Cândva, la marginea unui oraș, trăia un meșter bătrân care făcea jucării. Tot anul meșterea la ele cu dragoste și răbdare. Erau minunate și nu semănau una cu alta. În Ajunul Crăciunului, bătrânul meșter pleca din oraș să-și vândă jucăriile. Oamenii din acel oraș nu erau prea bogați, așa că meșterul le vindea jucăriile pe mai nimic.
Dar asta nu-i scădea cu nimic bucuria de a face jucării de care copiii să se bucure, după datină, în dimineața de Crăciun. Până într-un an în care… Meșterul vânduse toate jucăriile și se întorcea spre casă. La marginea orașului s-a oprit să privească o fereastră. Știa că acolo locuiește o familie tare săracă și se întreba ce jucării or fi primit copiii.
Trei copii visau cu voce tare:
Dacă am avea un soldățel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…
Bătrânul știa că nu mai avea nicio jucărie și tare ar fi vrut să le dăruiască măcar una. Dar ce minune! Tocmai un soldățel de plumb răsărise, nu se știe de unde, în fundului sacului. Și astfel, dorința celor trei frați sărmani s-a împlinit.
În drum spre casă, bătrânul se gândea: „Aș vrea să fac atât de multe jucării, încât să dăruiesc câte una fiecăruri copil din lume, dar mai ales celor sărmani, cărora n-are cine să le cumpere”. Și cum mergea așa, văzu în zăpadă un pui de căprioară care-l privea cu ochi triști.
Sărmană făptură, ce te doare?
Se pare că puiul se rănise la un picior. Cum a știut și cu ce a avut la îndemână, bătrânul i-a legat rana și l-a ajutat să se ridice. Atunci făptura aceea gingașă i-a vorbit cu glas limpede ca și de copil:
Acum văd că ai o inimă bună. Dorința ți se va îndeplini!
Ca din pământ a apărut o sanie fermecată, purtată în zbor de niște reni minunați. Și bătrânul s-a înălțat cu ei în slava cerului înstelat, spre o lume de basme. Chiar și hainele lui sărăcăcioase se preschimbaseră în niște haine neobișnuite, de culoare roșie.
N-ar fi putut spune cât și pe unde l-a purtat sania fermecată. Într-un târziu a simțit cum coboară lin într-un ținut înzăpezit, unde îl aștepta o căsuță cu ferestre luminate. O mulțime de pitici ca și cei din povești l-au întâmpinat bucuroși. Piticii erau harnici și îndemânatici, gata să se apuce de treabă. Materialele se găseau din belșug, căci, nu se știe cum, se înmulțeau mereu și nu se terminau niciodată. Iar bătrânul meșter priceput îi îndruma pe pitici și împreună făceau jucării, mereu mai multe și mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume exista jucăria pe care și-o dorea.
În seara de Ajun sosesc colindătorii. La fiecare casă ei aduc vestea minunată a nașterii Domnului și urează un an bun și îmbelșugat. Este noaptea în care visele copiilor se împlinesc. A doua zi, în dimineața de Crăciun, în jurul bradului împodobit, bucuria nu mai are margini. Niciunul dintre ei n-a fost uitat. După numele sărbătorii, copiii i-au pus numele Moș Crăciun acelui meșter și așa a rămas până astăzi.
De aceea, în zilele acestei sfinte sărbători, când stăm cu toții în jurul mesei încărcate cu bunătăți, nu trebuie să-i uităm pe cei sărmani. Moșul are grijă de ei doar o dată pe an. Noi trebuie să ne gândim la ei mereu!
sursa: www.anidescoala.ro
joi, 15 decembrie 2011
marți, 13 decembrie 2011
Săniuţa fuge
Săniuţa fuge,
Nimeni n-o ajunge
Are dor de ducă
Parcă ar fi nălucă
Toată ziua prin zăpadă
Vine lumea să o vadă
Săniuţa e uşoară,
Fuge parcă zboară
Are tălpi lucioase,
Vârfurile-ntoarse,
Pod de scândurele
Să tot stai pe ele
Toată ziua prin zăpadă
Vine lumea să o vadă
Săniuţa e uşoară,
Fuge parcă zboară
Peste hopuri sare
Ca un zmeu călare,
Hăţul de-o să-ţi scape
Trânta e aproape.
Toată ziua prin zăpadă
Vine lumea să o vadă
Săniuţa e uşoară,
Fuge parcă zboară.
sursa: biblioteca scolii
Nimeni n-o ajunge
Are dor de ducă
Parcă ar fi nălucă
Toată ziua prin zăpadă
Vine lumea să o vadă
Săniuţa e uşoară,
Fuge parcă zboară
Are tălpi lucioase,
Vârfurile-ntoarse,
Pod de scândurele
Să tot stai pe ele
Toată ziua prin zăpadă
Vine lumea să o vadă
Săniuţa e uşoară,
Fuge parcă zboară
Peste hopuri sare
Ca un zmeu călare,
Hăţul de-o să-ţi scape
Trânta e aproape.
Toată ziua prin zăpadă
Vine lumea să o vadă
Săniuţa e uşoară,
Fuge parcă zboară.
sursa: biblioteca scolii
joi, 8 decembrie 2011
Gandacelul, de Emil Garleanu
Cum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn Şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul: cum răsărise, şi-al cui era?
Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, pe de margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc, şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi in sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese.
Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune! Cu ochişorii lui mărunţi, cât nişte fire de colb, îl cuprindea întreg. Şi ce întunecime, câtă umezeală sub frunzişoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi.
Tresări. Era el altul? Picioruşele nu mai erau ale lui de scânteiau aşa? Şi mai era îmbrăcat în aur! Căci şi trupuşorul lui, pe care şi-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiţă căzută de acolo, de sus, o fărâmiţă de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Şi, ca o adeverire, pe ţărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Şi cum să ajungă? Privi în sus; şi atunci, deasupra căpuşorului, zări lujerul unui crin ce se ridica aşa de înalt, că parcă floarea din vârf îşi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.
În mintea lui îşi înjghebă planul. Să se suie pe luger în sus, să meargă, să meargă şi să meargă, până în vârf; şi de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură - sau o vedea el ce-o face.
Atunci se mişcă din nou şi, după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte şi scoborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în ţărână. Văzând asta, se ridică pe picioruşele dinapoi şi, fără să ştie pentru ce, cu cele dinainte îşi făcu, moşnegeşte, cruce. Pe urmă încercă din nou, şi văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, şi când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicaturi: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!...
Şi-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos şi-l prinse ameţeala. Privi în sus şi se cutremură. Ce - nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câţiva paşi, şi ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzişoară lătăreaţă, ca o prispă. Acolo o să se odihnească. Şi iar purcese la drum; şi umblă, şi umblă, băiete; şi de-abia ajunse. Iar când a poposit, ud de sudoare, că părea o picătură de rouă, bulgărele de aur scăpătase de amiază. Şi voinicul privi iar în sus. Privea în sus şi nu-şi credea ochilor: zile, săptămâni, luni avea de umblat. Şi cât era de hotărât şi de vânjos drumeţul, nu-şi putu opri un oftat:
- Uf! Că mult mai am de suit, Doamne!
sursa: www.anidescoala.ro
Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, pe de margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc, şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi in sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese.
Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune! Cu ochişorii lui mărunţi, cât nişte fire de colb, îl cuprindea întreg. Şi ce întunecime, câtă umezeală sub frunzişoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi.
Tresări. Era el altul? Picioruşele nu mai erau ale lui de scânteiau aşa? Şi mai era îmbrăcat în aur! Căci şi trupuşorul lui, pe care şi-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiţă căzută de acolo, de sus, o fărâmiţă de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Şi, ca o adeverire, pe ţărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Şi cum să ajungă? Privi în sus; şi atunci, deasupra căpuşorului, zări lujerul unui crin ce se ridica aşa de înalt, că parcă floarea din vârf îşi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.
În mintea lui îşi înjghebă planul. Să se suie pe luger în sus, să meargă, să meargă şi să meargă, până în vârf; şi de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură - sau o vedea el ce-o face.
Atunci se mişcă din nou şi, după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte şi scoborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în ţărână. Văzând asta, se ridică pe picioruşele dinapoi şi, fără să ştie pentru ce, cu cele dinainte îşi făcu, moşnegeşte, cruce. Pe urmă încercă din nou, şi văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, şi când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicaturi: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!...
Şi-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos şi-l prinse ameţeala. Privi în sus şi se cutremură. Ce - nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câţiva paşi, şi ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzişoară lătăreaţă, ca o prispă. Acolo o să se odihnească. Şi iar purcese la drum; şi umblă, şi umblă, băiete; şi de-abia ajunse. Iar când a poposit, ud de sudoare, că părea o picătură de rouă, bulgărele de aur scăpătase de amiază. Şi voinicul privi iar în sus. Privea în sus şi nu-şi credea ochilor: zile, săptămâni, luni avea de umblat. Şi cât era de hotărât şi de vânjos drumeţul, nu-şi putu opri un oftat:
- Uf! Că mult mai am de suit, Doamne!
sursa: www.anidescoala.ro
marți, 6 decembrie 2011
Omul de zăpadă
Sprijinit într-un toiag
Stă-n ogradă un moşneag.
Poartă-n cap o oală veche
Răsturnată pe-o ureche.
Ochii negri şi lucioşi,
Sunt cărbuni din vatră scoşi
Nu-i lipseşte nici lulea.
Parcă pufăie din ea
Iar pe piept, perechi, perechi,
Are moşul nasturi vechi
Şi mai are un nas roş,
Ca o creastă de cocoş.
Stă-n ogradă un moşneag.
Poartă-n cap o oală veche
Răsturnată pe-o ureche.
Ochii negri şi lucioşi,
Sunt cărbuni din vatră scoşi
Nu-i lipseşte nici lulea.
Parcă pufăie din ea
Iar pe piept, perechi, perechi,
Are moşul nasturi vechi
Şi mai are un nas roş,
Ca o creastă de cocoş.
vineri, 2 decembrie 2011
Cele trei dorinte, de Charles Perrault
Trăia odată un cinstit tăietor de lemne, care era căsătorit cu o femeie frumoasă şi inteligentă. Dar, din nefericire, erau săraci şi îşi invidiau vecinii pentru bogăţia lor.
- Vai, ce fericiţi am fi fost dăcă am fi avut măcar jumatate din ce au ei, suspină femeia.
- Ce bine ar fi dacă ar exista duhuri bune, care îndeplinesc toate dorinţele! exclamă soţul.
În acea zi, tăietorul de lemne merse în pădure, ca de obicei, alese un copac cu înfăţişare frumoasă, ridică toporul şi lovi cu putere trunchiul. În acel moment, un fulger brăzdă cerul şi în mijlocul acelei spendori apăru o creatură ciudată. Tăietorul de lemne, luat prin surprindere, căzu în genunchi:
- Ridică-te! porunci o voce. Sunt Jupiter, zeul fulgerului. Am auzit plângerile tale şi am venit să îţi îndeplinesc trei dorinţe, însă doar trei, nu mai multe.
Şi, spunând acestea, disparu.
Tăietorul de lemne fugi înspre casă pentru a-i povesti totul soţiei.
- Trebuie să ne gândim bine, spuse ea. Adevărul este că mi-ar trebui o duzină de dorinţe ca să fiu mulţumită. Cu ce să încep?
- Cel mai bine ar fi să ne dorim bogăţie, exclamă tăietorul de lemne. Astfel vom avea tot ce ne dorim.
- Dar la ce ne-ar folosi bogăţia dacă ne-am îmbolnavi şi am muri, răspunse femeia. Mai bine să ne dorim sănătate şi viaţă lungă.
- O viaţă lungă şi grea este un lucru trist. Adică să îndurăm mai mult timp sărăcia şi necazurile.
În timp ce discutau femeia puse pe foc o oală cu supă pentru cină. Tăietorul de lemne, căruia deja începuse să i se facă poftă exclamă:
- Ce n-aş da să am la cină un şir de cârnaţi!
Nici nu rosti bine aceste cuvinte că pe cămin căzu un şir de cârnaţi.
- Prostule! se enervă femeia. Cârnaţi, cârnaţi! Nu puteai să îţi doreşti ceva mai bun. Bine te-ai mai folosit de una dintre cele trei dorinţe! După ce îl mâncăm cu ce mai rămânem?
- Vai, ce nenorocire, ce nenorocire!
Tăietorul de lemne îşi pierdu calmul şi, lovind cu pumnul în masă spuse:
- Gata cu văicărelile! Ce n-aş da să ţi se lipească un cârnat de nas, poate aşa vei avea un motiv să te plângi!
Pentru că vorbi din nou fără să se gândească, ultimul cârnat din şir se ridică şi se lipi cu putere de nasul bietei femeide nu mai putură să-l dezlipească.
- Eu nu aveam de gând să-ţi fac rău, se plânse tăietorul de lemne. Mi-a mai rămas o dorinţă. Am să cer bogăţie şi am să-ţi cumpăr o cutiuţă de aur ca să ascunzi nemernicul ăla de cârnat care a apărut din cauza prostiei mele.
- Să nu cumva să faci asta, strigă femeia, îngrozită. Nu aş putea trăi cu acest oribil în nas, mai bine aş muri.
- Nu spune asta, zise tăietorul de lemne, care îşi iubea soţia şi îşi regreta nerozia. Ce n-aş da ca acel cârnat pe care îl ai pe nas să cadă imediat.
Cum termină vorba, cârnatul căzu numaidecât.
- Suntem la fel de săraci ca înainte, dar cel puţin nu suntem mai nefericiţi, zise femeia şi răsuflă uşurată. Bogăţia probabil că nu ne-ar fi adus fericirea. Zeul Jupiter a vrut să ne dea o lecţie. Să nu ne mai dorim nimic şi să mâncăm aceşti cârnaţi căzuţi din cer.
Tăietorul de lemne şi-a îmbrăţişat soţia şi au mâncat amândoi bucuroşi, iar de atunci înainte, au fost mulţumiţi de ceea ce aveau.
sursa: www.anidescoala.ro
- Vai, ce fericiţi am fi fost dăcă am fi avut măcar jumatate din ce au ei, suspină femeia.
- Ce bine ar fi dacă ar exista duhuri bune, care îndeplinesc toate dorinţele! exclamă soţul.
În acea zi, tăietorul de lemne merse în pădure, ca de obicei, alese un copac cu înfăţişare frumoasă, ridică toporul şi lovi cu putere trunchiul. În acel moment, un fulger brăzdă cerul şi în mijlocul acelei spendori apăru o creatură ciudată. Tăietorul de lemne, luat prin surprindere, căzu în genunchi:
- Ridică-te! porunci o voce. Sunt Jupiter, zeul fulgerului. Am auzit plângerile tale şi am venit să îţi îndeplinesc trei dorinţe, însă doar trei, nu mai multe.
Şi, spunând acestea, disparu.
Tăietorul de lemne fugi înspre casă pentru a-i povesti totul soţiei.
- Trebuie să ne gândim bine, spuse ea. Adevărul este că mi-ar trebui o duzină de dorinţe ca să fiu mulţumită. Cu ce să încep?
- Cel mai bine ar fi să ne dorim bogăţie, exclamă tăietorul de lemne. Astfel vom avea tot ce ne dorim.
- Dar la ce ne-ar folosi bogăţia dacă ne-am îmbolnavi şi am muri, răspunse femeia. Mai bine să ne dorim sănătate şi viaţă lungă.
- O viaţă lungă şi grea este un lucru trist. Adică să îndurăm mai mult timp sărăcia şi necazurile.
În timp ce discutau femeia puse pe foc o oală cu supă pentru cină. Tăietorul de lemne, căruia deja începuse să i se facă poftă exclamă:
- Ce n-aş da să am la cină un şir de cârnaţi!
Nici nu rosti bine aceste cuvinte că pe cămin căzu un şir de cârnaţi.
- Prostule! se enervă femeia. Cârnaţi, cârnaţi! Nu puteai să îţi doreşti ceva mai bun. Bine te-ai mai folosit de una dintre cele trei dorinţe! După ce îl mâncăm cu ce mai rămânem?
- Vai, ce nenorocire, ce nenorocire!
Tăietorul de lemne îşi pierdu calmul şi, lovind cu pumnul în masă spuse:
- Gata cu văicărelile! Ce n-aş da să ţi se lipească un cârnat de nas, poate aşa vei avea un motiv să te plângi!
Pentru că vorbi din nou fără să se gândească, ultimul cârnat din şir se ridică şi se lipi cu putere de nasul bietei femeide nu mai putură să-l dezlipească.
- Eu nu aveam de gând să-ţi fac rău, se plânse tăietorul de lemne. Mi-a mai rămas o dorinţă. Am să cer bogăţie şi am să-ţi cumpăr o cutiuţă de aur ca să ascunzi nemernicul ăla de cârnat care a apărut din cauza prostiei mele.
- Să nu cumva să faci asta, strigă femeia, îngrozită. Nu aş putea trăi cu acest oribil în nas, mai bine aş muri.
- Nu spune asta, zise tăietorul de lemne, care îşi iubea soţia şi îşi regreta nerozia. Ce n-aş da ca acel cârnat pe care îl ai pe nas să cadă imediat.
Cum termină vorba, cârnatul căzu numaidecât.
- Suntem la fel de săraci ca înainte, dar cel puţin nu suntem mai nefericiţi, zise femeia şi răsuflă uşurată. Bogăţia probabil că nu ne-ar fi adus fericirea. Zeul Jupiter a vrut să ne dea o lecţie. Să nu ne mai dorim nimic şi să mâncăm aceşti cârnaţi căzuţi din cer.
Tăietorul de lemne şi-a îmbrăţişat soţia şi au mâncat amândoi bucuroşi, iar de atunci înainte, au fost mulţumiţi de ceea ce aveau.
sursa: www.anidescoala.ro
marți, 22 noiembrie 2011
Taina vindecării, de Bruno Ferrero
A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave. Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…
Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.
La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…
Poveste preluată de pe http://dardinsuflet.blogspot.com
luni, 14 noiembrie 2011
Cele patru piersici (autor necunoscut)
Un ţăran avea patru fii. Odată, el se gandi să-i incerce pe fiii săi. Aşa că, într-o dimineaţă, i-a chemat la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică frumoasă. Omul a plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru şi l-a întrebat pe cel mai mare:- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta ?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. apoi m-am gândit că ar fi tare bine să avem şi noi un astfel de pom, aşa că, am luat sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta ?
- Eu am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă ...
- Şi apoi ?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că „lăcomia strică omenia”. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună ? l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da' ce-ai făcut cu ea ?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica ?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o ?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma, vei fi un om bun şi asta e tot ce contează.
luni, 7 noiembrie 2011
Povestea soricelului fricos ( poveste populară indiană )
Traia odata, demult, un şoricel tare fricos. Aşa de fricos era, încât rareori se încumeta să-şi părăsească micuţul său adăpost. De cine se temea? De toţi şi de toate, dar mai ales de pisică...Dar norocul îi scoase în cale fricosului şoricel pe un magician renumit. Magicianului i se făcu milă de şoricel şi îi propuse:
- Vrei să te transform în pisică?
- Desigur, răspunse bucuros şoricelul.
Şi magicianul îl transformă în pisică. Dar bucuria şoricelului nu dură prea mult, pentru că auzi lătrăturile unui câine şi începu să se teamă de acesta. Atunci magicianul îi zise:
- Bine, am să te transform în câine. Şi chiar aşa făcu.
Tocmai când magicianul vroia să plece, şoricelul transformat în câine începu să se vaite:
- Mi-e frică! Mi-e frică!
- Acum de cine îţi mai este frică? întrbă uimit magicianul.
- De pantere....
Magicianul se încruntă puţin, dar zise:
- Bine, te voi transforma într-o panteră. Şi cu un singur semn transformă câinele în panteră. Dar pantera începu să urle cât putea:
- Mi-e frică! Mi-e frică!
- Ţie de cine ţi-e frică? întrebă magicianul supărat de-a binelea.
- Mi-e frică de vânător!!!!
Magicianul stătu puţin pe gânduri, apoi spuse:
- Nimic nu te poate ajuta, caci în orice animal te-aş transforma, tu ai aceeaşi inima, inimă fricoasă de şoricel...
Şi îl transformă din nou în şoarece.
miercuri, 26 octombrie 2011
Calul si magarul, poveste populara
Se spune că un ţăran avea în gospodăria sa un măgar şi un cal. Ţăranul era tare harnic, aşa că în fiecare zi mergea ori la câmp, ori la pădure, ori la râu, pe unde avea treburi de făcut. Ba mai lucra şi pe la vecini. Calul şi măgarul îl însoţeau pretutindeni. Împreună cărau lemnele, piatra din râu sau arau câmpul.
De la un timp, măgarul se simţea tare obosit. Aşa că într-una din zile îi zise tovarăşului său:
- Calule, tu eşti mai voinic şi mai în putere, te rog, ia-mi ceva din spinare, ca să-mi uşurez povara, că tare îmi este greu, simt că mă sfârşesc.
Dar calul i-a întors spatele şi nu a vrut să-l ajute. Bietul măgar, răsufla din ce în ce mai greu şi slăbea văzând cu ochii.
Şi într-o zi căzu mort sub greutatea poverii lui.
Tare s-a necăjit ţăranul, dar acum era prea târziu, nu a avut ce să mai facă. Aşa că luă povara de pe spinarea măgarului şi o puse pe spinarea calului. Acum calul ducea şi povara lui şi pe a măgarului. Ba mai mult, ţăranul jupui pielea măgarului după obiceiul locului şi o aruncă şi pe aceasta pe spinarea calului.
Calul, apăsat de greutatea poverilor, îşi zicea:
- Vai mie, aşa îmi trebuie, căci nu vrusei să iau puţină povară de pe spinarea tovarăşului meu. El a murit din pricina asta, iar eu trebuie să duc acum şi povara lui toată, ba încă stăpânul îmi puse în spate şi pielea lui!
Invăţătura:
Se cuvine ca cei ce pot să ajute şi să sprijinească pe cei neputinciosi,
Pentru ca şi lor să le fie bine şi spre folos.
Ajutându-i pe alţii, te ajuţi pe tine însuţi.
De la un timp, măgarul se simţea tare obosit. Aşa că într-una din zile îi zise tovarăşului său:
- Calule, tu eşti mai voinic şi mai în putere, te rog, ia-mi ceva din spinare, ca să-mi uşurez povara, că tare îmi este greu, simt că mă sfârşesc.
Dar calul i-a întors spatele şi nu a vrut să-l ajute. Bietul măgar, răsufla din ce în ce mai greu şi slăbea văzând cu ochii.
Şi într-o zi căzu mort sub greutatea poverii lui.
Tare s-a necăjit ţăranul, dar acum era prea târziu, nu a avut ce să mai facă. Aşa că luă povara de pe spinarea măgarului şi o puse pe spinarea calului. Acum calul ducea şi povara lui şi pe a măgarului. Ba mai mult, ţăranul jupui pielea măgarului după obiceiul locului şi o aruncă şi pe aceasta pe spinarea calului.
Calul, apăsat de greutatea poverilor, îşi zicea:
- Vai mie, aşa îmi trebuie, căci nu vrusei să iau puţină povară de pe spinarea tovarăşului meu. El a murit din pricina asta, iar eu trebuie să duc acum şi povara lui toată, ba încă stăpânul îmi puse în spate şi pielea lui!
Invăţătura:
Se cuvine ca cei ce pot să ajute şi să sprijinească pe cei neputinciosi,
Pentru ca şi lor să le fie bine şi spre folos.
Ajutându-i pe alţii, te ajuţi pe tine însuţi.
marți, 25 octombrie 2011
Leul si catelusa, de Lev Nikolaevici Tolstoi
La Londra se deschisese o menajerie. Pentru vizitarea ei se cereau bani ori câini şi pisici, spre a hrăni sălbăticiunile aduse.
Cineva a vrut să vadă animalele; a prins pe stradă o căţeluşă şi a dus-o la menajerie. I s-a dat drumul înăuntru să viziteze menajeria, iar pe căţeluşă au luat-o şi au aruncat-o în cuşca unui leu, să o mănânce.
Căţeluşa şi-a adunat coada şi s-a ghemuit într-un colţ al cuştii. Leul s-a apropiat de ea şi a prins să o miroasă.
Căţeluşa s-a întins cu labele în sus şi a început să dea din codiţă. Leul a întors-o pe partea cealaltă. Căţeluşa a sărit şi s-a aşezat în faţa leului pe lăbuţele de dinapoi. Leul a privit-o, a scuturat din cap şi n-a atins-o.Când stăpânul i-a aruncat în cuşcă porţia de carne, leul a rupt o bucată şi i-a dat căţeluşei.
Seara, când leul s-a culcat, căţeluşa s-a întins lângă dânsul, punându-şi capul pe laba lui.
De atunci căţeluşa a trăit cu leul, în aceeaşi cuşcă. El mânca ce i se aducea şi nu se atingea de căţeluşă, uneori se juca cu ea şi dormeau împreună.
Odată un domn a vizitat menajeria şi şi-a recunoscut căţeluşa. El l-a rugat pe proprietarul menajeriei să i-o dea. Stăpânul s-a învoit şi a chemat căţeluşa să o scoată din cuşcă. Dar leul şi-a zbârlit coada şi a răcnit.
Aşa au trăit leul şi căţeluşa un an întreg în aceeaşi cuşcă. După un an însă, căţeluşa s-a îmbolnăvit şi a murit. În ziua aceea leul nu s-a atins de mâncare, mereu mirosea căţeluşa şi o pipăia cu labele.
Când a înţeles că a murit, a sărit în sus ca ars, s-a zbârlit, a început să-şi biciuiască coapsele cu coada, s-a năpustit în peretele cuştii şi a prins să roadă zăvoarele şi podeaua.
Toată ziua s-a frământat, s-a zbătut în cuşcă şi a urlat, apoi s-a întins lângă căţeluşa moartă şi părea că s-a liniştit. Dar când stăpânul menajeriei a vrut să scoată căţeluşa, leul n-a îngăduit nimănui să se apropie de ea.
Închipuindu-şi că leul îşi va uita durerea dacă va căpăta o altă căţeluşă, stăpânul i-a vârât în cuşcă una vie. Leul însă a sfâşiat-o imediat. După aceea a cuprins în braţe căţeluşa moartă şi a zăcut aşa cinci zile.
A şasea zi a murit şi leul.
joi, 20 octombrie 2011
Invenţii bizare ale celebrităţilor
Margaret Thatcher - Inghetata la cornet
Nu ai fi crezut, nu? Dar inainte de a intra in politica, fostul premier Margaret Thatcher si-a pus in folosinta diploma sa de chimist obtinuta de la Universitatea Oxford, pentru a face cercetari pentru producatorul J. Lyons and Co.
Cea mai mare provocare care i-a fost data doamnei Thatcher la acea vreme fusese sa descopere o modalitate prin care sa faca inghetata mai moale, iar aceasta a descoperit-o. Asa a aparut inghetata pe care ne-o toarna vanzatorii ambulanti la cornet.
Michael Jackson - pantofi anti-gravitatie
V-ati intrebat vreodata cum a reusit Michael Jackson o miscare de dans atat de extreme, ca si cea din melodia Smooth Criminal, cand cantaretul se lasa in fata la un unghi de 45 de grade?
Ei bine, pantofii folosit de cantareti erau conectati de un carlig care iesea din scena si care ii permitea lui Jackson sa efectueze toate aceste miscari dara a-si pierde echilibrul.
Francis Ford Coppola - tricoul care te scarpina
Tuturor ne-ar placea sa ajungem cu mana in orice punct al corpului care ne mananca, in special pe spate, unde nu ajungem niciodata.
Ei bine, se pare ca si regizorul Francis Ford Coppola si-a dorit acelasi lucru si a inventat un tricou care te scarpina in locurile unde nu poti ajunge.
Tricoul, numit in mod foarte evident "Back Scratcher T-shirt ", este dotat cu mai multe parti tip grilaj, care se impart in "sectiuni scarpinabile" si vine cu un manual de folosire.
sursa: www.9am.ro
Nu ai fi crezut, nu? Dar inainte de a intra in politica, fostul premier Margaret Thatcher si-a pus in folosinta diploma sa de chimist obtinuta de la Universitatea Oxford, pentru a face cercetari pentru producatorul J. Lyons and Co.
Cea mai mare provocare care i-a fost data doamnei Thatcher la acea vreme fusese sa descopere o modalitate prin care sa faca inghetata mai moale, iar aceasta a descoperit-o. Asa a aparut inghetata pe care ne-o toarna vanzatorii ambulanti la cornet.
Michael Jackson - pantofi anti-gravitatie
V-ati intrebat vreodata cum a reusit Michael Jackson o miscare de dans atat de extreme, ca si cea din melodia Smooth Criminal, cand cantaretul se lasa in fata la un unghi de 45 de grade?
Ei bine, pantofii folosit de cantareti erau conectati de un carlig care iesea din scena si care ii permitea lui Jackson sa efectueze toate aceste miscari dara a-si pierde echilibrul.
Francis Ford Coppola - tricoul care te scarpina
Tuturor ne-ar placea sa ajungem cu mana in orice punct al corpului care ne mananca, in special pe spate, unde nu ajungem niciodata.
Ei bine, se pare ca si regizorul Francis Ford Coppola si-a dorit acelasi lucru si a inventat un tricou care te scarpina in locurile unde nu poti ajunge.
Tricoul, numit in mod foarte evident "Back Scratcher T-shirt ", este dotat cu mai multe parti tip grilaj, care se impart in "sectiuni scarpinabile" si vine cu un manual de folosire.
sursa: www.9am.ro
joi, 22 septembrie 2011
Proverbe si expresii adunate din jurul lumii
Prea mult zgomot pentru nimic
Engleza: `A sledgehammer to crack a nut` (Folosesti un baros pentru a sparge o nuca)
Thailandeza: `Kee chang jahb thak-a-thaen` (Calaresti un elefant pentru a prinde o lacusta)
Mandarina: `Tuo kuzi fang pi` (A-ti da pantalonii jos pentru a trage un part)
Turca: `Pire icin yorgan yakmak` (A arde plapuma din cauza unui purice)
sursa: www.9am.ro
Engleza: `A sledgehammer to crack a nut` (Folosesti un baros pentru a sparge o nuca)
Thailandeza: `Kee chang jahb thak-a-thaen` (Calaresti un elefant pentru a prinde o lacusta)
Mandarina: `Tuo kuzi fang pi` (A-ti da pantalonii jos pentru a trage un part)
Turca: `Pire icin yorgan yakmak` (A arde plapuma din cauza unui purice)
sursa: www.9am.ro
Proverbe si expresii adunate din jurul lumii
A vinde castraveti gradinarului
Engleza: `Selling ice to the eskimos` (A vinde gheata eschimosilor)
`Carrying coals to Newcastle` (A duce carbuni in Newcastle) - Newcastle este oras minier.
Rusa: `Yezdit’ b Tulu s svoim samovarom` (Nimeni nu merge catre Tula, cu propriul samovar) - Tula este un oras faimos din Rusia, unde sunt fabricate cele mai bune samovare rusesti.
Germana: `Eulen nach Athen tragen` (A duce bufnitele la Atena) - Bufnita este simbolul Atenei si este desemnata pasare sacra gratie zeitei care patroneaza acest oras, Athena.
Ungara: `Vizet hord a Dunába` (A duce apa la Dunare)
Spaniola: `Es como llevar naranjas a Valencia` (A duce portocale la Valencia)
sursa: www.9am.ro
Engleza: `Selling ice to the eskimos` (A vinde gheata eschimosilor)
`Carrying coals to Newcastle` (A duce carbuni in Newcastle) - Newcastle este oras minier.
Rusa: `Yezdit’ b Tulu s svoim samovarom` (Nimeni nu merge catre Tula, cu propriul samovar) - Tula este un oras faimos din Rusia, unde sunt fabricate cele mai bune samovare rusesti.
Germana: `Eulen nach Athen tragen` (A duce bufnitele la Atena) - Bufnita este simbolul Atenei si este desemnata pasare sacra gratie zeitei care patroneaza acest oras, Athena.
Ungara: `Vizet hord a Dunába` (A duce apa la Dunare)
Spaniola: `Es como llevar naranjas a Valencia` (A duce portocale la Valencia)
sursa: www.9am.ro
Proverbe si expresii adunate din jurul lumii
Ploua cu galeata
Engleza: `It’s raining cats and dogs`(Ploua cu pisici si caini)
Afrikaans: `Ou vrouens met knopkieries reen` (Ploua cu femei batrane si cluburi)
Olandeza: `Het regent pijpenstelen` (Ploua cu tevi)
Persana: `Baron mesleh dobeh asb mirized` (Ploua precum coada calului)
Greaca: Brékhei kareklopódara (Ploua cu picioare de scaun)
Germana: `Es regnet schusterbuben` (Ploua cu cizmani tineri)
sursa: www.9am.ro
Engleza: `It’s raining cats and dogs`(Ploua cu pisici si caini)
Afrikaans: `Ou vrouens met knopkieries reen` (Ploua cu femei batrane si cluburi)
Olandeza: `Het regent pijpenstelen` (Ploua cu tevi)
Persana: `Baron mesleh dobeh asb mirized` (Ploua precum coada calului)
Greaca: Brékhei kareklopódara (Ploua cu picioare de scaun)
Germana: `Es regnet schusterbuben` (Ploua cu cizmani tineri)
sursa: www.9am.ro
miercuri, 21 septembrie 2011
21 septembrie Ziua Internaţională a păcii
Lumea de azi este cea în care focului i se răspunde cu foc. Ştiu asta românii aflaţi în bătaia puştii, misionari ai păcii, în războaiele altora. Ştiu asta mamele şi taţii care încă-şi plâng feciorii nimiciţi în teatrele de operaţii. N-au acceptat ideea şi din când în când îi mai strigă pe nume. Ori le mai lasă un loc liber la masă. Aceşti "Cupidoni ai păcii” şi moartea lor pentru drepturi sau idealuri sunt pildele fiecărui 21 Septembrie. Fiindcă există 24 de ore în care se militează pentru încetarea conflictelor armate. 24 de ore în care ne aplecăm asupra celor 300.000 de copii cu arme în braţe ce cresc înregimentaţi pe câmpul de bătălie. Şi sunt obligaţi să comită crime, învăţaţi că aşa a trimis Dumnezeu mesaj. Jurnalul Naţional vă prezintă o poveste despre ce înseamnă nevoia eliminării războaielor, despre patriotism, risc şi curaj. Dar şi despre cei care dispar din prima linie. Pentru libertate. Şi pentru hotărârea lor de a pune capăt violenţei.
800.000 de oameni au murit în doar trei luni în timpul războiului din Rwanda din 1994. 8.538.315 de oameni au pierit în timpul primului război mondial, iar războaiele civile au ucis în anii 90, 5 milioane de persoane pe tot globul. Peste 500 de milioane de arme mici se află în circulaţie în lume. Sunt cifre care bulversează prin realitatea crudă pe care o întreţin. Sunt cifre care au marcat istoria şi care au subliniat necesitatea susţinerii unui demers numit Pace. De aceea, din 1981, Adunarea Generală a ONU a decis ca ziua de 21 septembrie să fie dedicată comemorării şi întăririi idealului de pace, pacea din lume şi din casele noastre. În fiecare an, timp de 24 de ore, milioane de oameni îşi dau mâna, crezând cu tărie că o zi din 365 e totuşi un început bun. Potrivit Peaceoneday.org, din anul 2005, Ziua Internaţională a Păcii a devenit ziua în care încetează focul şi violenţa. Contează. Pentru că, în 24 de ore, milioane de copii din zonele de conflict pot fi vaccinaţi. În 2009, peste 1,4 milioane de micuţi din Afganistan au primit vaccin. În 24 de ore pot fi mutate victime sau refugiaţi de război ori se pot trimite provizii şi medicamente în zone în care avioanele nu pot ajunge. Potrivit informaţiilor ONU, anul acesta, Ziua Internaţională a Păcii se axează pe consolidarea democraţiei, o valoare esenţială pentru drepturile omului şi un mijloc de aplanare a conflictelor. Mesajul ONU vorbeşte despre cum democraţia nu apare singură, despre lumea care are nevoie ca fiecare să vorbească în favoarea justiţiei sociale, libertăţii presei, despre dreptul fiecăruia de a decide propriul viitor.
Peste 7000 de militari români, cooptaţi în misiuni pacifiste
Ţara noastră se numără printre cele care şi-au trimis militari în mai toate teatrele de operaţii ale lumii. Sunt oameni care au acceptat asta cu preţul vieţii lor. România a început să participe la operaţiunile ONU de menţinere a păcii în aprilie 1991, cu 10 ofiţeri observatori militari la Misiunea de Observare din Irak-Kuweit (UNIKOM). În iunie 1998, România a debutat şi în participarea cu ofiţeri de poliţie civilă la operaţiuni de menţinere a păcii, prin desfăşurarea unui grup de 10 poliţişti la Forţa Internaţională de Poliţie (IPTF) din cadrul Misiunii ONU din Bosnia-Herţegovina (UNMIBH), completat ulterior cu încă 10 ofiţeri. Potrivit materialelor furnizate ONU de către Direcţiile de Comunicare ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, din aprilie 1991 şi până în prezent, România a participat la mai multe misiuni ONU de menţinere a păcii, cu peste 7000 militari şi poliţişti civili, situându-se timp de doi ani pe locurile 8-12 în lista celor 76 state membre contribuitoare la operaţiuni ONU de menţinere a păcii, cu efective desfăşurate simultan de peste 900 căşti albastre. Jandarmeria Română a desfăşurat începând cu data de 22 februarie 2002, misiuni de menţinere a păcii în provincia Kosovo, în baza solicitării ONU, a Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi ONU privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de Poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo. Începând cu 10 decembrie 2008, Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române dislocat în Kosovo execută misiuni şi se subordonează operaţional Uniunii Europene, în cadrul misiunii EULEX Kosovo. Din 2002 şi până în prezent jandarmii români au executat peste 4 000 de misiuni. Din septembrie 2008, Ministerul Administraţiei şi Internelor participă, cu un număr de 8 ofiţeri la misiunea EUMM GEORGIA - misiune civilă a Uniunii Europene de monitorizare a acordului de încetare a focului din această ţară. Participarea Poliţiei Române la misiunea ONU din Haiti - MINUSTAH a debutat la data de 27 septembrie 2004 cu un contingent de 4 ofiţeri români în Haiti. În cei aproape cinci ani de prezenţă românească în misiunea MINUSTAH, numărul poliţiştilor români a crescut, astfel încât în prezent sunt 18 de poliţişti dislocaţi în această misiune, contingentul românesc fiind unul dintre cele mai mari din acest teatru de operaţii.
Pacea poveştii celor întorşi
În Kosovo, şi-au pus viaţa şi onoarea în slujba patriotismului. În bagajul de acasă n-au înghesuit decât fotografii, talismane. Şi mult curaj. Ei sunt câţiva dintre luptătorii care pot da acele lecţii despre prietenie, sacrificiu şi preţuire. Dincolo de terenurile "minate” şi focurile de armă, stau poveştile unor oameni. Născuţi pentru cinstea uniformei, decoraţi pentru merite. Care te fac să te mândreşti pentru că ai avut întâlnire cu "bărbăţia”. I-am regăsit cu aceeaşi modestie şi bun simţ, calităţi pe care le aveau şi înainte să plece în Kosovo. Acum aveau ceva în plus. Câte o medalie oferită de statul român, drept recunoştinţă, pentru activităţile din cadrul misiunilor de menţinere a păcii, misiuni sub egida EULEX. Chiar şi aşa, jandarmii decoraţi vorbesc greu despre experienţele de dincolo. Nu-s lăudăroşi, nu vor să iasă în evidenţă. Şi totuşi, într-o oră, mi-au predat o lecţie a demnităţii umane şi a unei fidelităţi exemplare. Cam despre asta e vorba pe 21 septembrie. Plutonierul major Marian Uţă este unul dintre jandarmii cu merite. A fost trimis de două ori în Kosovo, în 2004 şi apoi în 2008. Medalia primită reprezintă înainte de toate, mândria. "Este o recompensă adusă de forurile internaţionale, naţionale. Are o valoare sentimentală, practic, este mândria fiecăruia. Am fost o experienţă profesională nouă, o curiozitate la început. Mulţi spun că suntem motivaţi de latura materială, dar nu e adevărat. După o misiune de un an în Kosovo, nu te întorci să cumperi palate”, povesteşte plutonierul Uţă.
Populaţie imprevizibilă, conflicte spontane
Uţă îşi aminteşte că, iniţial, familia sa nu a fost de acord cu plecarea în misiune. Dar, cum ar spune el, riscuri există la tot pasul. "Am fost cazaţi la Peja, în NE provinciei, la o bază preluată şi administrată de EULEX. Eram 115 jandarmi români. Desigur, riscul aici era mult mai mare. Zona era apropiată de graniţa cu Albania, unde populaţia este imprevizibilă, oricând putând apărea un conflict”, a menţionat Uţă. Atunci când a părăsit ţara, plutonierul a luat din casă cele mai dragi lucruri. "Am ţinut în cameră o poză cu cele două fetiţe ale mele şi un talisman creştin-ortodox. A fost foarte greu departe de familie, deşi acolo aveam toate condiţiile pentru a ţine legătura cu cei de acasă”, mai spune Uţă. În Kosovo, soldaţii n-au împărţit doar acoperişul. Ci şi riscurile. De aceea, în bătaia puştilor, s-au legat prietenii de-o viaţă. Prietenii asumate. "Relaţii se leagă, mai ales când mergi în misiuni diferite cu aceeaşi colegi. Acolo suntem egali. E important să ai un camarad alături. Dacă îl preţuieşti şi îi ţii spatele şi el în va păzi pe al tău apoi. E o chestiune de încredere”, mărturiseşte jandarmul vâlcean. La cei 33 de ani ai săi, Uţă crede că într-o astfel de meserie nu poţi reuşi fără tact, diplomaţie, fidelitate.
Şocul sulurilor de sârmă ghimpată
Plutonierul Viorel Neacşa are 35 de ani şi trei misiuni la activ. Într-una a fost şofer, în celelalte luptător. A luat parte la prima misiune a României în afara graniţelor ţării, în 2002-2003. Pe atunci, jandarmii aveau mult mai multe competenţe în teatrele de operaţiuni. "Întâlnirea”cu provincia a avut un real impact asupra sa. "Am mers vreo patru zile cu trenul. Mi s-a părut un drum interminabil,întrucât am traversat mai multe ţări. Când am coborât era noapte şi am văzut numai suluri de sârmă ghimpată, unul peste altul. M-am întrebat în gând unde oi fi ajuns…”, îşi aminteşte Neacşa. Mai toate misiunile aveau un grad ridicat de risc. "Acolo totul se întâmplă dintr-o dată şi trebuie să fii pregătit. Trebuie să fii antrenat să lucrezi într-o echipă, e important să fii ajutat. Într-o noapte la două am primit alarmă. Ne îndreptam spre o localitate, unde se trăgeau focuri de armă asupra unor poliţişti. Mai mult nu ştiam. Când colegii ne-au transmis apoi mai multe date prin staţie, ne-am mai liniştit. A fost puţin stresant la început,dar ne-am adaptat”, a precizat plutonierul. Neacşa e un om sensibil, chiar dacă nu o arată. Şi puternic. Pentru că a plecat în Kosovo nu numai pentru a-şi servi patria. Ci pentru ca apoi să-i ofere mamei sale bolnave un sprijin. Cel mai jovial dintre jandarmii vâlceni decoraţi este Cristian Ioniţă. E singurul la fel de grăbit să plece în altă misiune. Şi mereu pregătit. În Kosovo, Ioniţă a fost comandantul plutonului Bravo. Chiar dacă vreodată ar uita ce s-a întâmplat acolo, semnele de pe corp i-ar aduce aminte. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi "General de brigadă Ştefan Buterez” Vâlcea este printre puţinele unităţi din ţară care au trimis constant jandarmi, în Kosovo.
Memoria celor demni de cinste
În aceste războaie întunecate, securea viitorului ori ciopleşte drum în faţă ori se înfige din greşeală. Deşi capete neplecate, mulţi soldaţi români au rămas soldaţi la nesfârşit. Şi doar atât. Şi-au dat zilele pentru o misiune de pace şi nu s-au mai întors niciodată. Ei toţi sunt eroii noştri, fii pierduţi, taţi necunoscuţi, soţi regretaţi. Sublocotenenţii Iosif Fogoraşi şi Anton Samuilă au murit împuşcaţi pe 11 noiembrie 2003, în Afganistan, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se aflau. Pe 13 iunie 2008, sublocotenentul Marius Covrig şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni de patrulare, transportorul în care se afla, fiind atacat de forţele insurgente. Pe 3 aprilie 2009, maiorul Tiberius Petre a căzut la datorie în timpul unei intervenţii rapide pentru sprijinirea unei subunităţi aliate, care fusese atacată tot de insurgenţi. Pe 12 mai 2010, sublocotenentul Valerică Leu şi-a dat viaţa într-o misiune în care încerca să securizeze o cale de acces pe autostrada A1 Qualat-Kabul. Pe 10 mai 2011, sublocotenentul Cătălin Marinescu a murit în provincia Zabul, în urma unui atac cu un dispozitiv explozibil improvizat. Ei sunt doar câţiva dintre cei pe care România i-a pierdut. Şi pe care i-a decorat post mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, cu însemn de război. Potrivit MApN, alţi 74 de militari au fost răniţi între anii 2010-2011 în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi Bosnia-Herţegovina.
Crime în masă, comise de copii
Faptul că peste 20.000 de copii –soldat au fost demobilizaţi din război, în ultimii doi ani nu mai este un secret. ONU estimează că în lume încă există 300.000 de minori nevinovaţi, recrutaţi de grupările rebele armate sau de către forţe guvernamentale şi antrenaţi să ucidă. Oficialii cred că fenomenul abia peste 20 de ani va putea fi eliminat. Dr. Cesar Chelala şi articolul său câştigător al premiului oferit de Clubul de Presă al Americii din Străinătate sunt dovada chinului la care sunt supuşi aceşti copii şi de ce, măcar pentru ei, e nevoie de pace. " Un băiat de 12 ani s-a sinucis în provincia Paktika, în Afganistan, într-o piaţă aglomerată, ucigând patru persoane şi provocând rănirea a altor zeci. Actul în sine este o acuzare severă a adulţilor, care folosesc copii în astfel de acţiuni şi arată controlul în război şi cum participarea lor îi privează de o copilărie normală. În vremuri recente, Kmerii Roşii au exploatat mii de copii pentru a comite crime în masă şi alte acte inumane în timpul genocidului cambodgian. În Uganda, declarând că el a primit un mesaj de la Dumnezeu, Joseph Kony a recrutat cu forţa mii de copii şi i-a obligat să comită acte criminale”, mărturiseşte dr. Cesar Chelala în materialul său premiat şi disponibil pe site-ul Epoch Times. Am auzit principii potrivit cărora pacea e mai importantă ca dreptatea. Dar nimeni nu vorbeşte despre legătura dintre pace şi drepturile omului. Nimeni nu ştie că "o cultură a drepturilor omului este o precondiţie pentru a atinge pacea în orice ţară din lume”. Deşi în 1997, la Conferinţa Generală UNESCO a fost făcută o propunere pentru o declaraţie referitoare la pace ca drept al omului, ea a fost respinsă. Avem însă şi veşti bune. 21 septembrie este răgazul în care cei ce luptă se pot gândi la victimele pe care le lasă în urma lor. Şi ziua în care peste 100 de milioane de oameni din peste 100 de ţări militează pentru acelaşi lucru. Pentru Pace.
sursa: www.jurnalul.ro
800.000 de oameni au murit în doar trei luni în timpul războiului din Rwanda din 1994. 8.538.315 de oameni au pierit în timpul primului război mondial, iar războaiele civile au ucis în anii 90, 5 milioane de persoane pe tot globul. Peste 500 de milioane de arme mici se află în circulaţie în lume. Sunt cifre care bulversează prin realitatea crudă pe care o întreţin. Sunt cifre care au marcat istoria şi care au subliniat necesitatea susţinerii unui demers numit Pace. De aceea, din 1981, Adunarea Generală a ONU a decis ca ziua de 21 septembrie să fie dedicată comemorării şi întăririi idealului de pace, pacea din lume şi din casele noastre. În fiecare an, timp de 24 de ore, milioane de oameni îşi dau mâna, crezând cu tărie că o zi din 365 e totuşi un început bun. Potrivit Peaceoneday.org, din anul 2005, Ziua Internaţională a Păcii a devenit ziua în care încetează focul şi violenţa. Contează. Pentru că, în 24 de ore, milioane de copii din zonele de conflict pot fi vaccinaţi. În 2009, peste 1,4 milioane de micuţi din Afganistan au primit vaccin. În 24 de ore pot fi mutate victime sau refugiaţi de război ori se pot trimite provizii şi medicamente în zone în care avioanele nu pot ajunge. Potrivit informaţiilor ONU, anul acesta, Ziua Internaţională a Păcii se axează pe consolidarea democraţiei, o valoare esenţială pentru drepturile omului şi un mijloc de aplanare a conflictelor. Mesajul ONU vorbeşte despre cum democraţia nu apare singură, despre lumea care are nevoie ca fiecare să vorbească în favoarea justiţiei sociale, libertăţii presei, despre dreptul fiecăruia de a decide propriul viitor.
Peste 7000 de militari români, cooptaţi în misiuni pacifiste
Ţara noastră se numără printre cele care şi-au trimis militari în mai toate teatrele de operaţii ale lumii. Sunt oameni care au acceptat asta cu preţul vieţii lor. România a început să participe la operaţiunile ONU de menţinere a păcii în aprilie 1991, cu 10 ofiţeri observatori militari la Misiunea de Observare din Irak-Kuweit (UNIKOM). În iunie 1998, România a debutat şi în participarea cu ofiţeri de poliţie civilă la operaţiuni de menţinere a păcii, prin desfăşurarea unui grup de 10 poliţişti la Forţa Internaţională de Poliţie (IPTF) din cadrul Misiunii ONU din Bosnia-Herţegovina (UNMIBH), completat ulterior cu încă 10 ofiţeri. Potrivit materialelor furnizate ONU de către Direcţiile de Comunicare ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, din aprilie 1991 şi până în prezent, România a participat la mai multe misiuni ONU de menţinere a păcii, cu peste 7000 militari şi poliţişti civili, situându-se timp de doi ani pe locurile 8-12 în lista celor 76 state membre contribuitoare la operaţiuni ONU de menţinere a păcii, cu efective desfăşurate simultan de peste 900 căşti albastre. Jandarmeria Română a desfăşurat începând cu data de 22 februarie 2002, misiuni de menţinere a păcii în provincia Kosovo, în baza solicitării ONU, a Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi ONU privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de Poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo. Începând cu 10 decembrie 2008, Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române dislocat în Kosovo execută misiuni şi se subordonează operaţional Uniunii Europene, în cadrul misiunii EULEX Kosovo. Din 2002 şi până în prezent jandarmii români au executat peste 4 000 de misiuni. Din septembrie 2008, Ministerul Administraţiei şi Internelor participă, cu un număr de 8 ofiţeri la misiunea EUMM GEORGIA - misiune civilă a Uniunii Europene de monitorizare a acordului de încetare a focului din această ţară. Participarea Poliţiei Române la misiunea ONU din Haiti - MINUSTAH a debutat la data de 27 septembrie 2004 cu un contingent de 4 ofiţeri români în Haiti. În cei aproape cinci ani de prezenţă românească în misiunea MINUSTAH, numărul poliţiştilor români a crescut, astfel încât în prezent sunt 18 de poliţişti dislocaţi în această misiune, contingentul românesc fiind unul dintre cele mai mari din acest teatru de operaţii.
Pacea poveştii celor întorşi
În Kosovo, şi-au pus viaţa şi onoarea în slujba patriotismului. În bagajul de acasă n-au înghesuit decât fotografii, talismane. Şi mult curaj. Ei sunt câţiva dintre luptătorii care pot da acele lecţii despre prietenie, sacrificiu şi preţuire. Dincolo de terenurile "minate” şi focurile de armă, stau poveştile unor oameni. Născuţi pentru cinstea uniformei, decoraţi pentru merite. Care te fac să te mândreşti pentru că ai avut întâlnire cu "bărbăţia”. I-am regăsit cu aceeaşi modestie şi bun simţ, calităţi pe care le aveau şi înainte să plece în Kosovo. Acum aveau ceva în plus. Câte o medalie oferită de statul român, drept recunoştinţă, pentru activităţile din cadrul misiunilor de menţinere a păcii, misiuni sub egida EULEX. Chiar şi aşa, jandarmii decoraţi vorbesc greu despre experienţele de dincolo. Nu-s lăudăroşi, nu vor să iasă în evidenţă. Şi totuşi, într-o oră, mi-au predat o lecţie a demnităţii umane şi a unei fidelităţi exemplare. Cam despre asta e vorba pe 21 septembrie. Plutonierul major Marian Uţă este unul dintre jandarmii cu merite. A fost trimis de două ori în Kosovo, în 2004 şi apoi în 2008. Medalia primită reprezintă înainte de toate, mândria. "Este o recompensă adusă de forurile internaţionale, naţionale. Are o valoare sentimentală, practic, este mândria fiecăruia. Am fost o experienţă profesională nouă, o curiozitate la început. Mulţi spun că suntem motivaţi de latura materială, dar nu e adevărat. După o misiune de un an în Kosovo, nu te întorci să cumperi palate”, povesteşte plutonierul Uţă.
Populaţie imprevizibilă, conflicte spontane
Uţă îşi aminteşte că, iniţial, familia sa nu a fost de acord cu plecarea în misiune. Dar, cum ar spune el, riscuri există la tot pasul. "Am fost cazaţi la Peja, în NE provinciei, la o bază preluată şi administrată de EULEX. Eram 115 jandarmi români. Desigur, riscul aici era mult mai mare. Zona era apropiată de graniţa cu Albania, unde populaţia este imprevizibilă, oricând putând apărea un conflict”, a menţionat Uţă. Atunci când a părăsit ţara, plutonierul a luat din casă cele mai dragi lucruri. "Am ţinut în cameră o poză cu cele două fetiţe ale mele şi un talisman creştin-ortodox. A fost foarte greu departe de familie, deşi acolo aveam toate condiţiile pentru a ţine legătura cu cei de acasă”, mai spune Uţă. În Kosovo, soldaţii n-au împărţit doar acoperişul. Ci şi riscurile. De aceea, în bătaia puştilor, s-au legat prietenii de-o viaţă. Prietenii asumate. "Relaţii se leagă, mai ales când mergi în misiuni diferite cu aceeaşi colegi. Acolo suntem egali. E important să ai un camarad alături. Dacă îl preţuieşti şi îi ţii spatele şi el în va păzi pe al tău apoi. E o chestiune de încredere”, mărturiseşte jandarmul vâlcean. La cei 33 de ani ai săi, Uţă crede că într-o astfel de meserie nu poţi reuşi fără tact, diplomaţie, fidelitate.
Şocul sulurilor de sârmă ghimpată
Plutonierul Viorel Neacşa are 35 de ani şi trei misiuni la activ. Într-una a fost şofer, în celelalte luptător. A luat parte la prima misiune a României în afara graniţelor ţării, în 2002-2003. Pe atunci, jandarmii aveau mult mai multe competenţe în teatrele de operaţiuni. "Întâlnirea”cu provincia a avut un real impact asupra sa. "Am mers vreo patru zile cu trenul. Mi s-a părut un drum interminabil,întrucât am traversat mai multe ţări. Când am coborât era noapte şi am văzut numai suluri de sârmă ghimpată, unul peste altul. M-am întrebat în gând unde oi fi ajuns…”, îşi aminteşte Neacşa. Mai toate misiunile aveau un grad ridicat de risc. "Acolo totul se întâmplă dintr-o dată şi trebuie să fii pregătit. Trebuie să fii antrenat să lucrezi într-o echipă, e important să fii ajutat. Într-o noapte la două am primit alarmă. Ne îndreptam spre o localitate, unde se trăgeau focuri de armă asupra unor poliţişti. Mai mult nu ştiam. Când colegii ne-au transmis apoi mai multe date prin staţie, ne-am mai liniştit. A fost puţin stresant la început,dar ne-am adaptat”, a precizat plutonierul. Neacşa e un om sensibil, chiar dacă nu o arată. Şi puternic. Pentru că a plecat în Kosovo nu numai pentru a-şi servi patria. Ci pentru ca apoi să-i ofere mamei sale bolnave un sprijin. Cel mai jovial dintre jandarmii vâlceni decoraţi este Cristian Ioniţă. E singurul la fel de grăbit să plece în altă misiune. Şi mereu pregătit. În Kosovo, Ioniţă a fost comandantul plutonului Bravo. Chiar dacă vreodată ar uita ce s-a întâmplat acolo, semnele de pe corp i-ar aduce aminte. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi "General de brigadă Ştefan Buterez” Vâlcea este printre puţinele unităţi din ţară care au trimis constant jandarmi, în Kosovo.
Memoria celor demni de cinste
În aceste războaie întunecate, securea viitorului ori ciopleşte drum în faţă ori se înfige din greşeală. Deşi capete neplecate, mulţi soldaţi români au rămas soldaţi la nesfârşit. Şi doar atât. Şi-au dat zilele pentru o misiune de pace şi nu s-au mai întors niciodată. Ei toţi sunt eroii noştri, fii pierduţi, taţi necunoscuţi, soţi regretaţi. Sublocotenenţii Iosif Fogoraşi şi Anton Samuilă au murit împuşcaţi pe 11 noiembrie 2003, în Afganistan, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se aflau. Pe 13 iunie 2008, sublocotenentul Marius Covrig şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni de patrulare, transportorul în care se afla, fiind atacat de forţele insurgente. Pe 3 aprilie 2009, maiorul Tiberius Petre a căzut la datorie în timpul unei intervenţii rapide pentru sprijinirea unei subunităţi aliate, care fusese atacată tot de insurgenţi. Pe 12 mai 2010, sublocotenentul Valerică Leu şi-a dat viaţa într-o misiune în care încerca să securizeze o cale de acces pe autostrada A1 Qualat-Kabul. Pe 10 mai 2011, sublocotenentul Cătălin Marinescu a murit în provincia Zabul, în urma unui atac cu un dispozitiv explozibil improvizat. Ei sunt doar câţiva dintre cei pe care România i-a pierdut. Şi pe care i-a decorat post mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, cu însemn de război. Potrivit MApN, alţi 74 de militari au fost răniţi între anii 2010-2011 în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi Bosnia-Herţegovina.
Crime în masă, comise de copii
Faptul că peste 20.000 de copii –soldat au fost demobilizaţi din război, în ultimii doi ani nu mai este un secret. ONU estimează că în lume încă există 300.000 de minori nevinovaţi, recrutaţi de grupările rebele armate sau de către forţe guvernamentale şi antrenaţi să ucidă. Oficialii cred că fenomenul abia peste 20 de ani va putea fi eliminat. Dr. Cesar Chelala şi articolul său câştigător al premiului oferit de Clubul de Presă al Americii din Străinătate sunt dovada chinului la care sunt supuşi aceşti copii şi de ce, măcar pentru ei, e nevoie de pace. " Un băiat de 12 ani s-a sinucis în provincia Paktika, în Afganistan, într-o piaţă aglomerată, ucigând patru persoane şi provocând rănirea a altor zeci. Actul în sine este o acuzare severă a adulţilor, care folosesc copii în astfel de acţiuni şi arată controlul în război şi cum participarea lor îi privează de o copilărie normală. În vremuri recente, Kmerii Roşii au exploatat mii de copii pentru a comite crime în masă şi alte acte inumane în timpul genocidului cambodgian. În Uganda, declarând că el a primit un mesaj de la Dumnezeu, Joseph Kony a recrutat cu forţa mii de copii şi i-a obligat să comită acte criminale”, mărturiseşte dr. Cesar Chelala în materialul său premiat şi disponibil pe site-ul Epoch Times. Am auzit principii potrivit cărora pacea e mai importantă ca dreptatea. Dar nimeni nu vorbeşte despre legătura dintre pace şi drepturile omului. Nimeni nu ştie că "o cultură a drepturilor omului este o precondiţie pentru a atinge pacea în orice ţară din lume”. Deşi în 1997, la Conferinţa Generală UNESCO a fost făcută o propunere pentru o declaraţie referitoare la pace ca drept al omului, ea a fost respinsă. Avem însă şi veşti bune. 21 septembrie este răgazul în care cei ce luptă se pot gândi la victimele pe care le lasă în urma lor. Şi ziua în care peste 100 de milioane de oameni din peste 100 de ţări militează pentru acelaşi lucru. Pentru Pace.
sursa: www.jurnalul.ro
marți, 20 septembrie 2011
Proverbe si expresii adunate din jurul lumii
Când o zbura porcul
Croata: `Kad na vrbi rodi grožde` (Cand or face salciile struguri)
Ungara: `Majd ha piros hó esik` (Cand o ninge cu fulgi rosii de zapada)
Uzbeka: `Tuyaning dumi yerga tekkanda` (Cand o atinge coada camilei pamantul)
Rusa: `Kag-da rak svist-nyet` (Cand o fluiera langusta)
Aşchia nu sare departe de trunchi
Engleza: `Like father like son` (Ca tata, ca fiu)
Portugheza: `Filho de peixe sabe nadar` (Copilul unui peste stie sa inoate)
Nigeriana: `Barewa tayi gudu danta ya yi rarrafe` (Cum sa se tarasca puiul unei gazele, daca mama sa este un alergator rapid?)
Araba: `Ibn al bat’awwam` (Fiul ratei stie sa pluteasca)
sursa: www.9am.ro
Croata: `Kad na vrbi rodi grožde` (Cand or face salciile struguri)
Ungara: `Majd ha piros hó esik` (Cand o ninge cu fulgi rosii de zapada)
Uzbeka: `Tuyaning dumi yerga tekkanda` (Cand o atinge coada camilei pamantul)
Rusa: `Kag-da rak svist-nyet` (Cand o fluiera langusta)
Aşchia nu sare departe de trunchi
Engleza: `Like father like son` (Ca tata, ca fiu)
Portugheza: `Filho de peixe sabe nadar` (Copilul unui peste stie sa inoate)
Nigeriana: `Barewa tayi gudu danta ya yi rarrafe` (Cum sa se tarasca puiul unei gazele, daca mama sa este un alergator rapid?)
Araba: `Ibn al bat’awwam` (Fiul ratei stie sa pluteasca)
sursa: www.9am.ro
joi, 25 august 2011
25 august în lume
Evenimente
1580: Bătălia de la Alcantara: Spania înfrânge Portugalia.
1704: Trupe militare britanice sub conducerea amiralului George Roke ocupă strâmtoarea Gibraltar.
1758: Războiul de Şapte Ani: Frederic al II-lea al Prusiei înfrânge armata rusă în bătălia de la Zorndorf.
1768: James Cook începe prima sa călătorie.
1814: Casa Albă este distrusă de forţele britanice în timpul războiului din 1812.
1825: Uruguay îşi declară independenţa faţă de Brazilia.
1875: Marinarul englez Matthew Webb a devenit primul om care a traversat Canalul Mânecii, înot, de la Dover la Calais în 21 3/4 ore.
1891: Thomas Edison obţine brevetul de invenţie pentru filmul de 35 mm.
1912: După căderea dinastiei Qing şi a ultimului împărat, Pu Yi, în China revoluţionarul Sun Yat-sen fondează Kumitangul.
1929: Experimentarea cabinei catapultabile de avion construită în premieră de românul Anastasie Dragomir. Evenimentul a avut loc pe aeroportul Orly, Paris.
1954: Prima participare a României la Campionatele Europene de atletism, cu Iolanda Balaş pe locul second (1,65 m).
1960: Ediţia a XVII-a a Jocurilor Olimpice moderne: Roma (25 august-11 septembrie).
1966: Lansarea misiunii "Apollo 3". A fost experimentată etapa finală a zborului selenar.
1988: Centrul istoric al Lisabonei este distrus de un incendiu.
1991: Belarus îşi declară independenţa faţă de Uniunea Sovietică.
Debutul pilotului de Formula 1 Michael Schumacher, în Marele Premiu al Belgiei.
1994: Ioan Stoica, patronul „Caritas”-ului, a fost reţinut la Direcţia Cercetări Penale a IGP pentru audieri, sub acuzaţia de bancrută frauduloasă, fals şi înşelăciune în dauna avutului particular.
2001: Haakon, Prinţul Moştenitor al Norvegiei se căsătoreste cu Mette-Marit Tjessem Høiby.
www.wikipedia.org
miercuri, 24 august 2011
Lucruri obligatoriu de stiut despre alunite
Alunitele apar pe corpul nostru inca de la varste fragede si nu se cunosc exact care sunt factorii care determina aparitia acestora.
Alunitele pot deveni cancerigene in anumite situatii. O alunita devine cancerigena in situatia in care prezinta urmatoarele aspecte:
- a crescut peste un milimetru in diametru in ultimele luni;
- a prezentat cresteri in ultimual an;
- are mai mult de doua culori;
- alunita are un diametru mai mare de 5 mm;
- are o culoare foarte inchisa, cu cat este mai inchisa la culoare cu atat alunita prezinta un potential cancerigen mai mare;
- are forma neregulata, margini neregulate;
- nu este plana. Alunitele conopidiforme pot prezenta potential cancerigen.
Ce fac daca mi-am ranit alunita?
Se recomanda sa mergeti in aceeasi saptamana la medicul dermatolog pentru a investiga alunita. Chiar daca alunita nu prezinta potential cancerigen, se recomanda sa o excizati daca ati lezat-o pentru a elimina orice risc.
Daca scot o alunita risc sa fac cancer de piele?
Melanomul malign sau cancerul de piele nu apare dupa excizia unei alunite. Ceea ce a facut ca acest mit sa se nasca este ca initial cand s-a inceput scoaterea alunitelor, practica a fost initiata si pentru cei care deja facusera leziuni maligne, asadar au facut in continuare boala. Concluzie: scoaterea unei alunite nu prezinta risc cancerigen.
Alunitele pot deveni cancerigene in anumite situatii. O alunita devine cancerigena in situatia in care prezinta urmatoarele aspecte:
- a crescut peste un milimetru in diametru in ultimele luni;
- a prezentat cresteri in ultimual an;
- are mai mult de doua culori;
- alunita are un diametru mai mare de 5 mm;
- are o culoare foarte inchisa, cu cat este mai inchisa la culoare cu atat alunita prezinta un potential cancerigen mai mare;
- are forma neregulata, margini neregulate;
- nu este plana. Alunitele conopidiforme pot prezenta potential cancerigen.
Ce fac daca mi-am ranit alunita?
Se recomanda sa mergeti in aceeasi saptamana la medicul dermatolog pentru a investiga alunita. Chiar daca alunita nu prezinta potential cancerigen, se recomanda sa o excizati daca ati lezat-o pentru a elimina orice risc.
Daca scot o alunita risc sa fac cancer de piele?
Melanomul malign sau cancerul de piele nu apare dupa excizia unei alunite. Ceea ce a facut ca acest mit sa se nasca este ca initial cand s-a inceput scoaterea alunitelor, practica a fost initiata si pentru cei care deja facusera leziuni maligne, asadar au facut in continuare boala. Concluzie: scoaterea unei alunite nu prezinta risc cancerigen.
marți, 23 august 2011
Zdreanţă
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochiul de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice.
Ferfeniţe-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o urche
De pungaş, fără pereche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când îl face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furş.
Pune laba, ai cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
- "Unde-i oul?" - a-ntrebat
Gospodina, - "L-a mâncat!"
- "Stal niţel, că te dezvăţ,
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.
Când se uită la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui:
"S-a făcut a dracului!"
Cel cu ochiul de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice.
Ferfeniţe-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o urche
De pungaş, fără pereche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când îl face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furş.
Pune laba, ai cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
- "Unde-i oul?" - a-ntrebat
Gospodina, - "L-a mâncat!"
- "Stal niţel, că te dezvăţ,
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.
Când se uită la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui:
"S-a făcut a dracului!"
miercuri, 17 august 2011
Reguli de aur pentru o drumeţie reuşită
E weekend si nu ti-ai planificat nimic, sau pur si simplu te-ai saturat de drumul pana la mare? Nicio problema, noi te trimitem la o drumetie si vom face bagajul impreuna.
Drumetia este o miscare in aer liber care ne solicita si ne fortifica trupul. Pentru o simpla drumetie in munti, nu avem nevoie de foarte mult echipament, dar trebuie sa fim pregatiti de orice, fie o schimbare brusca de vreme sau una de teren.
Cum si drumetia incepe de jos, asa vom incepe si noi: incaltamintea. Astfel chiar daca este vara si este cald, chiar daca vreti sa aratati bine, nu uitati un aspect simplu: picioarele sunt unicele mijloace de transport. Asa ca alegerea este simpla: pantofi montani sau bocanci. Avand in vedere ca este vara si terenul nu este chiar atat de alunecos, recomandati sunt pantofii montani. Acestia va ajuta sa aveti o aderenta buna pe toate tipurile de teren (mai putin zapada), nu sunt rigizi sau grei si sunt chiar comozi. Nu uitati ca cel mai bine este sa ii purtati putin inainte pentru a nu cauza bataturi.
Trecand la haine, regula de aur suna cam asa: safety over fashion! Din start trebuie sa renuntati la ideea de jeansi sau pantaloni stramti, oricat de comozi sau placuti ar fi ei. Cea mai buna alegere ar fi niste pantaloni din fas sau bumbac pentru a permite respiratia pielii. Camasile, tricourile largi sau un poncho v-ar acoperi si v-ar feri de soare suficient pentru a asigura confortul necesar unei drumetii. Chiar daca este cald, nu ezitati sa luati si o pereche de manusi si neaparat o palarie pentru ca la nivelul capului are loc cel mai mare transfer de caldura. Pe langa acestea, ar trebui sa mai luati in bagaje haine de schimb pentru a fi acoperiti in caz de incidente, dar si o pelerina de ploaie, pentru ca de multe ori vremea se schimba de la o ora la alta. Nu uitati sa va impachetati hainele in pungi de plastic pentru a fi protejate.
Toate acestea vor intra intr-un rucsac care ar trebui sa aiba trei proprietati importante: sa fie rezistent, comod si incapator. Avand si rucsacul pregatit, nu mai ramane decat sa punem in el cele necesare: un briceag, o lanterna, un aprinzator, o franghie si neaparat un fluier pentru a putea gasi grupul, in caz ca te ratacesti.
Chiar daca este scurta drumetia, nu trebuie sa neglijati faptul ca veti pierde foarte multa energie. Pentru a evita acest lucru, nu uitati sa puneti in rucsac si ceva mancare. Niste sandvisuri cu margarina, care este o sursa buna de grasimi esentiale Omega 3 si Omega 6, branza si ardei sau rosii, un baton de ciocolata sau proteine, in caz ca nivelul glicemiei va scadea, niste fructe si neaparat cel putin doi litri de apa.
Acum ca sunteti pregatiti, sa aveti drum bun!
Drumetia este o miscare in aer liber care ne solicita si ne fortifica trupul. Pentru o simpla drumetie in munti, nu avem nevoie de foarte mult echipament, dar trebuie sa fim pregatiti de orice, fie o schimbare brusca de vreme sau una de teren.
Cum si drumetia incepe de jos, asa vom incepe si noi: incaltamintea. Astfel chiar daca este vara si este cald, chiar daca vreti sa aratati bine, nu uitati un aspect simplu: picioarele sunt unicele mijloace de transport. Asa ca alegerea este simpla: pantofi montani sau bocanci. Avand in vedere ca este vara si terenul nu este chiar atat de alunecos, recomandati sunt pantofii montani. Acestia va ajuta sa aveti o aderenta buna pe toate tipurile de teren (mai putin zapada), nu sunt rigizi sau grei si sunt chiar comozi. Nu uitati ca cel mai bine este sa ii purtati putin inainte pentru a nu cauza bataturi.
Trecand la haine, regula de aur suna cam asa: safety over fashion! Din start trebuie sa renuntati la ideea de jeansi sau pantaloni stramti, oricat de comozi sau placuti ar fi ei. Cea mai buna alegere ar fi niste pantaloni din fas sau bumbac pentru a permite respiratia pielii. Camasile, tricourile largi sau un poncho v-ar acoperi si v-ar feri de soare suficient pentru a asigura confortul necesar unei drumetii. Chiar daca este cald, nu ezitati sa luati si o pereche de manusi si neaparat o palarie pentru ca la nivelul capului are loc cel mai mare transfer de caldura. Pe langa acestea, ar trebui sa mai luati in bagaje haine de schimb pentru a fi acoperiti in caz de incidente, dar si o pelerina de ploaie, pentru ca de multe ori vremea se schimba de la o ora la alta. Nu uitati sa va impachetati hainele in pungi de plastic pentru a fi protejate.
Toate acestea vor intra intr-un rucsac care ar trebui sa aiba trei proprietati importante: sa fie rezistent, comod si incapator. Avand si rucsacul pregatit, nu mai ramane decat sa punem in el cele necesare: un briceag, o lanterna, un aprinzator, o franghie si neaparat un fluier pentru a putea gasi grupul, in caz ca te ratacesti.
Chiar daca este scurta drumetia, nu trebuie sa neglijati faptul ca veti pierde foarte multa energie. Pentru a evita acest lucru, nu uitati sa puneti in rucsac si ceva mancare. Niste sandvisuri cu margarina, care este o sursa buna de grasimi esentiale Omega 3 si Omega 6, branza si ardei sau rosii, un baton de ciocolata sau proteine, in caz ca nivelul glicemiei va scadea, niste fructe si neaparat cel putin doi litri de apa.
Acum ca sunteti pregatiti, sa aveti drum bun!
marți, 16 august 2011
Remedii naturiste pentru albirea dinţilor
Care sunt cauzele de îngălbenire a dinţilor?
- Lipsa unei igiene orale riguroase. Este indicat să vă spălaţi dinţii după fiecare masă, sau măcar dimineaţa şi seara înainte de culcare.
- Fumatul afecteaza grav dintii, ireversibil.
- Alimentatia inadecvata, saraca in calciu, care deterioreaza in timp dentina prin lipsa de nutrienti sanatosi in corp.
- Colorantii alimentari, in special cei chimici, dar si cei naturali, colorantii alimentari, mure, coacaze, afine, vin negru etc.
- Unele medicamente care afecteaza sanatatea smaltului, precum tetraciclina, dar si alte boli ale smaltului.
- Patologii dentare: carii, dinti devitalizati care ajung sa varieze in culoare de la galbe pana la cenusiu etc.
Remedii naturiste pentru albirea dintilor
Frecati dintii cu peria dupa ce ati frecat perii acesteia intr-o felie de lamaie. Repetati frecarea perilor in lamaie, apoi dintii, astfel incat sa va periati dintii timp de 5 minute adunat. Lasati apoi lamaia sa actioneze timp de 5 minute, timp in care nu va clatiti gura. Spalati-va dintii cu pasta dupa cateva minute. Faceti acest tratament seara, o data pe saptamana.
Bicarbonatul de sodiu : Se recomanda in fiecare seara sa va spalati cu bicarbonat de sodiu pe dinti, dupa ce v-ati periat dintii cu pasta obisnuita. Folositi bicarbonatul de sodiu o data pe saptamana.
Mancati in fiecare zi fructe proaspete: mere, pere, cirese, etc. Se pare ca pulpa de capsune are cea mai mare capacitate de albire a dintilor.
Clatire cu zeama de lamaie: Se stoarce o lamaie peste care se adauga o cantitate de doua ori mai mare de apa. Puteti folosi zilnic aceasta metoda, cu conditia ca seara inainte de culcare sa nu va mai clatiti cu zeama de lamaie diluata.
Sursa: Healthy.ro
miercuri, 20 iulie 2011
Acneea, zeci de cauze si efecte neplacute
Generalitati
Acneea - sau ceea ce in limbaj popular am descrie ca fiind o "inflorescenta" de cosuri de diferite forme si dimensiuni, dureroase sau nedureroase, trecatoare sau deosebit de persistente - este o afectiune a pielii care ascunde de fapt numeroase cauze externe, dar mai ales interne.
Un lucru este cert: cosurile apar si se agraveaza de obicei in momentele cele mai nepotrivite, rasfrangandu-si astfel efectele negative chiar si in planul integrarii sociale. Pentru a putea face fata acestei boli, trebuie sa stim in primul rand cum sa o depistam si care ii sunt cauzele.
Atentie!
Nu uitati de sfatul medicului
Chipurile acneei
Acneea se prezinta sub forma unor variate tipuri de leziuni la nivelul pielii, ce difera in functie de tipologia fiecarui pacient:
- Papula – o mica leziune solida, usor ridicata deasupra pielii care, observabila cu ochiul liber, se face si simtita la atingere;
- Pustula – o leziune fragila ce contine un amestec de celule albe, celule moarte si bacterii. Se formeaza de obicei peste un folicul sebaceu ce are un fir de par in centru;
- Comedon – este foliculul sebaceu plin cu sebum, celule moarte din interiorul folicului, fire de par mici si bacterii. Cand un comedon e deschis se numeste punct negru, deoarece partea de la suprafata pielii este de culoare inchisa datorita continutului de melanina. Un comedon inchis este numit punct alb; acesta apare ca o umflatura colorata sau usor inflamata a pielii;
- Nodul – este o leziune in relief ce implica inflamarea mai in adancime a pielii si poate duce la distrugerea tesutului si deci la cicatrici. Nodulii sunt foarte durerosi si nu raspund decat la anumite tratamente;
- Chist – este o leziune ca un sac ce contine celule albe, celule moarte si bacterii. Este mai mare decat o pustula, poate fi foarte inflamat si se intinde pana in adancimea pielii.
Factorii patogeni
Un prim factor ce determina aparitia este cresterea productiei de sebum. Activitatea glandelor sebacee este influentata de hormonii sexuali masculini de origine gonadala si suprarenala. O dereglare hormonala produce deci, la randul ei, o dereglare in secretia de sebum. Un rol la fel de important il joaca flora foliculara microbiana sau, mai exact, toate acele bacterii si fungi nepatogene care se afla in orice conditii la nivelul pielii noastre si in ductul glandelor sebacee. Insa, primul semn detectabil de acnee este productia scazuta de corneocite cu adezivitate intracelulara foarte mare. De aici si aparitia comedoanelor.
Sebumul este un lichid galbui care se elimina prin canalul sebaceu, impregnand stratul cornos al pielii si firul de par. Glandele sebacee sunt prezente pe toata suprafata pielii, unde exista pilozitate, cu exceptia zonelor dintre degete, ale palmelor si talpilor. Reglarea secretiei de sebum este realizata de hormonii androgeni (testosteronul la barbati si androgenii suprarenali la femei).
1. Anumite persoane pot dezvolta acnee la contactul cu clorul din apa. Aveti grija deci: nu uitati sa faceti un dus dupa fiecare baie in piscina!
2. Exista ocupatii, cum ar fi cele care necesita expunerea la uleiurile minerale (mecanicii, minerii) sau la caldura excesiva, care creeaza mai multe conditii pentru formarea acneei profesionale.
3. Acneea poate avea si cauze mecanice. In cazul violonistilor, de exemplu, din cauza contactului permanent cu vioara, acestia dezvolta traumatisme la nivelul barbiei.
