Sprijinit într-un toiag
Stă-n ogradă un moşneag.
Poartă-n cap o oală veche
Răsturnată pe-o ureche.
Ochii negri şi lucioşi,
Sunt cărbuni din vatră scoşi
Nu-i lipseşte nici lulea.
Parcă pufăie din ea
Iar pe piept, perechi, perechi,
Are moşul nasturi vechi
Şi mai are un nas roş,
Ca o creastă de cocoş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu