăugă Eve şi trase adânc aer în piept. Se costumează în Moş Crăciun şi duce o cutie mare, împachetată ca un cadou.
   - Poftim?!
   Charles puse înapoi pe masa paharul pe care tocmai îl ridicase.
   - Glumeşti? mai întrebă el.
   - Trei oameni au murit deja. Nu e foarte amuzant. Aşa îi convinge să-l primească înăuntru, apoi îi droghează, îi leagă fedeleş, apoi îi omoară.
   - Dumnezeule, spuse el şi-şi frecă faţa cu mâinile. E de-a dreptul bizar.
   - Dacă apare tipul la uşa ta, nu descuia şi cheamă-mă pe mine. Trage de timp, dacă poţi, şi dacă nu poţi, lasă-l să plece. Dar să nu cumva să-i deschizi uşa, pentru nimic în lume. E deştept şi e un criminal.
   - N-am să deschid uşa. Dar femeii ăsteia cu care m-am văzut - cea întâlnită acolo - trebuie să-i spun.
   - Am făcut rost de lista ta de perechi potrivite. Am să-i spun eu. Încerc să ţin toată povestea departe de presă, cât mai mult timp cu putinţă.
   - Aş prefera ca presa să nu afle povestea gigolo-ului singuratic, mulţumesc foarte mult, spuse el şi făcu o grimasă. Poţi ajunge chiar acum la ea? O cheamă Daria McMullen. Locuieşte singură şi e... naivă. Dacă i-ar suna Moşul la uşă, i-ar deschide şi i-ar oferi lapte şi prăjiturele.
   - Pare o femeie de treabă.
   - Da, spuse el cu privirea posomorâtă. Chiar este.
   - Am să merg până la ea, spuse Eve şi se ridică în picioare. Poate că ar trebui să o mai suni.
   - N-ar avea niciun rost.
   Se ridică şi el în picioare şi încercă să zâmbească.
   - Însă să mă anunţi, dacă te hotărăşti vreodată să-l laşi baltă pe Roarke, doamnă locotenent Mult Iubită. Oferta mea rămâne deschisă tot timpul.

       Inima era un muşchi greu de înţeles, care de multe ori muncea peste măsură, reflectă Eve în timp ce conducea.
   Era greu de făcut vreo legătură între prostituatul licenţiat sofisticat, care putea duce pe oricine cu vorba, şi femeia aşezată, spirituală, pe care tocmai o vizitase. Însă dacă instinctele ei nu o înşelau, Daria McMullen şi Charles Monroe erau aproape îndrăgostiţi unul de altul.
   Doar că nu ştiau cum să procedeze.
   Şi la acest capitol, avea toată simpatia pentru ei. În majoritatea timpului, nici ea nu ştia cum să procedeze în legătură cu sentimentele imposibile pe care le avea faţă de propriul ei bărbat.
   Mai făcu trei opriri pe drumul către biroul ei de acasă şi stătu de vorbă cu oamenii de pe lista de potriviri perfecte, îi preveni şi îi învăţă ce să facă, aşa cum se înţelesese cu comandantul ei.
   Dacă Donnie Ray ar fi fost avertizat, poate că ar fi fost încă în viaţă, îşi spuse ea în gând.
   Cine era următorul pe listă? Cineva cu care vorbise, sau cineva cu care nu stătuse încă de vorbă? Se lăsă condusă de acest gând, acceleră şi intră ca vântul prin porţile care duceau spre casă Voia ca Peabody şi McNab să-şi facă câte un cont la „Confidenţial” şi să-şi înscrie profilurile înainte de sfârşitul programului de lucru.
   Văzu vehiculul lui Feeney parcat în faţa casei. Şi se gândi că poate dăduseră roade toate încercările ei de a-l convinge să se alăture echipei de investigaţii. Dacă Feeney şi McNab s-ar fi ocupat de munca electronică, ea ar fi fost liberă să facă munca de teren.
   Se duse direct sus, în birou, şi clipi des când auzi bubuitul muzicii - dacă aia putea fi numită muzică - care făcea aerul din hol să vibreze.
   Pe ecranul monitorului se derula unul din videoclipurile lui Mavis. Cânta şi ea odată cu propria ei imagine, urlând nişte versuri care pomeneau ceva despre cum şi-ar fi smuls inima din piept în numele dragostei.
   Feeney stătea în spatele biroului Evei, cu un aer amuzat, dar şi un pic disperat. Era şi Roarke acolo, în spatele unui fotoliu, cu un aer cât se poate de relaxat şi atent.
   Şi cum ştia că nu exista nicio şansă să-şi facă vocea auzită peste toată hărmălaia, Eve aşteptă până când se risipiră şi ultimele note, iar Mavis, roşie la faţă ca un rac, din pricina efortului, dar şi al plăcerii, chicoti şi făcu plecăciunile de rigoare.
   - Am ţinut morţiş să vezi imediat materialul brut, îi spuse ea lui Roarke.
   - Sună excelent.
   - Chiar crezi?
   Cu o încântare vădită, Mavis se grăbi către el, îi aruncă braţele în jurul gâtului şi îl strânse în braţe.
   - Pur şi simplu, nu-mi vine să cred că toate astea sunt adevărate, continuă ea. Tocmai eu să înregistrez un album la cea mai mare casă de discuri de pe planetă.
   - Ai să-mi aduci o grămadă de bani, răspunse el şi o sărută pe frunte.
   - Vreau să iasă bine. Chiar vreau să iasă bine, spuse Mavis, apoi o văzu pe Eve şi zâmbi cu gura până la urechi. Hei! Ai prins ceva din melodie?
   - Numai sfârşitul. Sună grozav, spuse Eve, şi chiar vorbea serios, căci doar era vorba de Mavis. Feeney, ai venit să lucrezi cu noi?
   - Însărcinat oficial cu acest caz.
   Se lăsă să alunece pe spate, în fotoliul ei, înainte să continue:
   - McNab a plecat pentru consultaţiile preliminare la „Confidenţial”, i-am făcut profil de droid, angajat la una dintre companiile lui Roarke. Informaţiile au fost introduse în sistem, şi sunt gata şi actele de identitate.
   - O companie de-a lui Roarke?
   - Părea ceva logic, zâmbi Feeney către ea. Dacă ai un avantaj, îl foloseşti. Apreciem ajutorul tău, omule.
   - Oricând, îi răspunse Roarke şi zâmbi către nevasta sa. Am tăiat câteva curbe, pentru că vă aflaţi în criză de timp. În profilul ei, Peabody e trecută ca agent de pază al uneia dintre clădirile mele. Feeney a fost de părere ca profilurile să aibă cât de cât legătură cu realitatea.
   - O, da, să lăsăm lucrurile cât mai simple, spuse ea şi încuviinţă cu o mişcare a capului în timp ce respiră puternic. În fine. Oricum, jumate din nenorocitul ăsta de oraş e al tău, aşa că nimeni nu o să pună lucrurile la îndoială, şi nici nu o să găsească vreo eroare în dosarele tale de personal, dacă ai intrat tu pe fir.
   - Exact.
   - Şi Peabdoy unde e?
   - Tocmai o termină Trina de aranjat.
   - Am nevoie de ea acum. Trebuie să treacă aici, să-şi trimită cererea şi să înceapă consultaţiile. Arăta cum trebuie, ce mama mă-sii! Cât durează să o aranjeze niţel şi să-i pună nişte haine de stradă?
   - Trina a avut nişte mega idei, o asigură Mavis cu aşa un entuziasm, încât Eve simţi fiori pe şira spinării. Stai să vezi! O, da, Trina vrea să te coopteze şi pe tine la o şedinţă, înainte de petrecerea ta. Vrea să te facă să străluceşti niţel, dacă tot sunt sărbătorile.
   Eve se mulţumi să mormăie ceva în barbă. Nu voia să strălucească deloc - nici acum, nici cu alte ocazii.
   - Da, sigur. Cum să nu. Unde naiba... începu ea, dar se întrerupse când le auzi venind.
   Apoi se întoarse către uşă şi clipi. Rămase cu gura căscată.
   - Trebuie să recunoaşteţi, spuse Trina, că mă pricep.
   Peabody scoase un fel de sforăit, roşi toată, apoi schiţă un zâmbet.
   - În regulă, deci credeţi că am să trec testul?
   Părul ei tuns castron lucea acum şi fusese umflat, ca un nimb închis la culoare. Chipul îi strălucea de la fardul de ochi intens din jurul ochilor, care-i accentua forma şi mărimea, iar pe buze fusese dată cu un roz-coral pal.
   Corpul ei, care în uniformă părea destul de robust, luase o formă voluptuoasă şi mai feminină într-un trenci până la glezne, de culoare verde ca pinul. De gât îi erau agăţate o încrengătură de lanţuri de culoarea giuvaierurilor. Iar din decolteu se ivea un tatuaj micuţ, de modă veche, reprezentând o zână înaripată.
   Peabody îşi alesese singură tatuajul, după ce Trina o iniţiase în spiritul aranjărilor.
   Nici nu se clintise când mâinile rapide şi pricepute îi cuprinseseră sânul stâng, ca să-i aplice tatuajul temporar.
   Deja începuse să-i placă senzaţia că era remodelată.
   Dar acum, în timp ce Eve se uita ţintă la ea, Peabody începu să tremure pe picioare care erau cocoţate pe tocuri cui, asortate la aripile tatuajului ei mistic.
   - Nu e bine?
   - Nu arăţi nici pe departe ca o poliţistă, concluziona Eve.
   - Arăţi minunat, spuse Roarke.
   Făcu un pas în faţă, amuzat de reacţia nevestei sale, şi o luă pe Peabody de ambele mâini.
   - Absolut delicioasă, adăugă el.
   Zicând acestea, o făcu pe Peabody să-şi piardă cumpătul.
   - Chiar crezi? Oau!
   - Revino-ţi, Peabody. Feeney, ai 20 de minute ca să o pui în temă cu profilul său. Peabody, unde-ţi sunt arma şi comunicatorul?
   - Aici, răspunse ea, cu obrajii încă aprinşi, şi strecură o mână într-un buzunar ascuns în dreptul şoldului. Foarte la îndemână, nu ţi se pare?
   - Nu o să înlocuim uniformele cu asta, spuse Eve, şi-i făcu semn către un scaun. Trebuie să începi să crezi informaţiile pe care o să ţi le trimită Feeney în memorie. Înregistrează-le. Le poţi relua oricând pe drumul până acolo. Nu ne putem permite nicio scăpare. Vreau să fii acolo până la sfârşitul zilei, şi până mâine să fii şi pe listele de potriviri.
   - Da, să trăiţi, răspunse Peabody şi-şi pipăi cu drag materialul rochiei, în timp ce merse să se aşeze lângă Feeney.
   - Tu urmezi, spuse Trina şi-şi trecu rapid mâna prin părul Evei, evaluând situaţia.
   - Nu am timp pentru niciun tratament, spuse Eve şi se dădu înapoi. Şi în afară de asta, tocmai de-abia l-am aranjat acum câteva săptămâni.
   - Dacă nu faci tratamente la intervale regulate, îmi strici toată munca. Ori îşi face timp înainte de petrecere, ori nu-mi mai asum nicio răspundere pentru felul în care o să arate, îl avertiză Trina pe Roarke.
   - O să-şi facă timp, spuse el şi, pentru a o împăca, o apucă de braţ şi o conduse afară din încăpere, în timp ce o felicita pentru felul în care-şi folosise talentul cu Peabody.

9.

        Când ajunse la sediul central, Eve nu avu parte de cea mai grozavă primire, căci o găsi pe Nadine Furst pilindu-şi unghiile la biroul ei.
   - Mişcă-ţi fundul de pe scaunul meu.