4. Acneea este o afectiune care se transmite partial genetic.
5. Acneea isi poate face aparitia inca din primele zile de viata. Cel mai des este insa intalnita la pubertate, pana in jurul varstei de 18-20 de ani. Daca apare in perioada adulta, putem gasi o eventuala explicatie in dereglarile hormonale sau in folosirea incorecta a unor produse cosmetice care pot determina suprainfectarea tegumentului.
6. Acneea se agraveaza in perioada premenstruala la 70-80% dintre femei datorita dereglarilor hormonale care au loc in aceasta perioada sau a modificarilor de hidratare a foliculului pilosebaceu.
7. Exista o legatura intre obiceiurile alimentare si leziunile de la nivelul pielii. Astfel, consumul excesiv de carne de porc si in general grasimile animale, prajelile, afumaturile, ciocolata, alcoolul, fumatul nu fac decat sa le agraveze. O serie de cercetari au demonstrat ca si stresul are un cuvant greu de spus in agravarea acneei.
8. Nici caldura excesiva si transpiratia implicita nu aduc beneficii, ci doar agraveaza leziunile acneice formand ceea ce se numeste acneea tropicala.
Nu uitati de sfatul medicului
Medicul specialist dermatolog va indica atat un tratament medical, cat si unul cosmetic daca este cazul. Se poate urmari, in functie de tipul de acnee pe care il prezinta pacientul, reducerea seboreei (cu estrogeni sau antiandrogeni), normalizarea keratinizarii infundibulare sau antibioterapia. Vindecarea poate sa necesite urmarea unei diete modificate sau chiar o terapie cu ultraviolete de tip A. Solarele nu sunt insa recomandate. Acneea nu presupune numai existenta unei eruptii cutanate inestetice. Ea implica atat o neplacere emotionala, care nu poate fi ignorata, cat si anumite traumatisme ale pielii care urmeaza chiar si dupa vindecarea leziunilor. Nu va ingrijorati! Pentru eliminarea asa-numitelor cicatrici ce pot ramane la nivelul pielii timp indelungat, tehnica moderna vine cu o noua metoda numita Laser Erbium. Pentru sustinerea psihologica a pacientului este nevoie, uneori, chiar de ajutorul unui psiholog sau a unui psihiatru.
www.sfatulmedicului.ro
vineri, 15 iulie 2011
Scandal în oala cu ciorbă
Gospodina a fiert ciorba
Şi a pus-o la răcit.
Miaunel, ciulind urechea,
Iată ce a auzit:
Un cartof cu burta mare
Şi cu capul mic de tot,
Striga cât îl ţinea gura:
- Vai de mine.... nu mai pot!
- În pătuţul meu, sub glie,
Legănat şi alintat,
Când dormeam şi eu mai bine,
M-am trezit c-o furcă-n cap!
- Pân`să aflu ce se-ntâmplă
Sau să pot să scot o vorbă,
M-au spălat, m-au curăţat
Şi m-au azvârlit în ciorbă.
Am vrut eu sa-not; degeaba,
N-am putut să ies din oală!
Şi-apoi cum sa ies aşa?
Nu-i frumos în pielea goală.
- Ia mai taci odată, bre!
S-au răstit vreo două roşii.
Ce ne tot omori cu vorba
Şi te plângi, aşa, ca moşii.
Eşti legumă? Foarte bine!
Rostul tău este în ciorbă.
Nu-ţi convine? poţi să pleci!
Nu te mai lungi la vorbă.
- Vai de voi, urât vorbiţi!
Strigă-o ceapă-nfuriată.
Vreau să dorm! Puţin respect,
Să nu vin la voi indată!
- Dar nici mie nu-mi convine
Că m-au fiert - strigă spanacul.
Când să fug afar` din oală
Mi-au dat una cu capacul.
- Da, ne-au luat deafar` din soare
Şi ne-au dus cu zăhărelu `,
Ne-au spălat, ne-au pus la fiert......
Suspină şi pătrunjelul.
- Ba mie chiar mi-a plăcut,
Se-auzi o varză creaţă.
Ce atâta stat în soare?
Sunt sătulă de verdeaţă.
Aici este cald, e apă,
În oală e mult mai bine;
Mai facem şi noi o baie.
Sunteţi de acord cu mine?
- Nu, că varza asta-i surdă!
Zise-un morcov supărat.
Fato, îţi lipseşte-o doagă??
Tu n-auzi că s-au certat?!
Cum să fie bine-n oală
Lunecând din val în val?
Parcă-s barcă fără vâsle
Care n-ajunge la mal!
- Da! ne-au azvârlit în ciorbă
Să ne fiarbă puţintel.
Dar le-am zis că eu nu vreau -
Se trezi şi-un dovlecel....
Şi apoi cine e cucoana
De-şi permite, tam-nesam,
Să mă ia de lângă soaţă
Când sunt însurat de-un an??
- Eu nu vreau să zic nimic,
Fiindcă-am gura slobodă.
Dar dovleacu-are dreptate!
Mai sări şi-o lobodă.
- Şi apoi nu ne-au întrebat
Dacă suntem de acord.....
Intră-n vorbă o păstaie -
Sunt fasole tinerică
Cochetă şi frumuşică.
Când să zic că mă mărit,
Iată unde-am nimerit!
- Da, aşa e, au dreptate!
Strigă tare usturoiul -
Când am vrut să fac scandal,
Poc! mi-au dat cu linguroiul.
Uite, chiar am trei cucuie
Făcute de coana mare.
Nu se poate fraţilor!
Cerem iute o schimbare.
- Potoliţi-vă odata!
Vin la voi şi luaţi bătaie -
Le strigă Tuşa Gulie -
Ce-i atâta hărmălaie?
Sunt bătrână şi bolnavă;
Vreau şi eu să m-odihnesc.
Dacă mai aud o vorbă,
Pecuvânt că vă pocnesc!
Şi-ar fi sfada înainte
Peste ciorba răcorită,
Dar se auzi o voce:
- Poftiţi, masa e servită!
Au tăcut ca prin minune;
Nici o şoaptă nu adie.
S-au plimbat cu polonicul
Şi-au ajuns în farfurie!
Aşadar, ce-i scris e scris!
Nu încape nici o vorbă:
Eşti legumă? N-ai ce face!
În final ajungi în ciorbă.
Şi a pus-o la răcit.
Miaunel, ciulind urechea,
Iată ce a auzit:
Un cartof cu burta mare
Şi cu capul mic de tot,
Striga cât îl ţinea gura:
- Vai de mine.... nu mai pot!
- În pătuţul meu, sub glie,
Legănat şi alintat,
Când dormeam şi eu mai bine,
M-am trezit c-o furcă-n cap!
- Pân`să aflu ce se-ntâmplă
Sau să pot să scot o vorbă,
M-au spălat, m-au curăţat
Şi m-au azvârlit în ciorbă.
Am vrut eu sa-not; degeaba,
N-am putut să ies din oală!
Şi-apoi cum sa ies aşa?
Nu-i frumos în pielea goală.
- Ia mai taci odată, bre!
S-au răstit vreo două roşii.
Ce ne tot omori cu vorba
Şi te plângi, aşa, ca moşii.
Eşti legumă? Foarte bine!
Rostul tău este în ciorbă.
Nu-ţi convine? poţi să pleci!
Nu te mai lungi la vorbă.
- Vai de voi, urât vorbiţi!
Strigă-o ceapă-nfuriată.
Vreau să dorm! Puţin respect,
Să nu vin la voi indată!
- Dar nici mie nu-mi convine
Că m-au fiert - strigă spanacul.
Când să fug afar` din oală
Mi-au dat una cu capacul.
- Da, ne-au luat deafar` din soare
Şi ne-au dus cu zăhărelu `,
Ne-au spălat, ne-au pus la fiert......
Suspină şi pătrunjelul.
- Ba mie chiar mi-a plăcut,
Se-auzi o varză creaţă.
Ce atâta stat în soare?
Sunt sătulă de verdeaţă.
Aici este cald, e apă,
În oală e mult mai bine;
Mai facem şi noi o baie.
Sunteţi de acord cu mine?
- Nu, că varza asta-i surdă!
Zise-un morcov supărat.
Fato, îţi lipseşte-o doagă??
Tu n-auzi că s-au certat?!
Cum să fie bine-n oală
Lunecând din val în val?
Parcă-s barcă fără vâsle
Care n-ajunge la mal!
- Da! ne-au azvârlit în ciorbă
Să ne fiarbă puţintel.
Dar le-am zis că eu nu vreau -
Se trezi şi-un dovlecel....
Şi apoi cine e cucoana
De-şi permite, tam-nesam,
Să mă ia de lângă soaţă
Când sunt însurat de-un an??
- Eu nu vreau să zic nimic,
Fiindcă-am gura slobodă.
Dar dovleacu-are dreptate!
Mai sări şi-o lobodă.
- Şi apoi nu ne-au întrebat
Dacă suntem de acord.....
Intră-n vorbă o păstaie -
Sunt fasole tinerică
Cochetă şi frumuşică.
Când să zic că mă mărit,
Iată unde-am nimerit!
- Da, aşa e, au dreptate!
Strigă tare usturoiul -
Când am vrut să fac scandal,
Poc! mi-au dat cu linguroiul.
Uite, chiar am trei cucuie
Făcute de coana mare.
Nu se poate fraţilor!
Cerem iute o schimbare.
- Potoliţi-vă odata!
Vin la voi şi luaţi bătaie -
Le strigă Tuşa Gulie -
Ce-i atâta hărmălaie?
Sunt bătrână şi bolnavă;
Vreau şi eu să m-odihnesc.
Dacă mai aud o vorbă,
Pecuvânt că vă pocnesc!
Şi-ar fi sfada înainte
Peste ciorba răcorită,
Dar se auzi o voce:
- Poftiţi, masa e servită!
Au tăcut ca prin minune;
Nici o şoaptă nu adie.
S-au plimbat cu polonicul
Şi-au ajuns în farfurie!
Aşadar, ce-i scris e scris!
Nu încape nici o vorbă:
Eşti legumă? N-ai ce face!
În final ajungi în ciorbă.
vineri, 10 iunie 2011
Igiena somnului: 16 obiceiuri sanatoase pentru un somn linistit
Iata cateva sfaturi utile in inbunatatirea igienei somnului:
1. Nu mergeti la culcare decat daca va este somn
Daca nu va simtiti obosit la ora de culcare, cititi o carte, ascultati muzica sau rasfoiti o revista. Optati pentru o activitate relaxanta, care sa va distraga atentia de la problemele de peste zi.
2. Daca dupa 20 de minute nu ati adormit, ridicati-va din pat
Orientati-va catre o activitate relaxanta, pe care, daca aveti posibilitatea, sa o desfasurati in alta camera. Dormitorul ar trebui sa defineasca acea camera in care mergeti sa va odihniti peste noapte si nu o camera pe care sa o frecventati atunci cand sunteti plictisit. In momentul in care va simtiti obosit, reveniti in dormitor.
3. Stabiliti o serie de activitati relaxante care sa constituie ritualul premergator somnului
Acest ritual poate sa includa o baie calda, o gustare usoara, un masaj sau cateva minute de citit.
4. Incercati sa va treziti in fiecare dimineata la aceeasi ora
Urmati programul de trezire si in weekend si in perioadele de sarbatori.
5. Evitati serile lipsite de somn
Dormiti suficient astfel incat sa va simtiti odihniti in fiecare zi.
6. Evitati "atipeala" pe parcursul zilei
Daca simtiti acut nevoia unui "pui de somn", incercati ca acesta sa nu depaseasca ora. Nu dormiti niciodata in timpul zilei dupa ora 15:00.
7. Pastrati un program strict
Orele fixe de servire a mesei, administrarii medicamentelor sau a desfasurarii altor activitati, ajuta la mentinearea in parametri normali a ceasului biologic (sincronizeaza metabolismul, digestia si somnul).
8. Nu cititi, scrieti, mancati, vorbiti la telefon sau jucati carti in pat
9. Nu serviti produse ce contin cafeina dupa masa de pranz
10. Nu consumati bere, vin sau alte bauturi alcoolice cu 6 ore inainte de ora de culcare
11. Nu fumati si nu consumati produse pe baza de nicotina inainte de culcare
12. Nu va culcati daca va simtiti infometat
Puteti servi o portie usoara de mancare, nicidecum o masa bogata inainte de ora de culcare.
13. Evitati sa executati programe de exercitii fizice dificile cu 6 ore inainte de ora de culcare
Exercitiu fizic regulat este important, insa incercati sa il programati la ore matinale.
14. Evitati somniferele sau utilizati-le cu prudenta
Majoritatea medicilor evita sa prescrie somnifere pentru perioade mai lungi de 3 saptamani. Nu vonsumati alcool in perioadele in care administrati somnifere.
15. Incercati sa indepartati gandurile care va ingrijoreaza
Daca nu reusiti sa va distrageti atentia de la grijile zilnice, atunci incercati sa va faceti timp pe parcursul zilei pentru a rezolva sau remedia problemele care va framanta. Patul trebuie sa reprezinte un loc de odihna, nicidecum un spatiu in care sa cautam rezolvare problemelor.
16. Creati in dormitor o atmosfera linistita, intunecata si putin racoroasa
Dormitorul trebuie sa ne poarte cu gandul la o caverna; desi oamenilor acest lucru nu pare a fi prea romantic, pare sa functioneze de minune in cazul liliecilor, campioni la capitolul somn. Liliecii petrec 16 ore pe zi dormind, cel mai probabil datorita spatiilor intunecate si racoroase pe care le frecventeaza.
www.sfatulmedicului.ro
miercuri, 25 mai 2011
Caciula, punga si trambita
A FOST OARECAND pe lume un om batran care avea trei feciori. Doi din ei erau tare cuminti si asezati, dar al treilea era cam sturlubatec. Cand ii veni ceasul sa moara, batranu1 lasa cu limba de moarte copiilor lui sa puna mana pe toate, dar sa nu se atinga de o lada decat numai la nevoie mare. Abia inchise el ochii si gospodaria lui incapu pe mani straine.
Atunci cei doi feciori de treaba isi facura parte din averea mostenita si s-au dus sa-si caute norocul aiurea. Numai cel mai mic ramase lipca acasa. Nu se indura sa se desprinda de la vatra parinteasca.
Intr-o zi, cum cotrobaia prin toate colturile, dadu de lada cu pricina. Inauntru gasi o caciula. O lua, o indesa in cap si iesi sa se plimbe. Pe drum intalni un om si-i dadu buna ziua.
- Buna ziua, ingaima acesta, dar nu te vad la fata.
- Ce, esti orb, de nu ma vezi?
- Nu sunt orb, dar nu te vad, grai omul speriat si se grabi s-o ia la sanatoasa.
Dar sturlubatecul, minte usoara cum era, scoase caciula si vru sa-i arda una. Cum se descoperi la cap, omul il recunoscu:
- Tu esti, mai! M-au luat toti sperietii. Mi s-a parut ca esti uciga-l toaca din vale. Da, acum te vad bine, dar adineauri te auzeam si nu te zaream de loc.
Usor-Usurel prinse la minte, indata intelese ca nu era vazut cu caciula trasa peste urechi.
Nu se mai codi, ci odata ii veni sa dea fuga la nemernicu1 care pusese stapanire pe gospodaria lor. Dintr-o goana ajunse in curte. Cu caciula in cap intra neluat in seama de nimeni si se plimba peste tot pana nimeri in camara tinerei fete, Pirusana. Ea, cum il simti, dete tipete de spaima, crezand ca e cine stie ce.
- Aoleu si vai de mine! Om strain in odaia mea!
Auzind-o parintii si oamenii din curte, sarira in picioare si dadura buzna la ea.
- Unde-i omul neanfricat, care a cutezat sa calce aici?
- Nu stiu, raspunse ea, parca s-a dosit undeva.
Cautara in sus, cautara in jos, intoarsera lucrurile pe dos, dar nimeni si nimic. Usor-Usurel cu cusma tuflita pe urechi, statea ghemuit intr-un ungher, nu sufla si nu cracnea de loc.
Ce si-au spus ei? Poate i s-a nazarit fetei in somn si fiecare a plecat din odaie. Dar nu trecu mult si fata din nou striga:
- Aoleu si vai de mine! E cineva in odaia mea!
Cand se duc inauntru, mama sa, tatal sau, se uita la dreapta, se uita la stanga, nimic!
Atunci tatal, palit de ciuda, bombani la fiica-sa:
- Ti se nalucesc tot felul de vedenii. Sa nu-ti mai aud gura, ca-i vai de pielea ta!
Atata vru si Usor-Usurel. Cum plecara toti se inveseli de credea ca a lui e lumea. Dar si fata, hotomana, il lua cu binisoru1, il descusu si-l indupleca sa-i spuna cum face el de nu i se vede fata.
Usor-Usure1 rase ca un copil si ii deslusi cum. Atata astepta si fata; se facu ca vrea sa-i vada cusma, i-o smulse si incepu sa tipe din rasputeri, de rasuna casa de tipetele ei.
Tatal, scos din fire, apuca ciomagul si cand intra in odaie, vazu ca sarmana fata avea dreptate sa tipe. Pusera mana pe baiat, ii argasira pielea sa-si aduca aminte cate zile o trai. Si fiindca il stiau cat era de sui, nu au vrut sa-si mai puna mintea cu el, ci 1-au lasat sa mearga oriincotro.
Usor-Usure1, bucuros ca se alesese numai cu atata, se intoarse acasa si se duse oblu spre lada. Acolo gasi o punga. O lua, o imbaiera la gat si strecura un gologan in ea. Dar ce sa vada? Intr-o clipa toata punga se umplu de gologani. Fuga la zaraf, gologanii se prefacura intr-un galben. Puse galbenul in punga si punga se indoldora de galbeni. Si tot asa sporira galbenii, ca tot satul se mira de unde ii scotea.
Tocmai in anul acela nu se facusera bucate si era o scumpete ca aproape nu mai aveau oamenii cu ce se hrani. De unde sa le vina scaparea, ca nimeni nu se gandea la Usor-Usurel. Numai Pirusana isi aminti de el si de punga lui. Ea il chema, il lua cu binisorul si el, minte-scurta, ii spuse cum sta treaba.
Asta voise si fata; se prefacu ca se uita la punga, s-o vada cum este, i-o rapi si o zbughi cu punga cu tot.
- Hotomano, sa nu-mi mai zici pe nume, daca nu ti-o iau inapoi, ii striga el, izbindu-se cu pumnul in piept.
Se inapoie acasa, merse de-a dreptul la lada si mai gasi acolo o trambita. Prinse sa sufle din ea si nu apuca a suna o data: tu-tu-tu! ca pe loc se pomeni cu o oaste intreaga.
Hai cu ea la curte. Cu totii incremenira cand vazura oaste multa inglodita; oastea tarii nu era nimica pe langa oastea lui Usor-Usurel, care foia cata frunza si iarba, fiindca el canta mereu zorind din trambita.
Tot Pirusana scapa pe tatal ei de pacoste. Se duse la Usor-Usurel, care, cum o zari, prinse a rade cu goarna in mana:
- Nici naiba nu va mai poate scapa cu viata.
- Si daca asa ne-o fi sfarsitul, ce o sa fie? Pesemne asa ne-a fost scris. Vreau numai sa te intreb, zise fata, de unde scoti duiumul de armie?
- De unde? Iata cum! Tu-tu-tu-tu! si am cata oaste vreau. Si cand nu mai am nevoie de ea, suflu din goarna pe dos si mi-o aduc toata inapoi.
- Da-mi-o si mie sa suflu o data, il ruga fata.
- Ia, dar fiecare trambitare o platesti cu o sarutare.
Apoi ea trambita o data tare din coada trambitei si aduna toata oastea.
Si cu trambita in mana disparu.
Din nou se batu fluiera-vant cu pumnul in piept si-i zise
- Hotomano, sa nu-mi mai zici pe nume, daca nu ti-oi lua-o inapoi.
Ce sa faca acum? Si-a pus nadejdea in talpile lui si a intins-o spre padure, in voia intamplarii. Acolo zari un smochin, si cum era flamand si suparat, hai sa-si scoata focul pe smochin. Rupse doua smochine si nu apuca sa le inghita bine, ca-i rasarira doua coarne mai mari ca la bou.