   Nadine schiţă un zâmbet dulce, îşi strânse pila de unghii şi o puse la loc în geanta ei din piele de viţel, colorată şi enormă, şi-şi desfăcu picioarele ei fine.
   - Hai salut. Dallas. Ce mă bucur să te văd. Zilele astea lucrezi mai mult la biroul tău de acasă? Cred şi eu.
   Nadine se ridică în picioare şi-şi aruncă privirea de pisică prin biroul înghesuit, înnegrit de fum şi plin de praf.
   - Locul ăsta arată ca o cocină, mai adăugă ea.
   Eve nu scoase niciun cuvânt, în schimb se duse direct la calculator, verifică data şi ora ultimei accesări, apoi făcu la fel cu video telefonul.
   - Nu m-am atins de nimic, spuse Nadine pe un ton destul de revoltat, încât Eve să-şi dea seama că-i trecuse prin minte.
   - Sunt ocupată, Nadine. Nu am timp de jurnalişti. Du-te şi urmăreşte vreo salvare a meditehnicienilor sau hăituieşte şi tu droizii de la Rezervări.
   - Încearcă numai să mă convingi.
   Cu zâmbetul pe buze, Nadine se mută în singurul scaun rămas liber din birou şi se aşeză iarăşi picior peste picior, cu o mişcare plină de graţie.
   - Sau poate vrei să dau pe post ceea ce am aflat deja, continuă ea.
   Eve îşi smuci un umăr - şi descoperi că muşchii i se încordaseră cât stătuse jos - apoi îşi întinse şi ea picioarele ei acoperite cu blugi şi-şi încrucişa cizmele scâlciate, în dreptul gleznelor.
   - Ce-ai mai aflat, Nadine?
   - Singuraticii în căutarea dragostei îşi găsesc sfârşitul violent. „Confidenţial”: serviciu matrimonial sau listă a morţii? Investigaţiile celui mai bun poliţist criminalist, locotenent Eve Dallas.
   Nadine urmări chipul Evei în timp ce spuse toate acestea. Îi oferise Evei puncte importante din ancheta ei, cu toate astea nici măcar nu clipise, însă reporteriţa era sigură că-i câştigase întreaga atenţie.
   - Şi vrei să transmit fără niciun comentariu din partea poliţistului care se ocupă de investigaţii?
   - Cercetările sunt în curs. A fost formată o echipă de investigaţii. Poliţia New York-ului urmăreşte toate pistele.
   Nadine se aplecă înspre Eve şi îşi strecură o mână în geantă, ca să pornească reportofonul.
   - Confirmi, în acest caz, că este o legătură între aceste crime?
   - Nu confirm nimic, atâta timp cât merge reportofonul.
   Pe chipul frumos, triunghiular al Nadinei se abătu o umbră de enervare.
   - Ia mai lasă-mă-n pace!
   - Ori opreşti reportofonul şi-l pui aici, pe masa mea, la vedere, ori te las definitiv în pace. Şi ţi-l confisc şi pe el, şi tot ce mai ai prin geanta aia pe care o tot fâţâi de colo-colo. Nu sunt permise aparatele de înregistrat în sediul central, fără autorizaţie.
   - Dumnezeule, dar băţoasă mai eşti!
   Enervată la culme, Nadine scoase reportofonul minuscul, îl trânti pe masa Evei, şi aşeză geanta deoparte.
   - Neoficial? întrebă ea.
   - Neoficial.
   Pentru că Nadine rostise aceste cuvinte, Eve încuviinţă din cap.
   Nadine era o fiinţă enervantă, tenace şi, în general, dădea tuturor dureri de cap, însă era o persoană corectă. Nu trebuia să-i caute în geantă să vadă dacă mai avea vreun alt reportofon.
   - Crimele pe care le investighez au fost toate comise de aceeaşi persoană. „Confidenţial” pare să fie sursa victimelor. Asta poţi da pe post.
   - Serviciul de matrimoniale, spuse Nadine în timp ce orice urmă de enervare îi dispăru de pe chip şi apăru în schimb un zâmbet.
   Micul indiciu pe care i-l aruncase Eve o făcuse să cerceteze toate serviciile matrimoniale din oraş. Ar fi fost în stare să introducă informaţiile corecte şi să scoată un raport doar apăsând câteva butoane.
   - Corect.
   - Ce-mi poţi spune despre el?
   - Cele mai multe însemnări sunt pe computerul meu de la birou, spuse Nadine, dar îşi scoase iute PPC-ul şi comandă informaţiile. Ai deja toate datele standard: numele proprietarilor, de cât timp activează în branşă, toate cererile depuse la ei... Au şi la noi nişte reclame destul de scumpe. În total... vreo două milioane bune numai pe reclame pentru monitoare. Cecurile noastre de credite arată că au fost buni de plată, iar cheltuielile reprezintă mai puţin de 10% din cât scot ei.
   - Dragostea e profitabilă.
   - Să ştii că ai dreptate. Am făcut un chestionar aşa, informativ, prin redacţie. Cam 15% din personal şi dintre vedete au folosit servicii de genul ăsta. Să spui aşa ceva publicului înseamnă să tragi un semnal de alarmă cu privire la viaţa personală, adăugă ea pe un ton simplu.
   - A folosit cineva de care-ţi place serviciul ăsta, „Confidenţial”?
   - Cred că da, spuse Nadine şi-şi ridică privirea. Îmi plac o grămadă de oameni, căci sunt o fire prietenoasă şi sociabilă. Ar trebui să-mi fac griji în privinţa lor?
   - Toate cele trei victime au folosit acest serviciu matrimonial, iar două dintre victime s-au cunoscut întâmplător prin intermediul lui. Până acum, nu am descoperit nicio altă legătură între victime.
- Aşadar... suspectul vostru umblă după sufletele singuratice. Şi asta
era o pistă a naibii de bună, decise Nadine, care băga totul la cap.
   - Suspectăm că îşi alege victimele prin „Confidenţial”, repetă Eve care dorea ca acest detaliu să rămână întipărit.
   Nu voia să-i dea Nadinei nicio altă informaţie.
   - Echipa de investigaţii formată azi, adăugă ea, urmăreşte toate pistele.
   - Aveţi vreo suspiciune?
   - Sunt şi ele cercetate cu atenţie. Nu am de gând să-ţi dau detalii despre asta, Nadine.
   - Suspecţi? mai întrebă ea, stăruitoare.
   - Se iau încă declaraţii.
   - Motivul?
   Eve reflectă un moment, apoi spuse:
   - Sunt crime sexuale.
   - Aha. Ei bine, îmi ajunge şi atât. Căutaţi un criminal bisexual? Una dintre victime era un bărbat, iar celelalte două femei.
   - Nu pot nici să confirm, nici să infirm informaţiile cu privire la înclinaţiile sexuale ale criminalului.
   Apoi îşi aminti de Donnie Ray şi o traversă încă o dată sentimentul de vină.
   - Victimele au permis criminalului de bună voie să intre în casele lor. În niciunul dintre cazuri nu au fost găsite probe care să ateste că ar fi intrat folosind forţa.
   - I-au deschis uşa? Îl cunoşteau?
   - Credeau că-l cunosc. Îţi poţi avertiza telespectatorii să se gândească de două ori înainte să deschidă uşa cuiva pe care nu-l cunosc personal. Nu-ţi mai pot oferi alte informaţii, căci ar însemna să prejudiciez ancheta.
   - A omorât de trei ori, în mai puţin de o săptămână. E tare grăbit.
   - Are agenda bine stabilită, spuse Eve. Şi nici asta nu poţi da pe post. Are un program, o schemă, şi aşa o să-l şi prindem.
   - Dă-mi o declaraţie în exclusivitate, Dallas. Pot aduce o cameră aici în zece minute.
   - Nu. Nu încă, adăugă ea înainte ca Nadine să aibă timp să reacţioneze şi să se apuce să se plângă, ţi-am spus deja mai multe decât am spus oricui altcuiva. Ia-le şi fii mulţumită. Am să-ţi dau o declaraţie dacă pot. Şi când am să pot. O să mă tragă şi mai tare inima, dacă îmi spui şi mie ce scoţi de la Piper şi de la Rudy, după ce vorbeşti cu ei.
   Nadine ridică dintr-o sprânceană.
   - Foarte bine. Mă duc chiar acum peste ei. Cum reuşesc să...
   Nadine se întrerupse şi rămase cu gura căscată în timp ce Peabody năvăli pe uşă.
   - Dallas, nu o să-ţi vină să crezi... Hai salut, Nadine!
   - Peabody, tu eşti?
   Cu toate că încerca să aibă un aer cât se poate de natural, buzele lui Peabody se schimonosiră într-un zâmbet.
   - Da, mi-am mai aranjat câte ceva, pe ici pe colo.
   - Pe ici pe colo? Arăţi grozav. Şi haina, e un model Leonardo? Arată de-a dreptul colosal.
   Nadine se ridicase în picioare şi se tot învârtea în jurul lui Peabody.
   - Peabody, arăţi super!
   Nadine râse şi se dădu un pas înapoi. Apoi râsul i se potoli; ochii i se făcură mai mici.
   - Îţi laşi ajutorul să se joace de-a machiatul, în timp ce investigaţi mai multe crime? începu Nadine, întorcându-se către Eve. Nu prea-mi vine să cred. Mai degrabă aş crede că avem de-a face cu un şiretlic, un caz sub acoperire. Te-ai apucat, mai nou, să încerci minunile serviciilor matrimoniale pe computer, Peabody?
   - Peabody, închide uşa!
   La comanda serioasă a Evei, Peabody se strecură înăuntru şi închise uşa în spatele ei.
   - Nadine, dacă laşi să-ţi scape ceva, te-am tăiat de pe listă. O să am grijă ca niciun poliţist de aici, de la sediul central, să nu-ţi mai zică nici măcar ce zi a săptămânii este, darămite să-ţi povestească despre vreun caz. Şi abia după aia o să urmeze ce-i mai rău.
   Zâmbetul de vulpe şireată al Nadinei păli. Ochii îi rămaseră goi şi întunecaţi.
   - Crezi că m-aş amesteca să-ţi stric ancheta? Crezi că aş da pe post informaţii care să-i pună viaţa lui Peabody în pericol? Du-te dracului, Dallas!
   În secunda următoare, Nadine îşi strânse geanta din scaun şi se întoarse valvârtej către uşă. Însă Eve fu mai rapidă.
   - I-am pus fundul la bătaie.
   Furioasă pe ea însăşi, Eve îi smulse geanta şi o aruncă deoparte.
   - Eu am luat această decizie, şi dacă ceva merge prost, o să fie vina mea.
   - Dallas...
   - Taci din gură, ţipă ea la Peabody. Dacă îţi rănesc sentimentele când îţi spun cât de departe aş fi în stare să merg doar ca să-i apăr ei acoperirea, şi cazul ăsta, îmi pare al dracului de rău.
   - În regulă.
   Nadine trase adânc aer în piept şi încercă să se adune. Foarte rar detecta teamă în ochii Evei, chiar şi cea mai neînsemnată fărâmă.
   - În regulă, repetă ea. Dar ar trebui să ţii minte că Peabody este prietena mea. Şi tu la fel.
   Se aplecă, îşi ridică geanta şi şi-o puse pe umăr.
   - Ai o coafură minunată, Peabody, mai spuse Nadine înainte să deschidă uşa şi să plece.
   - La dracu’!
   Era tot ce mai putea Eve să exclame. Apoi se întoarse, se duse la fereastra murdară şi se uită afară, la traficul aerian aglomerat
   - Am să mă descurc, Dallas.
   Eve se uita ţintă la un aerobuz care claxona disperat un aerostat publicitar care-i tăia calea.
   - Nici nu ţi-aş fi propus să facem chestia asta, dacă nu aş fi fost sigură că te descurci. Dar adevărul este că eu sunt cea care ţi-am pus fundul la bătaie. Şi nu ai niciun pic de experienţă să lucrezi sub acoperire.
   - Dar îmi ofer o şansă să capăt această experienţă. Vreau să devin detectiv. Şi nu am cum să trec examenul de grad, dacă nu am şi muncă sub acoperire trecută la dosar. Ştii asta foarte bine.
   - Da, răspunse Eve îndesându-şi mâinile în buzunare, ştiu foarte bine.
   - Ăă... Ştiu că fundul meu e puţin mai mare decât ar trebui - cu toate că mă duc la sală şi-l întreţin - însă ştiu să am grijă de el.
   Eve se întoarse, pe jumătate zâmbind.
   - Fundul tău nu are nimic. Ce-ar fi să te aşezi pe el şi să-mi spui ce-ai mai aflat?
   - A fost grozav.
   Peabody zâmbi până la urechi şi se trânti în scaun.
   - Foarte tare, voiam să spun, continuă ea. Nici prin cap nu le-a trecut că aş putea fi poliţistă sau că am mai fost acolo acum câteva zile. M-au tratat ca pe o prinţesă, spuse ea în timp ce-şi flutură genele alungite şi proaspăt rimelate în negru.
   Eve îşi dădu capul un pic în spate, serioasă:
   - Dacă ai putea renunţa la comportamentul ăsta, doamnă ofiţer, aş dori să aflu informaţiile dumitale.
   - Da, să trăiţi!
   Peabody se aşeză dreaptă în scaun şi redeveni serioasă.
   - M-am prezentat la locul în cauză, aşa cum aţi dat ordin, şi am cerut o consultaţie. După o scurtă întâlnire, am fost escortată într-o cameră separată, unde am continuat consultaţia chiar cu Piper. A introdus informaţiile pe care i le-am dat în computerul ei personal, de mână. Mi-a oferit ceva de băut.
   În timp ce vorbea, în ochii lui Peabody apăru o sclipire.
   - Am acceptat, crezând că aşa se face. Dallas, au ciocolată caldă. De-aia adevărată, vreau să spun. Şi prăjiturele cu zahăr. Ca de Crăciun. Am mâncat trei reni înainte să-mi revin şi să mă abţin.
   - Ţine-o tot aşa şi o să ai nevoie de o prelată ca să ai grijă de fundul tău.
   - Da, răspunse Peabdoy, însă oftă cu regret amintindu-şi. Le-am spus că aş vrea să începem imediat, i-am dat de crezut că nu vreau să fiu singură de sărbători. A fost foarte prietenoasă şi frumoasă, înţeleg de ce oamenii care merg acolo ajung să aibă încredere în ea că o să le facă numai bine. A vrut să mă dea pe mâna unui consultant, dar am refuzat. I-am spus cât de în largul meu mă simt alături de ea şi că mi-e un pic ruşine de toată afacerea asta. M-am oferit să-i plătesc mai mult, dacă trebuie, numai să rămână ea cu mine.
   - Bine gândit.
   - A fost foarte dulce. M-a mângâiat pe mână. M-a ajutat chiar ea să-mi fac filmuleţul, chiar m-a învăţat câteva trucuri. Către sfârşit a apărut şi Rudy, pentru că ea trebuia să meargă la o întâlnire. Nici el nu mi-a displăcut. Chiar a flirtat cu mine.
   - În ce fel?
   - Într-un fel de convenienţă. Făcea parte din meseria lui. Mi-a zâmbit aprobator, mi-a făcut complimente, m-a ţinut de mână. Chiar că nu e genul meu, adăugă ea, însă mi-am jucat rolul. Mi-a mai oferit nişte ciocolată caldă, dar am reuşit să refuz. Mi-a arătat şi locul pe acolo, şi un club unde se pot întâlni perechile potrivite, dacă se simt stânjenite să se întâlnească undeva în afară. Era aranjat cu foarte mult bun-gust, aproape chiar elegant. Au şi o mică cafenea, tot pentru aşa ceva. Cafeneaua arată obişnuit. Chiar erau acolo câteva cupluri care începeau să se cunoască.
   Peabody strâmbă din nas şi adăugă:
   - L-am văzut şi pe McNab, i-au prezentat şi lui locul.
   - Înseamnă că am intrat, şi încă conform programului. Şi lista ta cu potriviri perfecte?
   - Mă pot duce mâine-dimineaţă să o iau. Preferă ca prima dată să mergi personal, în loc să o primeşti prin transmisiune. Le-a luat cam o oră să mă analizeze pe mine. Informaţiile noi, aranjate de Roarke, au fost bune, şi din câte am văzut eu, tipii fac săpături serioase. Dacă m-aş fi dus acolo de capul meu, m-aş fi simţit foarte în siguranţă.
   - În regulă, du-te să-ţi iei lista cu potriviri şi respectă programul lor. Dar stabileşte-ţi întâlnirile undeva afară.
   Eve rămase pe gânduri, pentru câteva momente.
   - O să folosim unul dintre localurile lui Roarke, reluă ea - un club nici prea mic, nici prea mare sau un bar, tot aşa. O să trimitem câţiva poliţişti înăuntru. Eu o să trebuiască să stau deoparte. Dacă Rudy sau Piper sunt implicaţi, or să mă prindă imediat. O să facem rost de un vehicul de supraveghere. Aş vrea să stabileşti două întâlniri mâine-seară, încearcă chiar trei. Nu mai putem aştepta.
   Se uită la aparatul de la mână şi bătu darabana cu degetele.
   - Hai să găsim o sală de conferinţe goală. Mă duc să-i aduc pe McNab şi pe Feeney, ca să îi pun şi pe ei la curent. Vreau să meargă toate ca pe roate.
   - Dacă se mai ia McNab de mine, praf îl fac.
   - Aşteaptă să se termine cazul, o sfătui Eve, şi apoi îl poţi face praf.
  
       De cum trecu de porţi, văzu luminile din capătul aleii lungi.
   În primul moment, Eve se întrebă dacă nu cumva luase casa foc, de era aşa de multă lumină, şi aşa de strălucitoare. Pe măsură ce se apropia, începu să perceapă silueta unui brad prin fereastra largă din salonul principal. Era plin de luminiţe albe, sclipitoare şi scânteietoare, care păreau să împroaşte scântei micuţe din vârfurile crengilor încărcate cu globuri lucitoare, verzi şi roşii.
   Orbită de atâta lumină, parcă maşina şi o zbughi în sus, pe scări. Se duse direct în salon şi se opri sub arcadă, cu ochii cât cepele. Bradul avea mai bine de şase metri înălţime şi peste un metru lăţime. Kilometri întregi de ghirlande argintii erau aşezate artistic, astfel încât să cadă graţios peste sutele de globuleţe colorate. În vârf, aproape de tavan, avea o steluţă de cristal, luminând de la fiecare colţ. Dedesubt era aşezată o pătură albă, care ţinea loc de zăpadă. Nici nu putea număra zecile de cadouri împachetate cu eleganţă, care erau înghesuite acolo.
   - Doamne, Dumnezeule, Roarke!
   - Frumos, nu-i aşa?
   Se apropiase uşurel de ea, venind din spate, şi o făcu să tresară, înainte de a se întoarce cu faţa spre el, şi să scuture din cap.
   - De unde naiba ai făcut rost de el?
   - Din Oregon. Are rădăcinile împachetate într-o chestie. După Anul Nou îl donăm unui parc, spuse el şi-şi strecură un braţ în jurul taliei ei. Îi donăm, de fapt.
   - Îi? Sunt mai mulţi din ăştia?
   - E unul puţin mai mare decât ăsta, în sala de recepţii.
   - Mai mare? reuşi ea să îngăime.
   - Un altul în apartamentul lui Summerset, plus cel din dormitorul nostru. Mă gândeam să-l împodobim pe ăla diseară.
   - O să ne ia zile întregi să împodobim unul d-ăsta.
   - Echipa pe care am angajat-o l-a terminat pe ăsta în doar patru ore, spuse el şi izbucni în râs. Al nostru e mai uşor de făcut.
   Se întoarse şi o sărută în fugă pe frunte.
   - Am nevoie de tine, împărtăşim acest moment.
   - Dar nu ştiu cum se fac toate lucrurile astea.
   - O să ne dăm noi seama, pe parcurs.
   Se întoarse şi mai privi o dată bradul, deşi n-ar fi putut, pentru nimic în lume, să spună de ce o treceau toate frisoanele când îl vedea.
   - Am treabă, spuse ea, şi ar fi plecat.
   Însă el se aşeză în calea ei, îşi aşeză mâinile pe umerii ei şi aşteptă ca ea să-şi ridice ochii şi să li se întâlnească privirile.
   - Nu vreau să mă bag peste munca ta, Eve, dar avem dreptul să ne trăim viaţa. Viaţa noastră. Vreau o seară alături de nevasta mea.
   Eve se încruntă până când sprâncenele ei deveniră o line continuă.
   - Ştii că nu-mi place deloc când spui „nevasta mea” pe tonul ăsta.
   - Şi de ce crezi că spun aşa?
   Eve ridică din umeri, încercând să se elibereze din strânsoarea lui şi făcându-l să izbucnească în râs.
   - Am pus mâna pe tine, doamnă locotenent, şi n-am să te las să pleci nicăieri.
   Şi o luă de-a dreptul pe sus, ştiind cât de repede putea ea să pareze o lovitură.
   - Obişnuieşte-te cu asta, o sfătui el.
   - O să mă enervezi foarte tare.
   - Foarte bine, atunci o să facem sex mai întâi. E aşa o aventură să fac dragoste cu tine când te enervezi din cauza mea.
   - Nu vreau să facem sex.
   Poate ar fi vrut, se gândi ea iritată, dacă el nu s-ar fi dat aşa mare.
   - Aa, o încercare şi o aventură. E din ce în ce mai bine.
   - Lasă-mă jos, măgarule, altfel va trebui să te rănesc.
   - Şi acum ameninţări. Sunt de-a dreptul excitat.
   Eve refuză să râdă. Iar când el intră în dormitor, era încordată toată şi gata de încăierare. Mai târziu, reflectă că Roarke citise tot timpul şirul logic al gândurilor ei.
   O lăsă să cadă pe pat şi apoi sări pe ea înainte să aibă timp să facă vreo eschivă şi să se aşeze în poziţie de apărare. Cu o singură mână i le prinse pe amândouă de la încheieturi şi-i ridică mâinile deasupra capului.
   Eve îi aruncă o privire aprinsă, cu ochii strânşi, şi spuse:
   - Nu cedez uşor, amice.
   - Doamne, sper din toată inima că nu.
   Eve îşi încrucişa picioarele, le încleşta în jurul taliei lui şi reuşi să se opintească până se rostogoliră. Galahad, care dormise până atunci liniştit pe pernă, îi scuipă enervat şi sări în lături.
   - Acum chiar ai făcut-o lată, mormăi Eve în timp ce Roarke se rostogoli iarăşi deasupra ei. Ai enervat pisica.
   - Las’ să-şi găsească şi el o femeie, murmură Roarke, apoi îşi apăsă buzele peste ale Evei.
   Simţi pulsul de la încheieturile Evei, care lovi de două ori pe sub piele, tare şi repede, simţi şi fiorul care o traversă din cap până-n picioare, dar Eve nu ceda, şi nici nu părea gata să o facă, îşi spuse Roarke în gând.
   Ştia prea bine că erau momente în care Eve prefera o confruntare aprinsă şi rapidă.
   Şi el avea chef de acelaşi lucru.