- Mare! Mare! Sunt pedepsit, fiindca pana acum am fost mai dobitoc ca un bou!
Si in halul asta nu mai vru sa iasa din desis, ca asa incornorat, numai de vazul lumii nu mai era. Dar, cum pasi mai incolo, iata un alt smochin.
"Ce s-a facut, s-a facut, socoti el. Am sa gust si din smochinul asta, iar daca e sa-mi iasa, sa-mi iasa si patru sute de coarne. Doar n-am sa mor de foame!"
Dar cum inghiti o smochina ii cazu un corn, mai inghiti una si-i cazu si celalalt. Culese intr-o basma smochine cornute si in alta smochine ciute. Porni apoi spre cetate, imbracat ca un negustor, spre a nu fi recunoscut, si incepu a striga:
- Hai la smochine!
Cand trecu pe la curte, iesi Pirusana, se grabi sa cumpere si, sarmana, nu le inghiti bine, ca-i si crescura doua cornite. Incepu a se caina si a se vaieta, de-ti venea sa-i plangi de mila.
Chema tatal vraci vestiti, si nici unul nu-i da de leac. Usor-Usure1, ca sa nu fie dat de gol, se intolise cu alte vesminte si striga prin cetate:
- Vraciul vestit, vraciul vestit!
Iute l-au chemat in casa sa vindece fata. Toti ceilalti, cum il vazura pe netotul asta, incepura a se tine de pantece de prea mult ras:
- Nu putem noi, ziceau ei, oameni invatati si umblati, si va putea tontul asta sa afle leacul fetei?
Dar Usor-Usurel, cum auzi ocara, zise:
- O vindec numai daca mi-o dati de nevasta si ingaduinta sa le trag o mama de bataie la toti zodierii de pe aici.
- Bine, raspunse tatal, dar daca nu o scapi pe fata mea, iti vom da noi tie o mama de bataie.
- Asa sa fie! incheiara mesterii vindecatori, care nu stiau ce ii asteapta.
Scoate Usor-Usurel doua smochine, le da fetei sa le inghita si dintr-o data ia coarnele de unde nu-s. Si nazdravan cum era, le-a dat o mama de bataie la toti vracii, pe rand. Apoi se casatori Usor-Usurel cu Pirusana si facura o nunta care a ramas de pomina de la un capat la celalalt al lumii.
Am fost si eu ca nuntas la sarbatoarea lor si la plecare nimic alta nu cerui decat smochine de cele cornute, ca sa le dau copiilor neascultatori. Dar cum toti copiii mei sunt tare cumsecade, le-am dat juncanilor sa le rumege si le crescura coarnele si mai mari si mai inbelsugate si asa frumos se ispravira toate.
Atunci cei doi feciori de treaba isi facura parte din averea mostenita si s-au dus sa-si caute norocul aiurea. Numai cel mai mic ramase lipca acasa. Nu se indura sa se desprinda de la vatra parinteasca.
Intr-o zi, cum cotrobaia prin toate colturile, dadu de lada cu pricina. Inauntru gasi o caciula. O lua, o indesa in cap si iesi sa se plimbe. Pe drum intalni un om si-i dadu buna ziua.
- Buna ziua, ingaima acesta, dar nu te vad la fata.
- Ce, esti orb, de nu ma vezi?
- Nu sunt orb, dar nu te vad, grai omul speriat si se grabi s-o ia la sanatoasa.
Dar sturlubatecul, minte usoara cum era, scoase caciula si vru sa-i arda una. Cum se descoperi la cap, omul il recunoscu:
- Tu esti, mai! M-au luat toti sperietii. Mi s-a parut ca esti uciga-l toaca din vale. Da, acum te vad bine, dar adineauri te auzeam si nu te zaream de loc.
Usor-Usurel prinse la minte, indata intelese ca nu era vazut cu caciula trasa peste urechi.
Nu se mai codi, ci odata ii veni sa dea fuga la nemernicu1 care pusese stapanire pe gospodaria lor. Dintr-o goana ajunse in curte. Cu caciula in cap intra neluat in seama de nimeni si se plimba peste tot pana nimeri in camara tinerei fete, Pirusana. Ea, cum il simti, dete tipete de spaima, crezand ca e cine stie ce.
- Aoleu si vai de mine! Om strain in odaia mea!
Auzind-o parintii si oamenii din curte, sarira in picioare si dadura buzna la ea.
- Unde-i omul neanfricat, care a cutezat sa calce aici?
- Nu stiu, raspunse ea, parca s-a dosit undeva.
Cautara in sus, cautara in jos, intoarsera lucrurile pe dos, dar nimeni si nimic. Usor-Usurel cu cusma tuflita pe urechi, statea ghemuit intr-un ungher, nu sufla si nu cracnea de loc.
Ce si-au spus ei? Poate i s-a nazarit fetei in somn si fiecare a plecat din odaie. Dar nu trecu mult si fata din nou striga:
- Aoleu si vai de mine! E cineva in odaia mea!
Cand se duc inauntru, mama sa, tatal sau, se uita la dreapta, se uita la stanga, nimic!
Atunci tatal, palit de ciuda, bombani la fiica-sa:
- Ti se nalucesc tot felul de vedenii. Sa nu-ti mai aud gura, ca-i vai de pielea ta!
Atata vru si Usor-Usurel. Cum plecara toti se inveseli de credea ca a lui e lumea. Dar si fata, hotomana, il lua cu binisoru1, il descusu si-l indupleca sa-i spuna cum face el de nu i se vede fata.
Usor-Usure1 rase ca un copil si ii deslusi cum. Atata astepta si fata; se facu ca vrea sa-i vada cusma, i-o smulse si incepu sa tipe din rasputeri, de rasuna casa de tipetele ei.
Tatal, scos din fire, apuca ciomagul si cand intra in odaie, vazu ca sarmana fata avea dreptate sa tipe. Pusera mana pe baiat, ii argasira pielea sa-si aduca aminte cate zile o trai. Si fiindca il stiau cat era de sui, nu au vrut sa-si mai puna mintea cu el, ci 1-au lasat sa mearga oriincotro.
Usor-Usure1, bucuros ca se alesese numai cu atata, se intoarse acasa si se duse oblu spre lada. Acolo gasi o punga. O lua, o imbaiera la gat si strecura un gologan in ea. Dar ce sa vada? Intr-o clipa toata punga se umplu de gologani. Fuga la zaraf, gologanii se prefacura intr-un galben. Puse galbenul in punga si punga se indoldora de galbeni. Si tot asa sporira galbenii, ca tot satul se mira de unde ii scotea.
Tocmai in anul acela nu se facusera bucate si era o scumpete ca aproape nu mai aveau oamenii cu ce se hrani. De unde sa le vina scaparea, ca nimeni nu se gandea la Usor-Usurel. Numai Pirusana isi aminti de el si de punga lui. Ea il chema, il lua cu binisorul si el, minte-scurta, ii spuse cum sta treaba.
Asta voise si fata; se prefacu ca se uita la punga, s-o vada cum este, i-o rapi si o zbughi cu punga cu tot.
- Hotomano, sa nu-mi mai zici pe nume, daca nu ti-o iau inapoi, ii striga el, izbindu-se cu pumnul in piept.
Se inapoie acasa, merse de-a dreptul la lada si mai gasi acolo o trambita. Prinse sa sufle din ea si nu apuca a suna o data: tu-tu-tu! ca pe loc se pomeni cu o oaste intreaga.
Hai cu ea la curte. Cu totii incremenira cand vazura oaste multa inglodita; oastea tarii nu era nimica pe langa oastea lui Usor-Usurel, care foia cata frunza si iarba, fiindca el canta mereu zorind din trambita.
Tot Pirusana scapa pe tatal ei de pacoste. Se duse la Usor-Usurel, care, cum o zari, prinse a rade cu goarna in mana:
- Nici naiba nu va mai poate scapa cu viata.
- Si daca asa ne-o fi sfarsitul, ce o sa fie? Pesemne asa ne-a fost scris. Vreau numai sa te intreb, zise fata, de unde scoti duiumul de armie?
- De unde? Iata cum! Tu-tu-tu-tu! si am cata oaste vreau. Si cand nu mai am nevoie de ea, suflu din goarna pe dos si mi-o aduc toata inapoi.
- Da-mi-o si mie sa suflu o data, il ruga fata.
- Ia, dar fiecare trambitare o platesti cu o sarutare.
Apoi ea trambita o data tare din coada trambitei si aduna toata oastea.
Si cu trambita in mana disparu.
Din nou se batu fluiera-vant cu pumnul in piept si-i zise
- Hotomano, sa nu-mi mai zici pe nume, daca nu ti-oi lua-o inapoi.
Ce sa faca acum? Si-a pus nadejdea in talpile lui si a intins-o spre padure, in voia intamplarii. Acolo zari un smochin, si cum era flamand si suparat, hai sa-si scoata focul pe smochin. Rupse doua smochine si nu apuca sa le inghita bine, ca-i rasarira doua coarne mai mari ca la bou.
- Mare! Mare! Sunt pedepsit, fiindca pana acum am fost mai dobitoc ca un bou!
Si in halul asta nu mai vru sa iasa din desis, ca asa incornorat, numai de vazul lumii nu mai era. Dar, cum pasi mai incolo, iata un alt smochin.
"Ce s-a facut, s-a facut, socoti el. Am sa gust si din smochinul asta, iar daca e sa-mi iasa, sa-mi iasa si patru sute de coarne. Doar n-am sa mor de foame!"
Dar cum inghiti o smochina ii cazu un corn, mai inghiti una si-i cazu si celalalt. Culese intr-o basma smochine cornute si in alta smochine ciute. Porni apoi spre cetate, imbracat ca un negustor, spre a nu fi recunoscut, si incepu a striga:
- Hai la smochine!
Cand trecu pe la curte, iesi Pirusana, se grabi sa cumpere si, sarmana, nu le inghiti bine, ca-i si crescura doua cornite. Incepu a se caina si a se vaieta, de-ti venea sa-i plangi de mila.
Chema tatal vraci vestiti, si nici unul nu-i da de leac. Usor-Usure1, ca sa nu fie dat de gol, se intolise cu alte vesminte si striga prin cetate:
- Vraciul vestit, vraciul vestit!
Iute l-au chemat in casa sa vindece fata. Toti ceilalti, cum il vazura pe netotul asta, incepura a se tine de pantece de prea mult ras:
- Nu putem noi, ziceau ei, oameni invatati si umblati, si va putea tontul asta sa afle leacul fetei?
Dar Usor-Usurel, cum auzi ocara, zise:
- O vindec numai daca mi-o dati de nevasta si ingaduinta sa le trag o mama de bataie la toti zodierii de pe aici.
- Bine, raspunse tatal, dar daca nu o scapi pe fata mea, iti vom da noi tie o mama de bataie.
- Asa sa fie! incheiara mesterii vindecatori, care nu stiau ce ii asteapta.
Scoate Usor-Usurel doua smochine, le da fetei sa le inghita si dintr-o data ia coarnele de unde nu-s. Si nazdravan cum era, le-a dat o mama de bataie la toti vracii, pe rand. Apoi se casatori Usor-Usurel cu Pirusana si facura o nunta care a ramas de pomina de la un capat la celalalt al lumii.
Am fost si eu ca nuntas la sarbatoarea lor si la plecare nimic alta nu cerui decat smochine de cele cornute, ca sa le dau copiilor neascultatori. Dar cum toti copiii mei sunt tare cumsecade, le-am dat juncanilor sa le rumege si le crescura coarnele si mai mari si mai inbelsugate si asa frumos se ispravira toate.
luni, 23 mai 2011
Masuta fermecata
A fost odată ca niciodată un ţăran sărac care avea trei fii. Erau săraci lipiţi pământului şi abia îşi mai duceau traiul de azi pe mâine. Aşa că, într-o bună zi, cei trei băieţi se hotărâră să înveţe o meserie şi plecară în lume sa-si incerce norocul.
Cel mai mare dintre baieti intalni un om intelept, care il invata tainele cartilor. Era tare-tare destoinic si in scurta vreme reusi sa deprinda toata invatatura pe care o stapanea dascalul sau. Dupa ce se implini un an, veni si vremea sa isi primeasca simbria hotarata, asa ca baiatul primi in dar un magarus fermecat. De indata ce magarusului i se spunea un cuvant fermecat, din gura lui curgeau banuti de aur.
Baiatul mijlociu invata meseria de croitor. Si el era foarte harnic si indemanatic. Mesterul fu tare multumit de el si dupa ce ucenicul lui invata sa croiasca si sa coasa, ii darui o masuta fermecata. Indata ce baiatul rostea cuvantul fermecat, masuta se umplu de tot felul de bunatati. Din senin apareau tot felul de mancaruri si bauturi nemaivazute pana atunci.
Cei doi frati erau acum tare fericiti ca visul lor de a putea duce un trai lipsit de orice griji se implinise. Dupa ce isi terminara treburile, plini de nerabdare sa ii arate si tatalui lor minunatiile pe care le castigasera prin truda cinstita, o pornira spre casa. In drumul de intoarcere, ajunsera in dreptul unui han. Hangiul ii pofti inauntru si ii convinse sa ramana peste noapte, spunandu-le ca dupa un drum atat de lung si istovitor, odihna le va prinde bine. In carciuma, masa era pusa: branzeturi felurite, miere, fructe si vinuri. Carciumarul vorbaret ii asigura ca nu le va parea rau daca innopteaza la el. Totul va fi foarte ieftin si nu vor avea pricini de nemultumire. Baietii ascultara cuviincios vorbele hangiului, dar se hotarara sa manace din bunatatile oferite de masuta fermecata. Asa ca pusera masuta in fata hanului si, dupa ce cuvantul magic fu rostit, aceasta se umplu cu fel si fel de bunatati. Cum magarusul era si el prin apropiere, la auzul cuvantului magic umplu si el deindata o farfurie cu banuti de aur.
Baietii erau tare veseli si-si povesteau unul altuia toate peripetiile prin care trecusera.
Intre timp, hangiul, pe care cam incepuse sa-l roada pe suflet norocul ce daduse peste cei doi, ii pandea de dupa o perdea si tragea cu urechea. Dorindu-si cu orice pret ca masuta si magarusul sa fie ale lui si afland ca erau copii de om sarman si ca nu mai stia nimeni unde se afla, hangiul cel negru la suflet ii leaga fedeles pe cei doi baieti si ii arunca in pivnita, apoi le lua magarusul si masuta. Cum trasese cu urechea la discutia baietilor, aflase cuvantul magic, care avea sa-l imbogateasca. Era tare multumit si fericit ca izbutise sa puna mana pe asa lucruri de pret. De sarmanii frati nu-i mai pasa acum nici cat negrul sub unghie. Vedea deja in fata ochilor palatul in care urma sa locuiasca si sa leneveasca toata ziua.
Intre timp, si cel mai mic dintre baieti pleca de-acasa sa-si incerce norocul. Se facu strungar si, cum in aceasta meserie sunt multe de invatat, trecu mult timp pana isi insusi toate tainele meseriei. Mesterul lui era un om tare aspru si-i dadea foarte multe lucruri de facut, dar, cum si mezinul familiei era harnic si istet, deveni un ucenic bun. Cand mezinul invata sa ciopleasca un scaun si un dulap, mesterul sau socoti ca invatase de-acum intreg mestesugul si il lasa sa plece dandu-i drept simbrie o nuielusa fermecata. Cand se rostea cuvantul fermecat, nuielusa batea fara mila pe oamenii rai si necinstiti care i s-ar fi aflat prin preajma. Baiatul era fericit ca invatase si el o meserie si, din cale- afara de multumit de sambria pe care o primise, o porni vesel spre casa. In cele din urma ajunse si el la un han.
Obosit si infometat cum era, se hotara sa se opreasca aici sa pranzeasca. Se gandea ca poate si fratii lui se indreapta spre casa si ca s-ar putea opri sa se odihneasca in acelasi han. El stia ca si fratii sai invatasera cate un lucru folositor si ca pentru sarguinta lor au fost si ei rasplatiti cu daruri pretioase. Mezinul era insa un baiat tare istet, nu ar fi facut un pas necugetat nici sa-l pici cu ceara.
Se opri asadar prevazator in fata ferestrei , arunca o privire in casa si plin de uimire, baga de seama ca fratii lui erau prizonierii hangiului cel rau. Acesta statea singur la masuta, infruptandu-se din bunatati si numarand banutii de aur, ce cadeau din gura magarusului.
Baiatul cel mic se hotara sa-si salveze fratii si sa-l pedepseasca pe carciumar asa cum se cuvenea. Intra in carciuma, rosti cuvantul magic si nuielusa se puse pe treaba. Il batu pe carciumar, pana ce acesta isi marturisi fapta necinstita. Speriat si umilit, carciumarul ceru indurare. Nu numai ca isi elibera prizonierii, dar inapoie si masuta si magarusul.
Dupa ce baietii isi recapatara darurile, se hotarara sa-si imparta bogatia si cu alti oameni. Ii invitara, deci, pe toti oamenii saraci din imprejurimi. Magarusul nu mai contenea sa imparta banutii si pe masuta de-abia mai incapeau mancarurile si bautura. Saracii au primit bani, mancare si bautura, bucurandu-se de bunatatea fara seaman a celor trei baieti.
Dupa toate cele intamplate, acestia isi continuara drumul, ajungand la casa parinteasca. Aici fura intampinati cu mare bucurie si in sat incepu petrecerea. Baietii pusera la treaba masuta fermecata si nu fu om care sa nu se sature sau nevoias care sa plece fara banuti. Masuta fermecata fu apoi asezata in mijlocul casei. Magarusul se odihnea pe o perna de catifea.
Dupa ce petrecerea lua sfarsit, satenii le multumira baietilor pentru bunateatea si marinimia lor, pentru ca muncisera cinstit ca sa primeasca darurile fermecate, aducandu-le bucurie celor din jur.
Pentru mai multe povesti va astept la biblioteca scolii.
Cel mai mare dintre baieti intalni un om intelept, care il invata tainele cartilor. Era tare-tare destoinic si in scurta vreme reusi sa deprinda toata invatatura pe care o stapanea dascalul sau. Dupa ce se implini un an, veni si vremea sa isi primeasca simbria hotarata, asa ca baiatul primi in dar un magarus fermecat. De indata ce magarusului i se spunea un cuvant fermecat, din gura lui curgeau banuti de aur.
Baiatul mijlociu invata meseria de croitor. Si el era foarte harnic si indemanatic. Mesterul fu tare multumit de el si dupa ce ucenicul lui invata sa croiasca si sa coasa, ii darui o masuta fermecata. Indata ce baiatul rostea cuvantul fermecat, masuta se umplu de tot felul de bunatati. Din senin apareau tot felul de mancaruri si bauturi nemaivazute pana atunci.
Cei doi frati erau acum tare fericiti ca visul lor de a putea duce un trai lipsit de orice griji se implinise. Dupa ce isi terminara treburile, plini de nerabdare sa ii arate si tatalui lor minunatiile pe care le castigasera prin truda cinstita, o pornira spre casa. In drumul de intoarcere, ajunsera in dreptul unui han. Hangiul ii pofti inauntru si ii convinse sa ramana peste noapte, spunandu-le ca dupa un drum atat de lung si istovitor, odihna le va prinde bine. In carciuma, masa era pusa: branzeturi felurite, miere, fructe si vinuri. Carciumarul vorbaret ii asigura ca nu le va parea rau daca innopteaza la el. Totul va fi foarte ieftin si nu vor avea pricini de nemultumire. Baietii ascultara cuviincios vorbele hangiului, dar se hotarara sa manace din bunatatile oferite de masuta fermecata. Asa ca pusera masuta in fata hanului si, dupa ce cuvantul magic fu rostit, aceasta se umplu cu fel si fel de bunatati. Cum magarusul era si el prin apropiere, la auzul cuvantului magic umplu si el deindata o farfurie cu banuti de aur.
Baietii erau tare veseli si-si povesteau unul altuia toate peripetiile prin care trecusera.
Intre timp, hangiul, pe care cam incepuse sa-l roada pe suflet norocul ce daduse peste cei doi, ii pandea de dupa o perdea si tragea cu urechea. Dorindu-si cu orice pret ca masuta si magarusul sa fie ale lui si afland ca erau copii de om sarman si ca nu mai stia nimeni unde se afla, hangiul cel negru la suflet ii leaga fedeles pe cei doi baieti si ii arunca in pivnita, apoi le lua magarusul si masuta. Cum trasese cu urechea la discutia baietilor, aflase cuvantul magic, care avea sa-l imbogateasca. Era tare multumit si fericit ca izbutise sa puna mana pe asa lucruri de pret. De sarmanii frati nu-i mai pasa acum nici cat negrul sub unghie. Vedea deja in fata ochilor palatul in care urma sa locuiasca si sa leneveasca toata ziua.
Intre timp, si cel mai mic dintre baieti pleca de-acasa sa-si incerce norocul. Se facu strungar si, cum in aceasta meserie sunt multe de invatat, trecu mult timp pana isi insusi toate tainele meseriei. Mesterul lui era un om tare aspru si-i dadea foarte multe lucruri de facut, dar, cum si mezinul familiei era harnic si istet, deveni un ucenic bun. Cand mezinul invata sa ciopleasca un scaun si un dulap, mesterul sau socoti ca invatase de-acum intreg mestesugul si il lasa sa plece dandu-i drept simbrie o nuielusa fermecata. Cand se rostea cuvantul fermecat, nuielusa batea fara mila pe oamenii rai si necinstiti care i s-ar fi aflat prin preajma. Baiatul era fericit ca invatase si el o meserie si, din cale- afara de multumit de sambria pe care o primise, o porni vesel spre casa. In cele din urma ajunse si el la un han.
Obosit si infometat cum era, se hotara sa se opreasca aici sa pranzeasca. Se gandea ca poate si fratii lui se indreapta spre casa si ca s-ar putea opri sa se odihneasca in acelasi han. El stia ca si fratii sai invatasera cate un lucru folositor si ca pentru sarguinta lor au fost si ei rasplatiti cu daruri pretioase. Mezinul era insa un baiat tare istet, nu ar fi facut un pas necugetat nici sa-l pici cu ceara.
Se opri asadar prevazator in fata ferestrei , arunca o privire in casa si plin de uimire, baga de seama ca fratii lui erau prizonierii hangiului cel rau. Acesta statea singur la masuta, infruptandu-se din bunatati si numarand banutii de aur, ce cadeau din gura magarusului.
Baiatul cel mic se hotara sa-si salveze fratii si sa-l pedepseasca pe carciumar asa cum se cuvenea. Intra in carciuma, rosti cuvantul magic si nuielusa se puse pe treaba. Il batu pe carciumar, pana ce acesta isi marturisi fapta necinstita. Speriat si umilit, carciumarul ceru indurare. Nu numai ca isi elibera prizonierii, dar inapoie si masuta si magarusul.
Dupa ce baietii isi recapatara darurile, se hotarara sa-si imparta bogatia si cu alti oameni. Ii invitara, deci, pe toti oamenii saraci din imprejurimi. Magarusul nu mai contenea sa imparta banutii si pe masuta de-abia mai incapeau mancarurile si bautura. Saracii au primit bani, mancare si bautura, bucurandu-se de bunatatea fara seaman a celor trei baieti.
Dupa toate cele intamplate, acestia isi continuara drumul, ajungand la casa parinteasca. Aici fura intampinati cu mare bucurie si in sat incepu petrecerea. Baietii pusera la treaba masuta fermecata si nu fu om care sa nu se sature sau nevoias care sa plece fara banuti. Masuta fermecata fu apoi asezata in mijlocul casei. Magarusul se odihnea pe o perna de catifea.
Dupa ce petrecerea lua sfarsit, satenii le multumira baietilor pentru bunateatea si marinimia lor, pentru ca muncisera cinstit ca sa primeasca darurile fermecate, aducandu-le bucurie celor din jur.
Pentru mai multe povesti va astept la biblioteca scolii.
joi, 19 mai 2011
Un pic de gramatică :)
Când scriem „i-au” și când scriem „iau”?
Vom scrie „i-au” atunci când această ortogramă este urmată de un verb la timpul trecut, numeralul plural.Exemplu:
Cei mici „i-au” folosit jucăriile lui Andrei.
Vom scrie „iau” atunci când această ortogramă poate fi înlocuită prin formele verbului a lua la persoana I, numărul singular.
Exemplu:
Unii copii „iau” numai note bune.
Când scriem „i-ar” și când scriem „iar”?
Vom scrie „i-ar” când urmează un verb la viitor, dar care denumește o acțiune posibilă, nesigură.Exemple:
Ursului „i-ar” prinde bine puțină miere.
Vom scrie „iar” atunci când el poate fi înlocuit cu expresia „din nou”.
„Iar” a venit la noi canicula.
Când scriem „s-au” și când scriem „sau”?
Vom scrie „sau” atunci când acesta poate fi înlocuit cu „ori”Exemplu:
Mergem în vacanța de vară la mare „sau” la munte.Vom scrie „s-au” atunci când urmează un verb la timpul trecut, persoana a III-a, numărul plural.
Exemplu:
Copiii „s-au” dus în excursie la Sinaia.
Când scriem „l-a” și când scriem „la”?
Vom scrie „l-a” atunci când urmează un verb la timpul trecut, persoana a III-a, numărul singular.Exemplu:
Maria „l-a” rugat pe Radu să mearga cu ea.Vom scrie „la” atunci când acesta indica direcția.
Exemplu:
„La” noi acasă avem multe jucării.
Când scriem „m-ai” și când scriem „mai”?
Vom scrie „m-ai” atunci când urmează un verb la timpul trecut, persoana a II-a, numeralul singular.Exemplu:
De ce „m-ai” pus să sar?
Vom scrie „mai” atunci când acesta este substantiv sau cuvânt de legătură.
Exemplu:
În luna „mai” se coc cireșii. (substantiv)
Eu merg „mai” bine cu bicicleta. (cuvânt de legătură)
Când scriem „ne-am” și când scriem „neam”?
Scriem „ne-am” atunci când urmează un verv la timpul trecut, persoana I, numeralul singular.Exemplu:
Noi „ne-am” dus la munte.
Vom scrie „neam” atunci când acest substantiv are sensul de rudă sau popor.
Exemple:
Acest băiat este „neam” cu cumnata mea.
„Neamul”românesc este mereu în sufletul meu.
Când scriem „n-ai” și când scriem „nai”?
Vom scrie „n-ai” atunci când este un verb la timpul trecut, persoana a II-a, numărul singular sau când arată un verb la prezent, precedat de adverbul negativ „n-” .Exemple:
Să „n-ai” nici o grijă, eu voi merge cu tine!
„N-ai” să ajungi prea departe dacă nu ai încălțări bune.
Vom scrie „nai” când acesta denumește un instrument muzical.
Exemplu:
Maria și George învață să cânte la „nai”.
Când scriem „i-a” și când scriem „ia”?
Vom scrie „i-a” când această ortogramă este urmată de un verb la timpul trecut, numărul singular.Exemplu:
Mama „i-a” dat lui Andrei două mere.Vom scrie „ia” atunci când această ortogramă poate fi înlocuită prin formele verbului „a lua” la persoana a III-a, numărul singular sau când este o interjecție.
Exemple:
Doamna învățătoare „ia” două cărți de pe catedră. (verb)Ia, mai stai tu cuminte! (interjecție)
Când scriem „cai” și când scriem „c-ai”?
Vom scrie „cai” atunci când acesta este substantiv și denumește un animal.Exemplu:
Bunica mea are mulți „cai”.
Vom scrie „c-ai” atunci când urmează un verb la timpul trecut, persoana a III-a, numărul singular.
Exemplu:
Mulțumesc „c-ai” mers cu mine la doctor.
luni, 16 mai 2011
Stiati ca....... FOBIA
Fobia reprezinta o frica intensa, irationala, persistenta in fata unor anumite situatii, obiecte, activitati sau persoane. Simptomul principal al acestei dereglari este dorinta excesiva, irationala, inexplicabila de a evita subiectul ce o provoaca.
Eufobia = frica de a auzi vesti bune
Francofobia = frica de francezi sau cultura franceza
Geliofobia = frica de ras
Grafofobia = frica de scris
Hedonofobia = frica de a simti placere
Heliofobia = frica de soare
Ideofobia = frica de idei
Itifalofobia = frica de a vedea, de a se gandi la sau a avea o erectie
Lachanofobia = frica de legume
Menofobia = frica de menstruatie
Metifobia = frica de alcool
Mnemofobia = frica de amintiri
Nomatofobia = frica de nume
Octofobia = frica de cifra 8
Omfalophobia = frica de buric
Partenofobia = frica de virgine sau fete tinere
Fotofobia = frica de lumina
Plutofobia = frica de avere
Socerafobia = frica de socrii
Somnifobia = frica de somn
Hipopotomonstrosecvipedaliofobia = frica de cuvinte lungi
Singenesofobia = frica de rude
Telefonofobia = frica de telefoane
Termofobia = frica de caldura
Talasofobia = frica de mare
Uranofobia = frica de rai
Vestifobia = frica de haine
Venustrafobia = frica de femei frumoase
Urofobia = frica de urina sau de a urina
Xantofobia = frica de culoarea galben sau cuvantul “galben”
Eufobia = frica de a auzi vesti bune
Francofobia = frica de francezi sau cultura franceza
Geliofobia = frica de ras
Grafofobia = frica de scris
Hedonofobia = frica de a simti placere
Heliofobia = frica de soare
Ideofobia = frica de idei
Itifalofobia = frica de a vedea, de a se gandi la sau a avea o erectie
Lachanofobia = frica de legume
Menofobia = frica de menstruatie
Metifobia = frica de alcool
Mnemofobia = frica de amintiri
Nomatofobia = frica de nume
Octofobia = frica de cifra 8
Omfalophobia = frica de buric
Partenofobia = frica de virgine sau fete tinere
Fotofobia = frica de lumina
Plutofobia = frica de avere
Socerafobia = frica de socrii
Somnifobia = frica de somn
Hipopotomonstrosecvipedaliofobia = frica de cuvinte lungi
Singenesofobia = frica de rude
Telefonofobia = frica de telefoane
Termofobia = frica de caldura
Talasofobia = frica de mare
Uranofobia = frica de rai
Vestifobia = frica de haine
Venustrafobia = frica de femei frumoase
Urofobia = frica de urina sau de a urina
Xantofobia = frica de culoarea galben sau cuvantul “galben”
joi, 12 mai 2011
Stiati ca....... FOBIA
Fobia reprezinta o frica intensa, irationala, persistenta in fata unor anumite situatii, obiecte, activitati sau persoane. Simptomul principal al acestei dereglari este dorinta excesiva, irationala, inexplicabila de a evita subiectul ce o provoaca.
Ablutofobia = frica de a face baie sau a se spala
Alektorofobia = frica de gaini
Alliumfobia = frica de usturoi
Alodaxofobia = frica in fata opiniilor altor persoane
Ambulofobia = frica de a merge
Androfobia = frica de barbati
Barofobia = frica de gravitatie
Bibliofobia = frica de carti
Cacofobia = frica de uratenie
Chaetofobia = frica de par
Chionofobia = frica de zapada
Crometofobia sau Crematofobia = frica de bani
Cromofobia sau Cromatofobia = frica de culori
Cronofobia = frica de timp
Coitofobia = frica de contact sexual
Coulrofobia = frica de clovni
Dendrofobia = frica de pomi
Didaskaleinofobia = frica de a merge la scoala
Eurotofobia = frica de organele genitale feminine
logizomecanofobia = frica de computere
Dextrofobia = frica de obiecte situate in partea dreapta a corpului
Ablutofobia = frica de a face baie sau a se spala
Alektorofobia = frica de gaini
Alliumfobia = frica de usturoi
Alodaxofobia = frica in fata opiniilor altor persoane
Ambulofobia = frica de a merge
Androfobia = frica de barbati
Barofobia = frica de gravitatie
Bibliofobia = frica de carti
Cacofobia = frica de uratenie
Chaetofobia = frica de par
Chionofobia = frica de zapada
Crometofobia sau Crematofobia = frica de bani
Cromofobia sau Cromatofobia = frica de culori
Cronofobia = frica de timp
Coitofobia = frica de contact sexual
Coulrofobia = frica de clovni
Dendrofobia = frica de pomi
Didaskaleinofobia = frica de a merge la scoala
Eurotofobia = frica de organele genitale feminine
logizomecanofobia = frica de computere
Dextrofobia = frica de obiecte situate in partea dreapta a corpului
marți, 10 mai 2011
Concertul primaverii
Concertul primaverii
de George Cosbuc
Chiar acum din crang venii
Si c-o veste buna!
Iarasi e concert, copii;
Merbg si eu, si tu sa vii,
Mergem impreuna.
Vrei programa, lamurit?
Stai putin sa caut.
Cucul, un solist vestit,
De prin alte tari venit,
Va canta din flaut.
Cantareata dulce-n grai,
Cea numita "Perla
Cantaretilor din mai,"
Dulce va doini din nai
Multe doine mierla.
Va-ntona apoi un psalt
"Imnul veseliei"
Corul dintr-un fag inalt.
Vor canta-n sopran si-n alt
Graurii campiei,
Turturelele-n tenor,
Si-alte voci maiestre,
Toate dupa glasul lor.
Vor urma dup-acest cor
Fel de fel de-orchestre,
Voci de gaite care fac
Sa scoboare ploaia,
si-ntr-o scoarta de copac
O sa bata tica-tac
Tactul gheunoaia.
Iar nationale-apoi,
Cobze si-alte hanguri,
Glas de fluier si cimpoi,
Pitpalaci si cintezoi
Si-un taraf de granguri.
Se vor pune-apoi pe joc
Pana chiar si surzii,
Cand vor prinde dintr-un loc
Sa ne cante hori cu foc
Din tilinca sturzii.
Vom canta si noi ce-om sti,
Cantece din carte.
Si, de va putea veni
Vantul, si el va doini,
Ca e dus departe.
Cine-i contra, sa-l vedem,
Ca sa-l stie sotii!
De-aveti chef, tovarasi, blem-
Ura-n cer! cu totii-avem,
Mergem dar cu totii!
de George Cosbuc
Chiar acum din crang venii
Si c-o veste buna!
Iarasi e concert, copii;
Merbg si eu, si tu sa vii,
Mergem impreuna.
Vrei programa, lamurit?
Stai putin sa caut.
Cucul, un solist vestit,
De prin alte tari venit,
Va canta din flaut.
Cantareata dulce-n grai,
Cea numita "Perla
Cantaretilor din mai,"
Dulce va doini din nai
Multe doine mierla.
Va-ntona apoi un psalt
"Imnul veseliei"
Corul dintr-un fag inalt.
Vor canta-n sopran si-n alt
Graurii campiei,
Turturelele-n tenor,
Si-alte voci maiestre,
Toate dupa glasul lor.
Vor urma dup-acest cor
Fel de fel de-orchestre,
Voci de gaite care fac
Sa scoboare ploaia,
si-ntr-o scoarta de copac
O sa bata tica-tac
Tactul gheunoaia.
Iar nationale-apoi,
Cobze si-alte hanguri,
Glas de fluier si cimpoi,
Pitpalaci si cintezoi
Si-un taraf de granguri.
Se vor pune-apoi pe joc
Pana chiar si surzii,
Cand vor prinde dintr-un loc
Sa ne cante hori cu foc
Din tilinca sturzii.
Vom canta si noi ce-om sti,
Cantece din carte.
Si, de va putea veni
Vantul, si el va doini,
Ca e dus departe.
Cine-i contra, sa-l vedem,
Ca sa-l stie sotii!
De-aveti chef, tovarasi, blem-
Ura-n cer! cu totii-avem,
Mergem dar cu totii!
joi, 5 mai 2011
Copilul cel istet
Copilul cel istet
A fost odata un om bogat, caruia ii murise sotia. El nu mai avea nici un neam, nici macar vreun var mai indepartat sau vreun unchi. Din aceasta pricina era tare mahnit si nu stia cum sa-si faca rost de o ruda, ca de insurat a doua oara nu mai vroia, pentru ca si-a iubit foarte mult nevasta.
Intr-o zi i-a venit o idee trasnita, sa umble de dimineata prin cetate si prima fiinta ce-i va iesi in cale, sa-i fie copil de suflet. Mergand asa fara tinta a intalnit un sarpe micut. Omul l-a intrebat pe sarpe daca vrea sa-i fie copil de suflet, ca-i va da tot ce isi va dori, iar cand va muri ii va lasa intreaga avere.
Sarpele a raspuns ca vrea, numai sa se invoiasca.
- Cum adica sa ne invoim -a intrebat omul.
- Nu iti cer nimic mai mult, decat sa ma porti intotdeauna in carca -zise sarpele. Omul s-a invoit bucuros si sarpele i s-a incolacit in jurul gatului. De atunci au fost nedespartiti. Toate le faceau impreuna, mancau impreuna, dormeau impreuna si erau multumiti unul de celalalt. Omul i-a dat sarpelui tot ce si-a dorit si l-a iubit ca pe propriul copil. Numai ca omul a imbatranit, iar sarpele a crescut. Omul nu il mai putea cara in carca de garbov ce era pe sarpe, care de atata bine crescuse foarte mult. Degeaba l-a tot rugat omul pe copilul sau de suflet sa se dea jos, macar cateva ore, sa mai poata respira si el in voie, sarpele era de neclintit in hotararea sa de a respecta vechea invoiala. Disperat omul s-a dus la judecator si l-a rugat sa-i faca dreptate.
- Ajutati-ma, domnule judecator, pentru ca nu mai rabd aceasta povara! Dar dupa ce sarpele a povestit cum le-a fost invoiala, judecatorul a zis ca nu are ce sa faca.
Sarpele si-a tinut fagaduiala, fiindu-i copil, atunci si omul trebuie sa-l poarte la gat pana va muri. Omul a plecat de la judecator si mai necajit decat a fost inainte, pierzand orice speranta. In drum spre casa a vazut niste copii cara se jucau si s-a apropiat de ei. Kamill Maximilian statea pe un bustean, el era imparatul, iar langa el pe un bustean mai mic, Maria-Alexandra in chip de imparateasa.
Ceilalti copii se inghesuiau in jurul lor, ascultand poruncile. Omul a intrebat copiii daca nu ii pot face si lui judecata. Ei au raspuns foarte seriosi, ca se poate. Atunci omul si-a povestit necazul. Cand a vrut sa zica sarpele ceva, Kamill Maximilian a strigat la el:
- Cum indraznesti sa ii vorbesti de acolo de sus imparatului. Nu stii ca impricinatii trebuie sa stea la judecata jos la pamant. Cand sarpele a coborat Kamill a zis:
- Acest copil, caruia nu ii este mila de parintii lui, nu merita sa vada lumina soarelui. Pe el copii, aruncati cu pietre! Iar copii au aruncat cu pietre pana au strivit sarpele. Omul a plecat acasa mantuit de judecata unui copil.
Daca va doriti sa cititi mai multe povesti, va astept la biblioteca scolii.
A fost odata un om bogat, caruia ii murise sotia. El nu mai avea nici un neam, nici macar vreun var mai indepartat sau vreun unchi. Din aceasta pricina era tare mahnit si nu stia cum sa-si faca rost de o ruda, ca de insurat a doua oara nu mai vroia, pentru ca si-a iubit foarte mult nevasta.
Intr-o zi i-a venit o idee trasnita, sa umble de dimineata prin cetate si prima fiinta ce-i va iesi in cale, sa-i fie copil de suflet. Mergand asa fara tinta a intalnit un sarpe micut. Omul l-a intrebat pe sarpe daca vrea sa-i fie copil de suflet, ca-i va da tot ce isi va dori, iar cand va muri ii va lasa intreaga avere.
Sarpele a raspuns ca vrea, numai sa se invoiasca.