   Îi muşcă buza de jos şi jubilă când auzi geamătul de la care Eve nu prea reuşi să se abţină. Cu mâna liberă îi desfăcu tocul armei şi i-l trase în jos peste umeri. Apoi, pentru că era într-o poziţie care-i permitea şi pentru că dorinţa ţâşnea din ea în valuri, îşi arcui mâna în despicătura fustei ei şi o sfâşie până la jumătate.
   Acum trupul ei era silit după al lui, rugător, provocator, chiar şi atunci când se răsuci sub el, încercând să evedeze sau să recâştige controlul.
   - Dumnezeule, cât te doresc. Nu mă satur niciodată.
   Gura lui Roarke se strânse peste sânul ei.
   Nu, nu se sătura niciodată, fu ultimul ei gând conştient, ţipă, iar corpul ei puternic se arcui în sus, în timp ce smuciturile acelea puternice de la sânul ei o făceau să vibreze asemeni unei muzici sălbatice, pe un ritm îndrăcit.
   Părea că dorinţa venea direct din miezul ei.
   Odată eliberată, mâinile ei se repeziră la cămaşa lui, sfâşiind mătasea până când dădu cu degetele de piele, cu gura şi cu dinţii.
   Se rostogoliră încă o dată şi se traseră de haine, îşi chinuiră pielea cu ciupituri pofticioase şi lovituri dureroase.
   Când se întinse şi o încleşta în jurul lui, era deja tare ca piatra şi alunecos precum satinul.
   - Acum, acum, acum.
   Eve îşi arcui şoldurile şi îl întâmpină cu o mişcare violentă când el plonja înăuntrul ei.
   Rămase acolo, îngropat adânc, şi profită de răgaz ca să-şi limpezească privirea şi să se uite la ea. Focul care ardea în şemineul din cealaltă parte a camerei arunca lumini şi umbre pe chipul ei, îi scânteia în păr şi îi licărea în ochii care se întunecaseră şi orbiseră din pricina a ceea ce-şi provocaseră unul altuia.
   - Eşti a mea.
   Se retrase, apoi se împinse iarăşi în ea.
   - Pentru totdeauna.
   Îşi schimbă poziţia, şi-i ridică şoldurile cu mâinile.
   - Ridică-te încă o dată, îi ceru el şi începu să o devoreze cu lovituri lungi şi apăsate.
   Eve îşi încleşta mâinile în cearşafuri, de parcă ar fi încercat să se ancoreze. Îl vedea în lumina focului, deasupra ei, cu părul negru şi sclipitor, cu ochii de un albastru ireal, cu muşchii bine făcuţi şi cu pielea aurie şi plină de picuri de sudoare.
   Dorinţa se ridică în ea precum un val, iar plăcerea îi invada tot corpul.
   Vederea i se înceţoşa şi preschimbă imaginea lui într-o umbră cu margini aurite. În timp ce trupul i se zguduia, se auzi cum îi striga numele cu voce înăbuşită.
   - Încă o dată, spuse Roarke şi se aplecă deasupra ei, acoperindu-i gura cu a lui, încrucişându-şi degetele cu ale ei şi izbindu-şi corpul de al ei. Încă o dată, reuşi el să mai spună. Împreună cu mine.
   Apoi mai spuse doar atât:
   - Eve.
   Şi îşi goli trupul într-al ei.
   Pierduse noţiunea timpului şi nu mai ştia de când stătea întinsă sub el, în timp ce lumina focului dansa pe tavan. Se întrebă într-o doară dacă era normal să doreşti pe cineva atât de mult, să iubeşti până la durere.
   Apoi el întoarse capul, iar părul îi mângâie obrazul şi buzele îi mângâiară gâtul. Şi atunci se întrebă de ce oare-i mai păsa de astfel de întrebări.
   - Sper că eşti satisfăcut.
   Mormăitul din vocea ei nu reuşi să fie atât de tăios precum sperase, şi se trezi, în plus, mângâindu-l cu o mână pe spate.
   - Mmm. Sunt, după câte observ, răspunse el.
   Se jucă cu nasul în jurul gâtului ei înainte să-şi ridice capul şi să se uite în jos, către ea.
   - Şi văd că sentimentul e reciproc.
   - Te-am lăsat să câştigi.
   - O, da, ştiu.
   Sclipirea din ochii lui o făcu să pufnească.
   - Dă-te jos de pe mine, spuse ea. Eşti greu.
   - În regulă.
   Se dădu ascultător la o parte, apoi o luă din nou în braţe.
   - Hai să facem duş, şi apoi putem să ne apucăm de brad.
   - Ce-i cu obsesia asta a ta cu împodobitul brazilor?
   - Nu am mai împodobit un brad de ani de zile - de când eram în Dublin şi locuiam cu Summerset. Vreau să văd dacă mai ştiu să împodobesc.
   Roarke păşi în cabina de duş alături de ea, iar Eve îi aşeză o mână peste gură, căci ştia plăcerea lui ascunsă pentru duşurile reci.
   - Porneşte apa. 40 de grade Celsius.
   - Prea fierbinte, bombăni el printre degetele ei.
   - Obişnuieşte-te cu situaţia.
   Şi începu să ofteze prelung când apa ţâşni din toate direcţiile.
   - Oo, ce bine e!
   Un sfert de oră mai târziu ieşea din tubul uscător cu muşchii încălziţi şi elastici şi cu mintea clară şi sprintenă.
   Între timp Roarke se ştersese cu prosopul - un alt obicei de-al lui pe care nu-l înţelegea. De ce să pierzi timpul frecându-te cu bumbac, când te puteai învârti o dată, rapid, în tubul uscător şi treaba era rezolvată.
   Tocmai îşi căuta halatul, când băgă de seamă că nu mai era acelaşi cu cel pe care-l lăsase acolo dimineaţă.
   - Ce-i asta? întrebă ea şi apucă haina lungă, stacojie la culoare.
   - Caşmir. O să-ţi placă.
   - Mi-ai cumpărat un milion de halate. Nu pricep... însă se opri din vorbit în momentul în care trase halatul pe ea. Oo!
   Se ura în momentele ca ăsta, în care se lăsa sedusă de ceva atât de superficial precum hainele. Dar ăsta era ceva pufos ca un norişor şi cald precum o îmbrăţişare.
   - Ce drăguţ e!
   Roarke zâmbi până la urechi şi-şi înnodă cordonul negru al propriului său halat, din acelaşi material.
   - Şi se potriveşte. Haide, ai timp să mă pui la curent cu cazul, până prind eu beculeţele.
   - Peabody şi McNab au intrat pe fir. Până mâine o să aibă şi listele cu perechi potrivite.
   Se întoarse agale în dormitor şi văzu imediat frapiera argintie cu sticla de şampanie în ea; mai aştepta şi o tavă de argint, cu aperitive, chiar lângă. Ducă-se naibii, decise ea, şi-şi umplu gura cu o bucată gigantică de ceva de pe tavă, înainte de a umple două pahare de şampanie înalte şi subţiri.
   - Datele pe care le-ai oferit tu au trecut de cercetările lor.
   - Normal.
   Roarke scoase un şir lung de beculeţe dintr-o cutie imensă.
   - Nu te mai umfla în pene, că mai avem o groază de lucruri de făcut. Când am ajuns la sediul central, am găsit-o-pe Nadine în biroul meu, adăugă Eve şi aşeză paharul lui Roarke pe masa de lângă pat. A văzut-o pe Peabody, aşa că a trebuit să-i dau mai multe informaţii decât aş fi vrut. Neoficial.
   - Nadine este unul dintre cazurile rare de reporteri în care poţi avea încredere.
   Roarke studie bradul, luminiţele, şi decise să înceapă direct.
   - Nu o să dezvăluie nicio informaţie compromiţătoare, adăugă el.
   - Da. Ştiu. Am discutat un pic şi despre asta.
   Încruntată, Eve dădu un ocol bradului, în timp ce Roarke îşi vedea mai departe de treabă.
   Nu-şi dădea seama dacă el se pricepea câtuşi de puţin la ce făcea.
   - Dacă Piper şi Rudy nu m-ar fi văzut, făceam eu singură toată munca asta din interior.
   În timp ce lega primul beculeţ şi scotea o nouă legătură din cutie, Roarke ridică dintr-o sprânceană.
   - S-ar putea să am oarece obiecţii ca nevasta mea să se întâlnească cu bărbaţi dubioşi.
   Eve se întoarse la tavă şi apucă un alt aperitiv, la întâmplare.
   - Nu m-aş fi culcat cu niciunul dintre ei... decât dacă ar fi făcut parte din datorie, adăugă ea cu un zâmbet larg până la urechi. Şi m-aş fi gândit tot timpul la tine.
   - Şi nici nu ar fi durat prea mult - de vreme ce i-aş fi tăiat boaşele şi ţi le-aş fi făcut ţie cadou.
   Roarke continuă să lege la beculeţe, în timp ce Eve se înecă cu şampania din pahar.
   - Dumnezeule, Roarke, glumeam.
   - Hmm-mmm. Şi eu la fel, draga mea. Mai dă-mi te rog un şir din ăsta.
   Eve scoase un nou şir de beculeţe din cutie, dar nu era deloc sigură că înţelegea ce făcea el cu ele.
   - Câte din astea ai de gând să foloseşti?
   - Câte trebuie, ca să iasă.
   - Da, spuse Eve şi oftă cu putere. Ce voiam să spun adineaori e că eu am mai lucrat sub acoperire, pe câtă vreme Peabody habar nu are de nimic.
   - Peabody a avut parte de antrenament serios. Ar trebui să ai încredere în ea. Şi în tine.
   - McNab e încă supărat din cauza asta.
   - E căzut în limbă după ea.
   - E chiar... poftim?!
   - E căzut în limbă după ea, repetă el.
   Roarke se dădu un pas înapoi şi strânse buzele.
   - Aprinde luminile bradului, ordonă el, apoi aprobă cu o mişcare a capului, satisfăcut de faptul că micile diamante începură să clipească.
   - Ce vrei să spui cu faptul că-i căzut în limbă? Ca şi cum i-ar plăcea de ea? McNab? Nici vorbă.
   - Nu e sigur că-i place, însă se simte atras de ea.
   Şi pentru că voia să-şi vadă opera şi din alt unghi, Roarke se îndepărtă, îşi luă paharul de vin şi luă o gură, în timp ce admira bradul.
   - Următorul pas, ornamentele.
   - O irită la culme.
   - Cred că la început şi tu ai simţit acelaşi lucru pentru mine, spuse el şi-şi ciocni paharul cu cel al nevestei sale, la lumina beculeţelor de brad şi a focului din şemineu. Şi uită-te unde am ajuns.
   Eve se holbă la el zece secunde în şir, apoi se lăsă moale pe o margine a patului.
   - O, Doamne, asta mai lipsea. Exact asta mai lipsea. Nu-i pot lăsa să lucreze împreună în condiţiile astea, dacă e ceva între ei. Pot face faţă nervilor, însă chestiilor sexuale, în niciun caz.
   - Câteodată trebuie să le oferi libertate propriilor copii, draga mea.
   Deschise o altă cutie şi alese un îngeraş vechi, din porţelan.
   - Aşază-l tu pe primul. O să fie mica noastră tradiţie.
   Eve se holba în continuare la el.
   - Dacă Peabody păţeşte ceva...
   - N-ai să permiţi să păţească ceva.
   - Nu.
   Mai oftă o dată şi se ridică.
   - Nu, nu am să permit. Şi o să am nevoie de ajutorul tău.
   Roarke întinse mâna şi lovi uşor, cu vârful degetului, adâncitura din bărbia ei.
   - S-a făcut.
   Eve se întoarse, îşi alese creanga şi atârnă îngeraşul.
   - Te iubesc, spuse ea. Văd că şi asta devine una din micile noastre tradiţii.
   - E favorita mea.
   Târziu, foarte târziu, când luminile bradului erau deja stinse şi focul ardea mocnit, Eve era încă trează. Oare criminalul umbla chiar acum pe undeva? O să sune video telefonul ei, să o anunţe despre alt cadavru, un alt suflet pierdut, pentru că ea era cu prea mulţi paşi în urmă? Pe cine mai iubea criminalul acum?

10.

        Zăpada începu să picure din cer încă din zori. Şi nu era o ninsoare frumoasă, ca în cărţile poştale, ci nişte fulgi înţepători, subţiri şi răi, care loveau pavajul cu un sâsâit urât.
   Până când se aşeză Eve la biroul ei de la sediul central, un strat neted, gri-murdar, acoperise deja străzile oraşului, trotuarele şi glisoarele, şi avea să le dea mult de furcă, mai mult ca sigur, poliţiştilor rutieri şi medi-tehnicienilor.
   În faţa ferestrei sale, două elicoptere ale unor canale de ştiri rivale se duelau într-un război care avea să decidă care dintre ele urma să transmită mai repede telespectatorilor veştile proaste şi să vorbească despre ultimele accidente soldate cu table îndoite sau aglomerări de pietoni.
   Când tot ce ar fi trebuit să facă, reflectă Eve enervată, era să deschidă dracului uşa şi să vadă singuri.
   Avea să fie o zi mizerabilă.
   Cu spatele la panorama ca o săgeată care se vedea pe fereastră, Eve introducea informaţii în computer, fără mari şanse să primească nişte potriviri probabile mai de doamne-ajută.
   - Computer, rulează programul de probabilistică. Foloseşte informaţiile deja cunoscute, analizează şi calculează. Afişează lista în ordinea probabilităţilor numelor care vor fi alese de către criminalul „Adevărata dragoste”.
   „Procesez...”
   - Da, aşa să faci, mormăi ea.
   În timp ce maşinăria din faţa ei se tânguia şi păcănea, Eve copie fotografiile confiscate de la „Confidenţial”, apoi se ridică şi le fixă pe un panou de deasupra biroului său.
   Marianna Hawley, Sarabeth Greenbalm, Donnie Ray Michael. Figuri zâmbitoare, pline de speranţă, etalându-şi cele mai bune calităţi: singuraticii care-şi căutau perechea.
   Funcţionara de la birou, stripera şi cântăreţul la saxofon.
   Stiluri diferite de viaţă, ţeluri diferite, nevoi diferite. Ce altceva mai aveau în comun? Care era piesa pe care nu o vedea şi care-i conecta pe toţi la acelaşi criminal? Oare ce vedea el când se uita la ei, de-l atrăgea şi-l înfuria în acelaşi timp? Oameni obişnuiţi, care-şi trăiau vieţile lor obişnuite.
   „Procente de probabilitate egale pentru toţi subiecţii.”
   Eve aruncă o privire maşinăriei şi mârâi printre dinţi:
   - La naiba! Trebuie să fie ceva.
   „Informaţii insuficiente pentru a continua analiza. Rezultatele actuale sunt neconcludente.”
   - Şi ce ar trebui să fac ca să pot proteja două mii de oameni, pentru numele lui Dumnezeu?!
   Eve închise ochii şi încercă să-şi recapete calmul.
   - Computer, continuă ea, elimină toţi subiecţii care trăiesc alături de un companion sau un membru al familiei. Recalculează numărul subiecţilor rămaşi.
   „Procesez... Terminat.”
   - În regulă.
   Eve încuviinţă cu o mişcare a capului şi-şi frecă ochii cu degetele.
   Toate victimele erau de rasă albă, reflectă ea.
   - Elimină toţi subiecţii care nu sunt de rasă caucaziană. Recalculară numărul subiecţilor rămaşi.
   „Procesez... Terminat.”
   - Numărul subiecţilor rămaşi?
   „Şase sute douăzeci şi patru de subiecţi rămaşi...”
   - La dracu’!
   Se întoarse cu spatele şi privi fotografiile cu atenţie.
   - Elimină toţi subiecţii cu vârsta mai mare de patruzeci şi cinci de ani şi mai tineri de douăzeci şi unu de ani.
   „Procesez... Terminat”.
   - În regulă, bun.
   Pe măsură ce analiza, simţea cum prinde ritmul. Luă dosarul ei tipărit şi începu să răsfoiască printre însemnări.
   - Începători, murmură ea. Era cu toţii acolo pentru prima dată. Elimină toţi subiecţii care au avut mai multe consultări cu cei de la „Confidenţial”. Recalculează numărul subiecţilor rămaşi.
   „Procesez...”
   De data asta, maşinăria începu să se împotmolească şi să horcăie.
   Eve îi dădu nerăbdătoare un ghiont cu dosul palmei.
   - Rablă nenorocită, murmură ea şi scrâşni din dinţi în timp ce maşinăria începu iarăşi să se văicărească.
   „Terminat.”
   - Să nu cumva să începi să dai rateuri tocmai acum.
   Numărul subiecţilor rămaşi?
   „Au mai rămas două sute şase nume.”
   - Aşa. Mai bine. Mult mai bine. Tipăreşte lista de nume.
   În timp ce maşinăria ei molfăia şi scuipa informaţiile, Eve se întoarse către video telefonul ei şi contactă Departamentul pentru Investigaţii electronice.
   - Feeney, mai am doar un pic peste două sute de nume. Trebuie să le cerceteze cineva. O poţi face tu? Vezi câţi mai sunt în oraş, câţi dintre ei şi-au găsit deja pe cineva ori s-au căsătorit, câţi au murit în somn şi câţi dintre ei au plecat în vacanţă pe Planeta Disney.
   - Dă-le-ncoace.
   - Mulţam’.
   Eve îşi ridică privirea, căci din biroul comun al secţiei se auziră o serie de fluierături şi aclamaţii.
   - E urgent, îi spuse ea şi deconectă legătura în momentul în care Peabody, îmbujorată toată, intră în biroul ei.
   - Doamne fereşte, ai zice că nu m-a mai văzut niciunul din idioţii ăştia fără uniformă, până acum. Henderson tocmai s-a oferit să-şi părăsească nevasta şi copiii, ca să petreacă sfârşitul de săptămână cu mine, în insulele Barbados.
    Dar după cum îi sclipeau ochii, nu s-ar fi zis că lui Peabody îi displăcuse oferta.
   Eve se încruntă. Ajutorul ei avea toată faţa smăcuită şi ferchezuită, şi părul umflat. Picioarele-i erau expuse într-o fustă scurtă, lipită de corp, şi o pereche de cizme cu tocuri cui, amândouă de culoarea zmeurei coapte.
   - Cum naiba poţi merge cu tocurile alea? o întrebă Eve curioasă.
   - Am exersat.
   Eve trase adânc aer în piept şi apoi îi dădu drumul.
   - Stai jos şi hai să revizuim planul.
   - În regulă, numai că o să-mi ia câteva minute ca să mă pot aşeza, cu fusta asta pe mine.
   Peabody se prinse cu o mână de marginea biroului şi începu să-şi coboare fundul, cu mare atenţie.
   - Ai de gând să stai pe vine sau te aşezi o dată dracului jos?
   - Numai o secundă.
   Peabody trase aer în piept şi se strâmbă un pic.
   - E un pic strânsă în talie, reuşi ea să spună în timp ce se aşeză.
   - Trebuia să te gândeşti la organele interne înainte să te vârî în chestia aia. Mai ai o oră până când ar trebui să ajungi la „Confidenţial”. Vreau să...
   - Ce naiba cauţi în hainele astea? întrebă McNab care se oprise în uşă, măsurând-o pe Peabody de sus până jos, cu ochii holbaţi.
   - Îmi fac datoria, spuse ea pufnind.
   - Ţi-o cauţi cu lumânarea. Dallas, convinge-o să poarte altceva.
   - Nu sunt consultant de modă, McNab. Şi dacă aş fi - spuse ea privind cu atenţie pantalonii lui largi, cu dungi roşii şi albe, şi puloverul pe get de culoarea untului - cred că aş avea ceva de comentat despre felul în care îţi alegi tu garderoba.
   Eve strânse din ochi când o auzi pe Peabody chicotind.
   - Şi acum, copii, poate v-aţi dat seama că avem de-a face cu un criminal în serie. Dacă nu puteţi fi prieteni, mă tem că nu am să vă mai pot lăsa să vă jucaţi pe afară azi după-amiază.
   Peabody îşi îndreptă numaidecât umerii, şi cu toate că nu se putu abţine să nu-i arunce lui McNab un surâs batjocoritor, avu destulă inspiraţie, încât să tacă chitic.
   - Peabody, vreau să o convingi pe Piper să rămână alături de tine la consultări. McNab, tu te ocupi de Rudy. Îndată ce vom avea listele de perechi potrivite, o să vă plimbaţi prin zonele în care se vând produsele. Vreau să ieşiţi cât mai tare în evidenţă.
   - Avem un buget pentru cheltuieli? se interesă McNab, şi cum Eve se uită fix la el, ridică din umeri şi-şi înfundă mâinile în buzunarele adânci ale pantalonilor săi. Am face o impresie mai bună dacă am şi cumpăra ceva. Am putea schimba câteva vorbe şi cu vânzătorii.
   - Aveţi câte două sute de credite de fiecare, din banii departamentului. Orice cheltuială peste suma asta, vă priveşte. McNab, ştim deja că Donnie Ray a folosit vizita la salon ca să cumpere produse de înfrumuseţare pentru mama lui. Ai grijă să petreci destul de mult timp pe acolo.
   - Ar fi bine să stea vreo lună de zile, adăugă Peabody pe sub mustaţă, şi îşi strânse buzele, cuminte, când se încruntă Eve la ea.
   - Peabody, Hawley a cheltuit nişte credite la salon şi la „Femeia voluptuoasă”, un magazin de lenjerie de la etajul superior. Vezi ce-i şi cu ăla.
   - Da, să trăiţi!
   - Amândoi va trebui să contactaţi cât mai multe nume de pe listele voastre de perechi potrivite. Stabiliţi întâlniri. Vreau să începeţi din seara asta. Facem aranjamente ca să puteţi folosi clubul „Nova”, de pe Strada Cinzeci şi trei. Cel mai bine ar fi să începeţi întâlnirile cât mai devreme, în cursul serii. Încercaţi să stabiliţi prima întâlnire la patru - şi apoi le stabiliţi şi pe celelalte, la câte o oră una de alta. Îngrămădiţi cât de multe puteţi. Încă nu ştim dacă a mai comis vreo crimă aseară. Poate am fost norocoşi. Dar nu o să aştepte.
   Eve mai aruncă o privire asupra fotografiilor.
   - Or să fie poliţişti înăuntru, în club. Eu şi Feeney o să fim afară, în stradă şi o să păstrăm în permanenţă contactul cu voi. Amândoi o să purtaţi microfoane. Niciunul dintre voi nu are voie să plece cu careva din club. Dacă trebuie să mergeţi la toaletă, faceţi semn şi vă însoţeşte unul dintre poliţiştii din bar.
   - Dar nu e genul lui să omoare în locuri publice, sublinie Peabody.
   - Nu-mi asum riscuri când e vorba de oamenii mei. Urmaţi paşii, fără abateri sau vă dau afară. Aduceţi listele cu perechi potrivite la mine sau i le daţi lui Feeney, de îndată ce puneţi mâna pe ele. Dacă vreunul din membrii personalului de la „Confidenţial” sau de la celelalte magazine se interesează prea tare de voi, raportaţi. Aveţi întrebări?
   Amândoi dădură din cap în semn că nu, aşa că Eve ridică mirată din sprâncene.
   - Atunci treceţi la treabă, spuse ea.
   Nu se mai strâmbă atunci când Peabody se ridică cu greu din scaun. Deşi ar fi vrut.