- Cum adica sa ne invoim -a intrebat omul.
- Nu iti cer nimic mai mult, decat sa ma porti intotdeauna in carca -zise sarpele. Omul s-a invoit bucuros si sarpele i s-a incolacit in jurul gatului. De atunci au fost nedespartiti. Toate le faceau impreuna, mancau impreuna, dormeau impreuna si erau multumiti unul de celalalt. Omul i-a dat sarpelui tot ce si-a dorit si l-a iubit ca pe propriul copil. Numai ca omul a imbatranit, iar sarpele a crescut. Omul nu il mai putea cara in carca de garbov ce era pe sarpe, care de atata bine crescuse foarte mult. Degeaba l-a tot rugat omul pe copilul sau de suflet sa se dea jos, macar cateva ore, sa mai poata respira si el in voie, sarpele era de neclintit in hotararea sa de a respecta vechea invoiala. Disperat omul s-a dus la judecator si l-a rugat sa-i faca dreptate.
- Ajutati-ma, domnule judecator, pentru ca nu mai rabd aceasta povara! Dar dupa ce sarpele a povestit cum le-a fost invoiala, judecatorul a zis ca nu are ce sa faca.
Sarpele si-a tinut fagaduiala, fiindu-i copil, atunci si omul trebuie sa-l poarte la gat pana va muri. Omul a plecat de la judecator si mai necajit decat a fost inainte, pierzand orice speranta. In drum spre casa a vazut niste copii cara se jucau si s-a apropiat de ei. Kamill Maximilian statea pe un bustean, el era imparatul, iar langa el pe un bustean mai mic, Maria-Alexandra in chip de imparateasa.
Ceilalti copii se inghesuiau in jurul lor, ascultand poruncile. Omul a intrebat copiii daca nu ii pot face si lui judecata. Ei au raspuns foarte seriosi, ca se poate. Atunci omul si-a povestit necazul. Cand a vrut sa zica sarpele ceva, Kamill Maximilian a strigat la el:
- Cum indraznesti sa ii vorbesti de acolo de sus imparatului. Nu stii ca impricinatii trebuie sa stea la judecata jos la pamant. Cand sarpele a coborat Kamill a zis:
- Acest copil, caruia nu ii este mila de parintii lui, nu merita sa vada lumina soarelui. Pe el copii, aruncati cu pietre! Iar copii au aruncat cu pietre pana au strivit sarpele. Omul a plecat acasa mantuit de judecata unui copil.
Daca va doriti sa cititi mai multe povesti, va astept la biblioteca scolii.
marți, 3 mai 2011
A deschis o floare ochii
A deschis o floare ochii
de Marin Moscu
A deschis o floare ochii
Şi pe buza-i de petale
A sosit o albiniţă
Să caute de mâncare.
Că în stupul din prisacă
Are sute de surori
Care sunt la grădiniţă
Şi discută despre flori.
Până-atunci doici gospodine
Le învaţă cum să zboare,
Să adune nectar dulce
Pentru alte surioare.
Cât de dulce-i mierea, iat-o,
Rod de floare-n fagure,
Parcă văd viaţa cu ochii
Cum iese din mugure.
Şi mai văd mii de albine,
Roiuri, roiuri peste sat,
Hărnicia lor mă face
Stupar cu adevărat!
de Marin Moscu
A deschis o floare ochii
Şi pe buza-i de petale
A sosit o albiniţă
Să caute de mâncare.
Că în stupul din prisacă
Are sute de surori
Care sunt la grădiniţă
Şi discută despre flori.
Până-atunci doici gospodine
Le învaţă cum să zboare,
Să adune nectar dulce
Pentru alte surioare.
Cât de dulce-i mierea, iat-o,
Rod de floare-n fagure,
Parcă văd viaţa cu ochii
Cum iese din mugure.
Şi mai văd mii de albine,
Roiuri, roiuri peste sat,
Hărnicia lor mă face
Stupar cu adevărat!
vineri, 29 aprilie 2011
Gândăcelul
Gandacelul
de Elena Farago
- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!
De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!...
Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!
A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
de Elena Farago
- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!
De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!...
Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!
A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
joi, 28 aprilie 2011
Iedul cu trei capre
Cică, nu departe de casa caprei cu trei iezi îşi avea casa un ied cu trei capre. Grozav de bine o mai ducea iedul, că în loc de o capră avea trei capre: o capră-mamă, o mătuşă-capră şi o capră-bunică.
Dimineaţa, nici nu apuca bine iedul să deschidă ochii că şi începea să strige:
- Capră-mamă, îmbracă-mă!
Capra-mamă nu aştepta să i se spună de două ori. Îi căuta hainele, pe unde le arunca iedul, şi-l îmbrăca.
Când se vedea îmbrăcat, iedul iarăşi striga:
- Mătuşă-capră, vreau să mănânc!
Mătuşa-capră se repezea la bucătărie şi-i aducea iedului de mâncare şi îi dădea direct în gură să mănânce.
Apoi, toată ziulica zburda iedul pe afară, iar seara când se întorcea acasă, striga:
- Capră-bunică, adoarme-mă!
Cât ai clipi capra-bunică venea la ied şi-i cânta şi-i legăna să adoarmă.
Dar într-o dimineaţă, înainte să se trezească iedul, cele trei capre capra-mamă, capra-mătuşă şi capra-bunică au plecat la vecina lor, capra cu trei iezi, s-o ajute să pregătească pentru nunta iedului cel mare.
Când se trezi, iedul începu să strige după cum îi era obiceiul:
- Capră-mamă, îmbracă-mă!
Dar, precum se ştie cele trei capre erau plecate.
Iedul începu să se tăvălească prin pat şi să urle ca vai de lume:
- Capră-mamă, îmbracă-mă, îmbracă-mă!
Vulpea, care tocmai trecea pe acolo auzi urletele iedului şi veni să afle ce se întâmplă.
Vulpea îi spuse iedului să-i arunce hainele că-l îmbracă ea, dar luă hainele, le vârî într-un sac şi fugi cu ele să le vândă la târg. Iar, iedul rămase dezbrăcat şi plânse şi plânse până îl apucă foamea.
Începu iar să strige:
- Mătuşă-capră, dă-mi să mănânc! Mi-e foame! Dă-mi să mănânc!
Dar şi mătuşa-capră, după cum ştim, era plecată.
Cum ţipa el aşa, trece pe acolo ursul.
Ursul îi spuse să nu mai plângă, ci să-i spună unde-i mâncarea că o să-i dea el de mâncare. Dar, de cum intră în bucătărie, ursul începu să înfulece tot ce găsi acolo. Nimic nu-i dădu iedului.
Rămas şi dezbrăcat şi flămând, iedul începu să plângă şi mai tare. Şi de la o vreme i se făcu somn şi începu să strige după capra-bunică:
- Capră-bunică, adoarme-mă! Adoarme-mă! Nu pot singur!
Lupul tocmai ieşise la plimbare şi-l auzi pe ied plângând.
- Nu mai striga, ieduţule! Am să vin eu să te adorm.
Lupul începu să cânte:
- „Nani, nani, nani,
Nu-i nevoie de dormit
Nani, nani, nani,
Pe ied acum îl mănânc
Nani, nani, nani!”
Iedul auzind una ca asta, se înspăimântă şi o rupse la fugă încotro vedea cu ochii.
Se-napoie acasă gol, flămând şi ostenit, abia pe seară. Şi cum întră pe uşă zise:
- Capră-mamă, mătuşă-capră, capră-bunică am să vă povestesc tot ce s-a întâmplat, dar mai întâi să-mi caut nişte haine ca să mă îmbrac şi apoi să mănânc ceva că tare mi-e foame.
Se îmbrăcă iedul, mâncă ce mai găsi prin oale, dar înainte să-şi înceapă povestea, adormi buştean.
Daca vă doriţi să mai citiţi alte poveşti vă astept la biblioteca şcolii.
Dimineaţa, nici nu apuca bine iedul să deschidă ochii că şi începea să strige:
- Capră-mamă, îmbracă-mă!
Capra-mamă nu aştepta să i se spună de două ori. Îi căuta hainele, pe unde le arunca iedul, şi-l îmbrăca.
Când se vedea îmbrăcat, iedul iarăşi striga:
- Mătuşă-capră, vreau să mănânc!
Mătuşa-capră se repezea la bucătărie şi-i aducea iedului de mâncare şi îi dădea direct în gură să mănânce.
Apoi, toată ziulica zburda iedul pe afară, iar seara când se întorcea acasă, striga:
- Capră-bunică, adoarme-mă!
Cât ai clipi capra-bunică venea la ied şi-i cânta şi-i legăna să adoarmă.
Dar într-o dimineaţă, înainte să se trezească iedul, cele trei capre capra-mamă, capra-mătuşă şi capra-bunică au plecat la vecina lor, capra cu trei iezi, s-o ajute să pregătească pentru nunta iedului cel mare.
Când se trezi, iedul începu să strige după cum îi era obiceiul:
- Capră-mamă, îmbracă-mă!
Dar, precum se ştie cele trei capre erau plecate.
Iedul începu să se tăvălească prin pat şi să urle ca vai de lume:
- Capră-mamă, îmbracă-mă, îmbracă-mă!
Vulpea, care tocmai trecea pe acolo auzi urletele iedului şi veni să afle ce se întâmplă.
Vulpea îi spuse iedului să-i arunce hainele că-l îmbracă ea, dar luă hainele, le vârî într-un sac şi fugi cu ele să le vândă la târg. Iar, iedul rămase dezbrăcat şi plânse şi plânse până îl apucă foamea.
Începu iar să strige:
- Mătuşă-capră, dă-mi să mănânc! Mi-e foame! Dă-mi să mănânc!
Dar şi mătuşa-capră, după cum ştim, era plecată.
Cum ţipa el aşa, trece pe acolo ursul.
Ursul îi spuse să nu mai plângă, ci să-i spună unde-i mâncarea că o să-i dea el de mâncare. Dar, de cum intră în bucătărie, ursul începu să înfulece tot ce găsi acolo. Nimic nu-i dădu iedului.
Rămas şi dezbrăcat şi flămând, iedul începu să plângă şi mai tare. Şi de la o vreme i se făcu somn şi începu să strige după capra-bunică:
- Capră-bunică, adoarme-mă! Adoarme-mă! Nu pot singur!
Lupul tocmai ieşise la plimbare şi-l auzi pe ied plângând.
- Nu mai striga, ieduţule! Am să vin eu să te adorm.
Lupul începu să cânte:
- „Nani, nani, nani,
Nu-i nevoie de dormit
Nani, nani, nani,
Pe ied acum îl mănânc
Nani, nani, nani!”
Iedul auzind una ca asta, se înspăimântă şi o rupse la fugă încotro vedea cu ochii.
Se-napoie acasă gol, flămând şi ostenit, abia pe seară. Şi cum întră pe uşă zise:
- Capră-mamă, mătuşă-capră, capră-bunică am să vă povestesc tot ce s-a întâmplat, dar mai întâi să-mi caut nişte haine ca să mă îmbrac şi apoi să mănânc ceva că tare mi-e foame.
Se îmbrăcă iedul, mâncă ce mai găsi prin oale, dar înainte să-şi înceapă povestea, adormi buştean.
Daca vă doriţi să mai citiţi alte poveşti vă astept la biblioteca şcolii.
miercuri, 27 aprilie 2011
Unde a zburat rândunica
Unde a zburat randunica
de Titel Constantinescu
Cand s-a trezit Cip-Cirip, un vant rece batea, care legana frunzele copacilor si tufele macesilor…
Soarele nici nu rasarise inca si vrabiuta Cip-Cirip isi lua zborul spre prietena ei, randunica:
“ O sa zburam amandoua, pana la iaz si o sa facem baie impreuna”, se gandea pe drum vrabiuta, bucuroasa. “ Ea in apa, eu in nisip”.
Casuta randunicii era sub streasina unei case, sus, sus de tot!
Cip-cirip-cirip! facu vrabiuta, ceea ce pe limba vrabiilor insemna:
“ Vecinica,
Randunica
Iesi afara
Surioara…
Nu-i nici cald si nu-i nici soare,
Dar e bine de plimbare…”
A stat vrabiuta, a mai strigat o data, de doua ori, apoi, sfar… a zburat spre padure.
Frunzele copacilor incepusera sa se ingalbeneasca si firele de iarba nu mai erau verzi. Vrabiuta simtea ca e mai frig decat ieri, dar nu prea intelegea de ce…
Si cum zbura ea, asa, mai aproape de pamant, numai ce-o vazu pe furnica. Aceasta ducea spre un musuroi un miez de paine mai mare decat doua furnici la un loc!
Vrabiuta se apropie de ea si ciripi:
“ Cip-cirip, sora furnica,
N-ai vazut pe randunica?”
Dar furnica ii raspunde fara sa se opreasca din drum:
- N-am vazut-o, n-am vazut-o… Du-te si intreaba-l pe bursuc… Eu n-am timp sa ma uit dupa randunica. Acum imi fac provizii de iarna…
Vrabiuta zbura mai repede, pan ace il intalni pe mos Bursuc. Abia ducea in gura on ramura cu frunze rosioare, ca arama. Se pregatea sa-si faca culcusul.
Vrabiuta se opri pe un fir de maces.
“Mos Bursuc, n-ai vazut
Vecinica
Randunica
Pe aici a trecut?”
Dar bursucul n-o vazuse pe randunica, si-i paru rau ca n-o putea ajuta pe vrabiuta.
Si iar zbura vrabiuta, mai departe. In poiana, intalni o soparla.
- N-ai vazut-o pe randunica?…intreba ea.
Dar nici soparla n-o vazuse si ii raspunse repede:
- N-am vazut-o, n-am vazut-o. N-am avut timp… Toata dimineata am cautat o piatra mai mare, sub care sa dorm toata iarna… In sfarsit, am gasit una!
Soparla a plecat spre noul ei culcus, iar vrabiuta a zburat pana la iaz la prietena ei broscuta. Salciile de pe mal isi scuturasera toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc.
Vrabiuta se opri langa malul lacului si striga:
“ Hai broscuta Oac-oac-oac,
Iesi acum putin din lac!
Cip-cirip-cip-cirip…”
Si iata ca broscuta iesi la mal…
- Buna ziua, broscuta! ciripi vrabiuta. N-ai vazut-o pe randunica? o caut de azi dimineata.
- Nu, n-am vazut-o! raspunse broscuta Oac-Oac. Mi-am facut o casuta in namolul din fundul lacului. E asa de cald acolo! O sa dorm toata iarna. Dar ce se aude? intreba broscuta…
- Ia te uita, niste pasari! N-o fi si prietena nostra, randunica?
- Ba da, si eu sunt, raspunse randunica. Si cobora langa ele.
- Dar unde ai fost pana acum? intreba vrabiuta… te-am cautat peste tot si nu te-am gasit.
- Am stat de vorba cu alte randunici, pe niste fire de telegraf si ne-am facut planul de drum.
- Cum? De ce plecati? intrebara broscuta si vrabiuta.
- N-avem ce manca la iarna. Aici nu gasim nici musculite, nici viermisori.
- Dar o sa mai vii? intreba vrabiuta.
- Sigur ca o sa mai vin! la primavara.
Vrabiuta era tare bucuroasa… se gandea cum sa pazeasca mai bine cuibul randunicii, pana la primavara…
Si randunica a plecat. S-a ridicat sus, sus de tot si impreuna cu celelalte randunici, stranse in stol, au zburat mai departe spre tarile calde.
Vrabiuta ciripi in urma randunicii:
“ Drum bun randunico!”
Apoi zbura repede spre cuib, ca sa-l deretice, sa aiba si ea adapost peste iarna.
Dacă vreţi să citiţi mai multe poveşti vă astept la biblioteca şcolii
de Titel Constantinescu
Cand s-a trezit Cip-Cirip, un vant rece batea, care legana frunzele copacilor si tufele macesilor…
Soarele nici nu rasarise inca si vrabiuta Cip-Cirip isi lua zborul spre prietena ei, randunica:
“ O sa zburam amandoua, pana la iaz si o sa facem baie impreuna”, se gandea pe drum vrabiuta, bucuroasa. “ Ea in apa, eu in nisip”.
Casuta randunicii era sub streasina unei case, sus, sus de tot!
Cip-cirip-cirip! facu vrabiuta, ceea ce pe limba vrabiilor insemna:
“ Vecinica,
Randunica
Iesi afara
Surioara…
Nu-i nici cald si nu-i nici soare,
Dar e bine de plimbare…”
A stat vrabiuta, a mai strigat o data, de doua ori, apoi, sfar… a zburat spre padure.
Frunzele copacilor incepusera sa se ingalbeneasca si firele de iarba nu mai erau verzi. Vrabiuta simtea ca e mai frig decat ieri, dar nu prea intelegea de ce…
Si cum zbura ea, asa, mai aproape de pamant, numai ce-o vazu pe furnica. Aceasta ducea spre un musuroi un miez de paine mai mare decat doua furnici la un loc!
Vrabiuta se apropie de ea si ciripi:
“ Cip-cirip, sora furnica,
N-ai vazut pe randunica?”
Dar furnica ii raspunde fara sa se opreasca din drum:
- N-am vazut-o, n-am vazut-o… Du-te si intreaba-l pe bursuc… Eu n-am timp sa ma uit dupa randunica. Acum imi fac provizii de iarna…
Vrabiuta zbura mai repede, pan ace il intalni pe mos Bursuc. Abia ducea in gura on ramura cu frunze rosioare, ca arama. Se pregatea sa-si faca culcusul.
Vrabiuta se opri pe un fir de maces.
“Mos Bursuc, n-ai vazut
Vecinica
Randunica
Pe aici a trecut?”
Dar bursucul n-o vazuse pe randunica, si-i paru rau ca n-o putea ajuta pe vrabiuta.
Si iar zbura vrabiuta, mai departe. In poiana, intalni o soparla.
- N-ai vazut-o pe randunica?…intreba ea.
Dar nici soparla n-o vazuse si ii raspunse repede:
- N-am vazut-o, n-am vazut-o. N-am avut timp… Toata dimineata am cautat o piatra mai mare, sub care sa dorm toata iarna… In sfarsit, am gasit una!
Soparla a plecat spre noul ei culcus, iar vrabiuta a zburat pana la iaz la prietena ei broscuta. Salciile de pe mal isi scuturasera toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc.
Vrabiuta se opri langa malul lacului si striga:
“ Hai broscuta Oac-oac-oac,
Iesi acum putin din lac!
Cip-cirip-cip-cirip…”
Si iata ca broscuta iesi la mal…
- Buna ziua, broscuta! ciripi vrabiuta. N-ai vazut-o pe randunica? o caut de azi dimineata.
- Nu, n-am vazut-o! raspunse broscuta Oac-Oac. Mi-am facut o casuta in namolul din fundul lacului. E asa de cald acolo! O sa dorm toata iarna. Dar ce se aude? intreba broscuta…
- Ia te uita, niste pasari! N-o fi si prietena nostra, randunica?
- Ba da, si eu sunt, raspunse randunica. Si cobora langa ele.
- Dar unde ai fost pana acum? intreba vrabiuta… te-am cautat peste tot si nu te-am gasit.
- Am stat de vorba cu alte randunici, pe niste fire de telegraf si ne-am facut planul de drum.
- Cum? De ce plecati? intrebara broscuta si vrabiuta.
- N-avem ce manca la iarna. Aici nu gasim nici musculite, nici viermisori.
- Dar o sa mai vii? intreba vrabiuta.
- Sigur ca o sa mai vin! la primavara.
Vrabiuta era tare bucuroasa… se gandea cum sa pazeasca mai bine cuibul randunicii, pana la primavara…
Si randunica a plecat. S-a ridicat sus, sus de tot si impreuna cu celelalte randunici, stranse in stol, au zburat mai departe spre tarile calde.
Vrabiuta ciripi in urma randunicii:
“ Drum bun randunico!”
Apoi zbura repede spre cuib, ca sa-l deretice, sa aiba si ea adapost peste iarna.
Dacă vreţi să citiţi mai multe poveşti vă astept la biblioteca şcolii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)