   McNab îşi dădu ochii peste cap şi-şi dezveli dinţii, în timp ce Peabody trecu cu paşi mari pe lângă el şi ieşi din birou.
   - Nu are experienţă, îi spuse el Evei.
   - E foarte pricepută, îi pară Eve acuzaţia.
   - Poate că e, dar stau cu ochii pe ea.
   - Asta observ şi eu, murmură ea în timp ce el părăsi biroul cu paşi apăsaţi.
   Eve se întoarse către fotografii. Chipurile celor trei o bântuiau. Ceea ce păţiseră ei o afectase profund şi nu-i dădea pace.
   Era prea aproape, îşi reaminti sie însăşi. Era prea concentrată să afle ce, şi prea puţin concentrată să afle de ce.
   Închise ochii pentru un moment şi îi frecă de parcă ar fi vrut să şteargă propriile ei amintiri.
   De ce tocmai ăştia trei? se întrebă ea încă o dată, şi se apropie ca să privească cu atenţie chipul vesel şi zâmbitor al Marianei Hawley.
   Era aranjată ca pentru birou, reflectă ea, încercând acelaşi sistem pe care-l folosise şi atunci când alesese aroma pentru Mira. De încredere, de modă veche, romantică. Drăguţă într-un fel comod şi sigur. Legături strânse cu familia. Interesată de teatru. O femeie curată căreia îi făceau plăcere lucrurile drăguţe din jurul ei.
   Eve îşi atârnă degetele mari de marginea buzunarelor şi-şi întoarse privirea către Sarabeth Greenbalm. Dansatoarea de striptease. O singuratică care avea mare grijă de banii ei şi care colecţiona cărţi de vizită. De încredere, şi ea, în branşa ei. Trăia din puţin, îşi punea banii la ciorap, şi-şi număra bine bacşişurile. Nu avea nicio altă pasiune, niciun prieten şi nicio legătură cu familia.
   Şi Donnie Ray, reflectă ea, băiatul care îşi iubea mama şi care cânta la saxofon. Trăia ca un porc şi zâmbea ca un înger. Mai fuma Zoner, din când în când, dar nu lipsise de la niciun concert.
   Şi dintr-odată îşi dădu seama, uitându-se fix la cele trei chipuri ale victimelor. Teatrul.
   - O, da! Computer, afişează „Confidenţial”, informaţiile despre Hawley, Marianna, Greenbalm, Sarabeth, Michael, Donnie Ray. Afişează-le pe ecran şi subliniază profesiile şi pasiunile sau interesele.
   „Procesez informaţiile... Pe monitor, subiecţii solicitaţi. Hawley, Marianna, secretară administrativă, la firma Foster-Brinke. Pasiuni şi interese, teatrul. Membră a asociaţiei „Actorii din comunitatea cartierului de vest”. Alte interese...
   - Stop. Treci la următorul subiect.
   „Greenbalm, Sarabeth, dansatoare...”
   - Stop. Şi Donnie Ray, cântăreţ la saxofon.
   Eve se opri câteva secunde şi lăsă mintea să absoarbă informaţiile.
   - Computer, rulează programul de probabilităţi despre criminal, selectând subiecţii actuali în funcţie de interesul lor sau legături cu teatrul şi divertismentul.
   „Procesez informaţiile... Cu informaţiile actuale, indicele de probabilitate este de nouăzeci şi trei virgulă două procente.”
   - Bun. Foarte bine.
   Răsuflă uşurată şi răspunse la apelul comunicatorului.
   - Dallas.
   - Mesaj pentru locotenent Dallas, Eve.
   „Vizitează cuplul de pe Strada de Vest 18, la numărul 341, unitatea 3. Posibilă încercare de atac. Probabilitatea ca incidentul să aibă legătură cu investigaţia cazului de crimă, nouăzeci şi opt virgulă opt procente.”
   Eve se ridicase deja în picioare şi-şi luase jacheta din cuier.
   - Am plecat. Dallas, terminat.

         - A fost, pur şi simplu, ciudat.
   Femeia era micuţă şi delicată, precum zânele care dănţuiau pe măsuţa albă, din sticlă, de lângă fereastra largă, din vechea mansardă reamenajată.
   - Jacko se aprinde prea repede, adăugă ea.
   - Ştiu eu ce ştiu. Era ceva în neregulă cu zurliul ăla, Cissy.
   Jacko se încruntă, în timp ce-şi strânse braţul în jurul umerilor femeii.
   Făcea cât patru ca ea, reflectă Eve. Avea mai bine de doi metri înălţime şi aproape un metru lăţime între umeri. O adevărată constituţie de jucător de fotbal de arenă, şi un chip aspru ca o stâncă. Cicatricele îi brăzdau falca şi arcada, deasupra sprâncenei drepte.
   În timp ce femeia era palidă ca lumina lunii, el era întunecat precum noaptea. Palma lui lată o în ghiţea pe-a ei.
   Mansarda fusese împărţită în trei zone principale. Eve apucă să vadă un pic din dormitor prin deschizătura din pereţii de sticlă, curbaţi, de culoarea piersicii. Patul era enorm şi nu fusese făcut.
   În zona sufrageriei, canapeaua lungă, în forma literei „U”, putea găzdui cu uşurinţă douăzeci de persoane. Jacko ocupa loc cât pentru trei.
   După toate aparenţele, aveau bani berechet, iar casa era aranjată după gusturile femeii, pentru confortul bărbatului.
   - Spuneţi-mi ce s-a întâmplat.
   - I-am povestit aseară poliţistului, spuse Cissy şi zâmbi deşi ochii îi erau vizibil întunecaţi din pricina enervării. Jacko a insistat să-i chemăm. A fost doar o farsă proastă.
   - A fost o farsă, pe naiba! Ia ascultă la mine, spuse el şi se aplecă puţin în faţă, făcând să-i salte buclele pieptănate pe lângă cap. A venit un tip la uşă, îmbrăcat ca Moş Crăciun, cu o cutie mare în braţe, împachetată şi aranjată cu fundă. Şi a început să facă Ho-ho-ho şi Crăciun fericit şi tot tacâmu’.
   Evei i se puse un nod în gât din pricina nerăbdării, însă reuşi să vorbească cu calm:
   - Cine a deschis uşa?
   - Eu am deschis, spuse Cissy fluturând din mâini. Tatăl meu locuieşte în Wisconsin. Şi de obicei, dacă nu pot pleca de sărbători, îmi trimite el câte ceva haios. Anul ăsta nu mi-am putut permite să plec, şi m-am gândit că a aranjat el cumva să vină Moşul la mine. Şi încă mai sunt convinsă că aşa a fost...
   - Tipul ăla nu era trimis de tatăl tău, spuse Jacko pe un ton stins. Oricum, l-a lăsat să intre. Eu eram la bucătărie. Am auzit-o râzând, şi i-am auzit şi vocea tipului...
   - Jacko e aşa de gelos, că-şi face singur sânge rău. Ne strică şi relaţia din cauza asta.
   - Rahat, Cissy. Tu nici nu ţi-ai da seama dacă un tip ar vrea să ţi-o tragă, până nu şi-ar băga mâna sub fusta ta, ce Dumnezeu!
   Vizibil dezgustat, Jacko lăsă să-i scape un sâsâit printre dinţi.
   - Când am apărut eu, tipu’ se dădea deja la ea.
   - Se dădea la ea? repetă Eve în timp ce Cissy îşi ţuguie buzele, îmbufnată.
   - Da, se vedea clar. Se dădea la ea, zâmbea până la urechi, îi sclipeau ochii...
   - Îi licăreau, murmură Cissy. Se presupune că ochii Moşului licăresc, Jacko, pentru numele lui Dumnezeu!
   - Ee, cert e că au încetat să mai licărească când m-a văzut pe mine. A rămas trăsnit şi stătea aşa nemişcat, şi se uita la mine cu ochii cât cepele, i-am scos toate ho-ho-iturile din cap, îţi spun io. Şi apoi a zbughit-o ca un iepure.
   - Ai ţipat tu la el.
   - Am ţipat după ce a luat-o la fugă, spuse Jacko şi-şi ridică mâinile în aer, enervat. Păi normal că am ţipat, dacă am văzut aşa, şi am şi luat-o după el. Ce i-aş mai fi tăbăcit fundul, dacă nu s-ar fi băgat Cissy. Dar până să scap de ea şi să ies în stradă, dispăruse deja.
   - Poliţistul care a răspuns primul la apel, a luat cumva şi discurile de la securitate?
   - Da, a spus că aşa e regula.
   - Aşa e. Cum părea?
   - Cum adică „cum părea”? întrebă Cissy şi clipi des.
   - Vocea lui. Spuneţi-mi cum era vocea lui.
   - Ăă... era veselă.
   - Doamne Dumnezeule, Cissy, faci repetiţii ca să pari bătută-n cap? Era cât se poate de excitată, îi spuse Jacko Evei, în timp ce Cissy se ridică brusc în picioare, enervată la culme şi se repezi valvârtej în bucătărie - căci nu era o expresie mai bună care să descrie ce făcuse, reflectă Eve.
   - Ştiţi râsul ăla insinuant. Gros şi hodorogit. A spus ceva de genul „Ai fost cuminte, fetiţo? Am ceva pentru tine. Numai pentru tine”. Apoi am ieşit eu din bucătărie, şi a rămas de zici că înghiţise un peşte viu.
   - Şi nu l-ai recunoscut? o întrebă Eve pe Cissy. Nu avea nimic cunoscut, pe sub costum, sau pe sub machiaj, care să pară cunoscut? Vocea nu vă era familiară sau felul în care se mişca?
   - Nu, spuse Cissy, care intrase înapoi în cameră, şi acum îl ignora intenţionat pe Jacko, în timp ce sorbea dintr-un pahar plin cu apă minerală. Dar toată faza a durat numai câteva minute.
   - Am să vă rog să mai vizionaţi o dată discurile, să le vedeţi şi după ce mărim imaginea şi o ajustăm. Vreau să ştiu dacă vi se pare ceva cunoscut.
   - Nu vă chinuiţi cam tare pentru aşa o prostioară?
   - Nu cred. De când trăiţi voi doi împreună?
   - De câţiva ani, când şi când.
   - Aproape mai deloc, în ultimul timp, bombăni Jacko.
   - Dacă nu ai fi atât de posesiv, începu Cissy, dacă nu ai lua la bătaie fiecare tip care se uită mai nu-ştiu-cum la mine...
   - Cissy, cu ce te ocupi tu? întrebă Eve ridicând o mână, în speranţa că putea preveni o dispută domestică.
   - Eu? Sunt actriţă... şi când nu am niciun rol, predau teatru.
   Încă una, reflectă Eve.
   - E nemaipomenită, spuse Jacko cu mândrie nedisimulată, şi privi înspre Cissy cu un zâmbet până la urechi. Chiar acum repetă pentru o piesă. Nu se joacă chiar pe Broadway, dar oricum...
   - Nu o să se joace în veci pe Broadway, spuse Cissy, dar îşi schimbă locul şi se aşeză iarăşi lângă el, cu un zâmbet pe faţă.
   - O să fie un succes nemaipomenit.
   Îi sărută una din mâinile ei frumoase.
   - Cissy a luat audiţia în faţa altor douăzeci de femei. Cu asta, a dat lovitura.
   - O să fiu atentă când se joacă. Cissy, ai apelat vreodată la serviciile celor de la „Confidenţial”?
   - Ăă...
   Femeia privi în altă parte, evitând pe toată lumea.
   - Nu, răspunse ea.
   - Cissy? întrebă Eve, şi îşi puse toată autoritatea ei de poliţistă în tonul vocii, şi în privire, apoi se aplecă spre ea. Ştii care e pedeapsa dacă nu spui adevărul în timpul unei anchete?
   - Dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu înţeleg ce treabă aveţi voi cu toate astea?
   - Ce-i aia „Confidenţial”?
   - Un serviciu matrimonial pe computer.
   - Oo, Cissy, ce Dumnezeu! Ce Dumnezeu!
   În culmea furiei, Jacko se ridică în trombă de pe canapea şi începu să dea cu piciorul în tot ce întâlnea prin sufragerie.
   - Ce dracului ai, nu ţi-e bine?
   - Ne despărţiserăm!
   Într-o clipită, mica prinţesă reuşise să-l înfrângă pe uriaş.
   - Eram furioasă pe tine. Am crezut că o să fie distractiv. Am crezut că o să te învăţ eu minte, prostuţule. Am tot dreptul să mă văd cu cine vreau şi când vreau, când nu locuim împreună.
   - Ia mai gândeşte-te o dată, iubito! exclamă el şi se dădu un pas înapoi, cu ochii lucind de mânie.
   - Vezi, vezi?
   Cissy îşi pironi degetul spre el în timp ce-i vorbea Evei, de parcă i-ar fi cerut aprobarea. Toată tandreţea dispăruse din ochii ei şi se făcuse în schimb foc şi pară.
   - Asta trebuie eu să suport, continuă ea.
   - Calmaţi-vă. Amândoi. Staţi jos, le ordonă Eve. Cissy, când ai fost la consultări?
   - Acum vreo şase săptămâni, îngăimă ea. Am ieşit cu vreo câţiva tipi...
   - Ce tipi? o întrebă Jacko pe un ton autoritar.
   - Cu vreo câţiva tipi, continuă ea, neluându-l în seamă. Şi apoi a apărut iarăşi Jacko. Mi-a adus flori. Panseluţe. Am cedat. Dar o să mă gândesc eu mai bine dacă am luat decizia corectă.
   - Decizia ta s-ar putea să-ţi fi salvat viaţa, spuse Eve.
   - Ce vrei să spui?
   Instinctiv, Cissy se cuibări la pieptul lui Jacko. El îşi puse un braţ în jurul ei.
   - Incidentul de noaptea trecută se potriveşte cu schema de operare a unui criminal în serie. În toate celelalte cazuri, victimele locuiau singure.
   Eve aruncă o privire înspre Jacko şi continuă:
   - Din fericire, nu e şi cazul tău.
   - Doamne, Dumnezeule, dar... Jacko.
   - Nu-ţi face griji, iubito, nu-ţi face griji. Sunt aici, spuse el şi numai că nu o împături cu totul în braţele sale, în timp ce continua să o privească fix pe Eve.
   - Ştiam eu că-i ceva în neregulă cu tipul ăla, adăugă el. Ce se întâmplă?
   - O să vă spun ce am aflat până acum. Apoi am să vă rog pe amândoi să mergeţi cu mine la sediul central al poliţei, să revedeţi discurile, să mai daţi o declaraţie, iar tu, Cissy, să-mi spui tot ce-ţi aminteşti din experienţa ta de la „Confidenţial”.

        - Martorii cooperează cu poliţiştii în derularea investigaţiilor.
   Eve stătea în biroul comandantului suprem, Whitney. Era prea agitată ca să stea jos şi abia se abţinea să nu se fâţâie de colo-colo în timp ce-i dădea raportul.
   - Femeia e şocată, nu ne poate da prea multe amănunte pe care să ne putem baza. Niciunuia dintre cei doi nu le era cunoscut infractorul, în vreun fel. I-am interogat pe amândoi cei găsiţi perechi potrivite cu care s-a întâlnit Cissy Peterman. Amândoi au câte un alibi pentru cel puţin una dintre crime. Cred că nu au nicio legătură cu cazul.
   Whitney încuviinţă cu o mişcare a capului şi cu buzele strânse, apoi începu să cerceteze raportul scris de Eve.
   - Jacko Gonzales? Faimosul Jacko Gonzales? Numărul 26 din echipa Nărăvaşilor?
   - Este jucător profesionist de fotbal de arenă, într-adevăr, domnule.
   - Ei, fir-ar să fie!
   Chipul lui Whitney se lăţi într-unui din rarele sale zâmbete.
   - Da’ ştiu că joacă bine! E ca un terminator, când iese pe teren. În ultimul meci a înscris trei goluri şi a zdrobit de două ori apărarea adversă.
   În timp ce Eve îl urmărea, Whitney îşi drese glasul şi adăugă:
   - Nepotul meu e un mare fan.
   - Da, să trăiţi!
   - Ce păcat că nu a pus Gonzales laba pe tipul ăsta. Nici nu ar mai fi fost în stare să meargă, ascultă la mine.
   - Şi eu am aceeaşi senzaţie, domnule comandant.
   - Doamna Peterman e o femeie norocoasă.
   - Da, să trăiţi! Următoarea s-ar putea să nu mai aibă parte de acelaşi noroc. Asta i-a dat peste cap programul. Ceea ce înseamnă că sigur va mai omorî pe cineva. În seara asta. Am discutat şi cu doamna doctor Mira. În opinia dumneaei, criminalul va fi furios şi instabil emoţional. Pentru mine, e semn că va fi şi neglijent. McNab şi Peabody au câte 3 întâlniri aranjate pentru seara asta. Totul e pus la punct acolo. Am listele şi rapoartele lor.
   Eve ezită la început, dar apoi se hotărî să vorbească deschis:
   - Domnule comandant, în seara asta facem pasul decisiv. Dar în timp ce noi facem investigaţii, el umblă liber prin lume. Şi o să omoare iarăşi.
   - Şi cum nu ai un glob de cristal, trebuie să faci paşii ăştia, Dallas
   - Am o listă de probabilităţi pe care am redus-o la aproape două sute de nume. Şi cred că am mai găsit o chestiune - teatrul - care poate micşora şi mai tare lista de nume. Sper că, dacă mai adăugăm şi aceste informaţii, Feeney o să ne poată da o listă scurtă de posibile victime. Trebuie să protejăm aceste victime potenţiale.
   - Cum? întrebă Whitney şi deschise larg braţele. Ştii la fel de bine ca şi mine că departamentul nu are destui oameni.
   - Dar dacă Feeney mai reduce lista...
   - Nici dacă o reduce la un sfert din cât e acum, nu am de unde scoate atâţia oameni.
   - Unul dintre cei de pe listă o să moară în seara asta, spuse Eve şi făcu un pas înainte. Trebuie să fie avertizaţi. Dacă apelăm la presă şi tragem un semnal de alarmă, poate ăla care e vizat nu deschide dracului uşa.
   - Dacă apelăm la presă, spuse Whitney pe un ton rece, instalăm panica. Şi câţi Moşi Crăciun care zornăie din zurgălăi pe la colţurile străzilor crezi că vor fi luaţi la bătaie drept rezultat? Sau omorâţi. Nu-ţi poţi permite să faci schimb de victime, Dallas. În plus, adăugă el înainte ca Eve să apuce să deschidă gura, dacă apelăm la presă, riscăm să-l speriem. Dacă se dă la fund, s-ar putea să nu-l mai găsim niciodată. Au murit 3 oameni, şi merită să fie prins.
   Avea dreptate, dar nu o ajuta cu nimic.
   - Dacă Feeney reuşeşte să scurteze lista, putem lua legătura cu fiecare în parte. O să strâng o echipă care să dea telefoane.
   - Or să se scurgă informaţiile, locotenent, şi iar ajungem la panică.
   - Dar nu-i putem lăsa aşa, de izbelişte. Dacă mai omoară pe cineva, va fi vina noastră.
   „A mea”, spuse ea în gând, dar ştia foarte bine că nu era cazul să o spună cu voce tare.
   - Dacă nu facem nimic pentru a preveni victimele, va fi vina noastră. Ştie că i-am descoperit schema. Ştie că avem numărul victimelor. Şi mai ştie că nu putem face altceva decât să jonglăm cu numele şi să-l aşteptăm pe el să mai omoare pe careva. Îi place la nebunie. A jucat iarăşi în faţa camerei, când a fost la Peterman. A stat în nenorocitul ăla de foaier şi a pozat. Dacă Gonzales ar fi fost plecat pe undeva, să marcheze nişte goluri, ar fi omorât-o. Şi ar fi fost 4 victime într-o săptămână, ceea ce e mult prea mult.
   Whitney o ascultă până la capăt, cu o faţă calmă şi rece.
   - De unde stai tu, locotenent, lucrurile se văd al naibii de simplu. S-ar putea să nu crezi, dar e mult mai uşor să fii de partea aia a biroului. Nu pot face cum vrei tu. Nu te pot lăsa să stai în faţa fiecărei victime şi să încasezi glonţul în locul ei, aşa cum ai făcut cu omul lui Roarke, acum câteva săptămâni.
   - Dar nu are nicio legătura una cu alta.
   Eve scrâşni din dinţi, încercând să-şi controleze mânia şi frustrarea.
   - Incidentul acela a luat sfârşit, comandante. Acum e vorba de prezenta anchetă. Iar informaţiile se scurg deja în presă. Dacă mai moare vreunul, o să ne explodeze toată afacerea în ochi.
   Whitney îşi fixă privirea asupra Evei
   - Câte informaţii i-ai oferit lui Furst? întrebă el.
   - Atâtea câte a trebuit, iar cele mai multe erau neoficiale. Nu o să le difuzeze. Dar nu e singura reporteriţă cu nas antrenat, şi nici nu mai sunt multe cu un simţ al integrităţii ca al ei.
   - O să discut această problemă cu superiorii mei. Asta e tot ce pot face pentru tine. Adu-mi lista scurtată de Feeney şi am să cer aprobarea să fie contactaţi individual. Dar nu am autorizaţia să aprob un astfel de buget, Dallas. E dincolo de puterile mele.
   Se dădu în spate şi o privi cu atenţie.
   - Află ceva în seara asta. Să se sfârşească odată cu toată tărăşenia asta.

        Eve îl găsi pe Feeney urmărind ceva pe monitorul computerului din biroul ei.
   - Ce bine că eşti aici. M-ai scutit de un drum până la Departamentul pentru Investigaţii Electronice.
   - Am auzit că l-ai adus pe Jacko Gonzales la secţie, spuse el şi privi peste umărul ei, cu melancolie. Cred că a plecat deja, nu?
   - Am să-ţi aduc o hologramă de-a lui cu autograf, pentru numele lui Dumnezeu!
   - Chiar? Mulţam’.
   - Am nevoie de ajutorul tău, să analizezi informaţiile şi numele astea, spuse ea şi scoase o copie a unui disc. Maşinăria mea iar dă rateuri, şi îmi ia un car de ani. Îmi trebuie lista victimelor probabile, micşorată la maximum.
   Trase de un sertar şi începu să cotrobăie prin el, făcându-se că nu bagă de seamă durerea surdă care-i dădea târcoale în spatele ochilor.
   - Doar primele 50, în regulă? continuă ea. Îl pot convinge pe Whitney să contacteze cincizeci. Dumnezeu să-i aibă în pază pe restul. Unde naiba am pus acadeaua aia?
   - Nu am luat-o eu, spuse Feeney şi-şi ridică punga cu alune. A fost McNab pe aici. E un hoţ recunoscut de dulciuri.
   - Nenorocitul!
   Disperată după un pic de energie, smulse punga lui Feeney şi-şi turnă un pumn de alune.
   - Am mărit discul de la Peterman şi am îmbunătăţit imaginea, dar cred că tu te pricepi mai bine. Vreau cadrul în care apare cel mai bine - când se întoarce să o ia la fugă. Se citeşte panica pe chipul lui.
   Dădu câteva ghionturi Robotul multifuncţionalul, pentru nişte cafea, ca să alunece alunele.
   - Am fotografii ale listelor de perechi potrivite, ale personalului de la „Confidenţial”. Tu ai echipament, bun ca să le poţi analiza, şi vezi câte ies în evidenţă la forma feţei, forma ochilor, chestii de genul ăsta. Trebuie să apară ceva, chiar şi cu toate înfrumuseţările alea. Gura nu prea se vede, că e ascunsă de barbă.
   - Dacă avem o imagine destul de bună, putem găsi şi pentru gură nişte asemănări aproximative.
   - Da. Nu o să ne dăm seama de conformaţie, dar măcar de înălţime. Vezi cât de mult poţi potrivi înălţimea. Din imagini nu pare să poarte tocuri, şi atunci cred că ne putem da seama destul de exact. Are mănuşi şi ne strică conformaţia mâinilor.
   Dădu peste cap cafeaua, iar ochii i se strânseră.
   - Urechile, spuse ea dintr-odată. Oare s-o fi obosit să-şi schimbe forma urechilor? Cât se vede din ele?
   Şopăi până în dreptul maşinăriei şi comandă programul, dosarul şi imaginile.
   - Rahat, nimic, nimic, nimic. Uite! Analizând imaginile, găsise o imagine din lateral.
   - Asta e bună, al naibii de bună! Poţi lucra cu asta?
   Feeney mai ciuguli câteva alune în timp ce reflecta.
   - Da, cred că da. Pălăria acoperă vârful urechii, dar cred că merge. Bine lucrat, Dallas. Mie mi-ar fi scăpat. O să lucrăm cu fiecare trăsătură în parte, şi vedem de unde sare iepurele. Dar o să dureze ceva. Ceva aşa de complex o să ia câteva zile. Poate chiar o săptămână.
   - Am nevoie de chipul nenorocitului, spuse ea şi închise ochii, concentrându-se. Reluăm cercetările şi analizăm bijuteriile, dezinfectantul, cosmeticele. Tatuajele au fost făcute de mână. Poate scoatem ceva din asta.
   - Dallas, două treimi din saloanele şi cluburile din oraş au artişti care fac tatuaje manual.
   - Şi poate vreunul dintre ei recunoaşte desenul, spuse Eve, apoi scoase un oftat adânc. Mai avem două ore înainte să înceapă întâlnirile de la „Nova”, continuă ea. Hai să facem tot ce putem.

11.

       Lucrul care o irita cel mai tare pe Peabody era acela că McNab era pe lista ei de perechi potrivite. Nici nu mai conta dacă se întâmplase aşa pentru că şi profilul ei, şi al lui, fuseseră modificate în aşa fel încât să se potrivească cu cel al posibilelor victime.
   Pur şi simplu, o scotea din sărite.
   Nu-i plăcea să muncească alături de unul ca el - cu haine ridicole, cu zâmbete îngâmfate, întinse până la urechi, şi o atitudine de parcă le-ar fi ştiut pe toate pe lumea asta, dar îşi dădea seama că nu avea ce face, cât timp Eve era de părere că le era de mare ajutor.
   Peabody o admira pe Eve Dallas, mai mult decât pe oricine altcineva din toată poliţia New York-ului, însă şi cei mai isteţi dintre poliţiştii isteţi mai făceau câte o greşeală. Iar greşeala Evei, după părerea lui Peabody, era McNab.
   Îl vedea; era dincolo de barul dichisit. Erau chiar în raza ei vizuală, şi el, şi blonda de doi metri cu care se potrivise.
   McNab o făcuse special, îşi imagină Peabody, doar ca să o mai calce un pic pe coadă în timp ce munceau.
   Dacă nu ar fi fost el acolo, poate că s-ar fi putut bucura de atmosfera distinsă şi liniştită.
   Mesele din bar erau acoperite cu feţe de masă argintii, separeuri albastru-pal şi tablouri artistice interesante, cu scene de pe străzile New York-ului, agăţate de pereţii văruiţi într-o nuanţă caldă de galben.
   Era stilat, îşi spuse ea în gând, aruncând o privire către barul lung şi strălucitor, cu oglinzi sclipitoare şi chelneri gătiţi în costume de petrecere. Dar nici nu se aşteptase să întâlnească altceva într-un loc care-i aparţinea lui Roarke.
   Scaunul în care stătea, căptuşit cu perne şi moale, era special proiectat pentru a oferi confort; băuturile erau excepţionale. Mesele erau echipate cu sute de melodii şi videoclipuri, şi căşti individuale, în cazul în care un client dorea puţină distracţie, în timp ce-şi aştepta un prieten sau o prietenă, sau savura vreo băutură de unul singur.
   Peabody era extrem de tentată să încerce căştile, mai ales că prima ei pereche potrivită era un tip îngrozitor de plicticos. Se numea Oscar şi era profesor de fizică, specializat în lecţiile în direct, pe monitoarele de acasă.
   Până acum nu făcuse altceva decât să tragă din nişte băuturi ucigătoare şi să o vorbească de rău pe nevastă-sa.
   După spusele lui, era o nenorocită de femeie egoistă, care nu-l susţinuse în viaţa ei cu nimic, şi mai era şi frigidă pe deasupra. După 15 minute, Peabody o înţelegea întru totul pe nenorocita de femeie.
   Cu toate acestea, îşi jucă în continuare rolul, zâmbind şi sporovăind fără încetare, în timp ce-l compara pe Oscar cu lista de suspecţi din mintea ei.
   Tipul avea serioase probleme cu alcoolul, iar criminalul pe care îl urmăreau ei era prea calculat şi rece, şi nu părea că şi-ar fi petrecut timpul înfruntând mahmurelile cumplite pe care le produceau câteva cocktailuri din alea.
   De partea cealaltă a barului, McNab izbucni într-un râs plin de încântare, care scrâşni peste nervii lui Peabody ca o lamă boantă. În timp ce Oscar dădea de duşcă cel de-al treilea pahar, Peabody aruncă o privire peste bar, chiar la timp ca să surprindă mişcarea iute prin care McNab ridică de mai multe ori din sprâncene înspre ea.
   Voia să facă un gest matur şi interesant. Cum ar fi fost să scoată limba la el.
   Spre marea ei uşurare, se despărţi de Oscar, făcându-şi promisiuni vagi să se mai întâlnească.
   - Când or vinde cocktailuri cu gheaţă în iad, spuse ea printre dinţi, şi apoi tresări când auzi vocea Evei în cască:
   - Peabody, ţine-ţi firea.
   - Să trăiţi!
   Peabody şuieră răspunsul, acoperindu-şi buzele cu paharul ei de lichior, încă neatins.
   Apoi se uită la ceasul de la mână şi oftă când văzu că mai avea 10 minute până la următoarea întâlnire.
   - Fir-ar să fie!
   Peabody aproape că sări din scaun când auzi vocea Evei bubuind în urechea ei.
   - Să trăiţi?! exclamă ea mirată, pe un ton înă buşit.
   - Ce naiba caută acolo? Fir-ar al dracului!
   Complet zăpăcită, Peabody îşi duse instinctiv mâna în jos, spre cizma stângă, unde-şi ascunsese arma, şi cercetă cu atenţie încăperea. Şi apoi îşi dădu seama că zâmbi până la urechi când îl văzu pe Roarke intrând în bar.
   - Ei, asta ar fi o potriveală de vis, murmură Peabody. De ce nu pot să întâlnesc şi eu pe cineva aşa?
   - Nu care cumva să-i vorbeşti, îi ordonă Eve pe un ton răstit. Fă-te că nu-l cunoşti!
   - În regulă, atunci doar mă uit la el şi salivez, ca toate femeile de aici.
   Scoase un chicotit când auzi şirul nesfârşit de blesteme ale Evei, iar cuplul de la masa de alături se uită înspre ea. Peabody îşi drese glasul, ridică încă o dată paharul, apoi se aşeză comod şi începu să-l admire pe soţul doamnei locotenent.
   Roarke merse până în dreptul barului, iar barmanii se strânseră în jurul lui, precum soldaţii în jurul generalului la o paradă militară. Se opri în dreptul unei mese şi schimbă câteva cuvinte cu un cuplu aşezat acolo. Se aplecă şi îşi aşeză buzele pe obrazul femeii, apoi se duse la capătul barului şi puse mâna prieteneşte pe umărul unui bărbat.
   Peabody se întrebă dacă nu cumva se mişca la fel de frumos şi între cearşafuri, apoi roşi. Era un lucru foarte bun, decise ea, că microfonul pe care îl purta nu-i transmitea şi gândurile către furgoneta de supraveghere.
   Afară, Eve se holba la imaginile proiectate pe monitor, filmate de camera minusculă instalată în nasturele de la gulerul lui Peabody. Îl privi pe Roarke, care dădu roată încăperii, foarte normal, foarte natural, şi-şi jură să-l dea cu nasul de pământ cu prima ocazie.
   - Nu are ce căuta colo în timpul unei operaţiuni, îi spuse ea lui Feeney.
   - Dar e localul lui, răspunse Feeney şi îşi arcui umerii, ca un gest instinctiv de apărare în timpul unei ciondăneli între soţi.
   - Da, sigur, a trecut numai să controleze nivelul lichiorurilor din pahare. Rahat!
   Îşi puse mâinile în cap, şi le trecu prin păr, apoi scoase câteva sunete sălbatice, guturale, când îl văzu pe Roarke care se îndreptă către masa lui Peabody.
   - Vă prieşte băutura, domnişoară?
   - Ăăă, da, eu... La naiba, Roarke - fu tot ce putu Peabody să articuleze.
   Bărbatul se mulţumi să zâmbească, apoi se aplecă înspre ea.
   - Spune-i doamnei locotenent să nu mă mai înjure. Nu am să-i stau în cale.
   Ochii lui Peabody se făcură mici, în timp ce vocea Evei explodă în casca ei.
   - Ăăă... îţi sugerează să îţi cari odată curul ăla elegant de aici. O să aibă ea grijă să... ăăă... ţi-l tăbăcească personal, mai târziu.
   - Abia aştept, răspunse Roarke, cu zâmbetul pe buze, apoi ridică mâna lui Peabdoy şi-i sărută vârfurile degetelor. Arăţi splendid, îi mai spuse el, apoi se îndepărtă, iar echipamentul din furgoneta înregistra o creştere bruscă a tensiunii arteriale şi a valorii pulsului.
   - Calmează-te, Peabody, o avertiză Eve.
   - Nu pot controla o reacţie fizică a corpului la un stimul din exterior.
   Peabody oftă prelung.
   - Da’ ştiu că are un fund elegant. Cu tot respectul, să trăiţi!
   - Se apropie perechea potrivită numărul doi. Peabody, e timpul să te aduni.
   - Sunt gata.
   Îşi îndreptă privirea către uşă, cu zâmbetul de întâmpinare pe buze. Tocmai intrase cel mai dichisit bărbat din toată lista, după părerea ei. Şi-l aminti din timpul primei ei vizite la „Confidenţial”. Zeul bronzat şi elegant care îi captase atenţia - dar care mai apoi şi-o îndreptase pe toată numai asupra lui şi a propriei sale reflexii din oglindă.
   Avea să fie o adevărată încântare să-l privească o oră întreagă de acum încolo.

        Se opri în dreptul uşii, cu capul sus şi cu faţa întoarsă pe jumătate, şi cercetă cu atenţie mesele. Ochii săi aurii-roşcaţi, asortaţi cu părul, scrutară încăperea şi apoi se opriră asupra lui Peabody.
   Gura i se ridică în timp ce el făcu o mişcare experimentată cu capul, ca să-şi facă părul să cadă în valuri. Traversă barul şi se duse glonţ la masa ei.
   - Tu trebuie să fii Delilah.
   - Într-adevăr.
........................................................................