......................................
VII.
Strathmore nu se întoarse. Continua să privească în jos cu o expresie de şoc întipărită pe chip, ca şi cum ar fi fost în transă. Susan îi urmări privirea. O clipă nu zări nimic în afara fuioarelor de abur. Apoi, brusc, văzu. O siluetă. Cu şase etaje mai jos. Silueta se zărea vag în ceaţă. Iat-o din nou, mai clar. O masă de membre contorsionate. Zăcând la treizeci de metri sub ei, Phil Chartrukian stătea înfipt în lamele ascuţite ale generatorului principal. Corpul îi era înnegritşi ars. Căderea lui scurtcircuitase principala sursă de energie din Crypto.Cea mai înfricoşătoare imagine nu era însă aceea a cadavrului lui Chartrukian, ci alta, a unui alt trup aflat la jumătatea pasarelei lungi, stând pe vine şi ascuns în umbră. Silueta atletică nu putea fi confundată. Era a lui Greg Hale.
Capitolul 58.
Punkistul urlă:
- Megan e a prietenului meu, Eduardo! Nu te apropia de ea!
- Unde e?
Inima lui Becker bătea nebuneşte.
- Du-te dracu'!
- E o urgenţă! i-o întoarse el. Îl apucă pe puşti de mânecă. Are un inel care îmiaparţine. O să-i dau bani pe el! Mulţi!
Two-Tone tăcu, după care izbucni isteric:
- Vrei să spui că bucata aia urâtă şi aurie de rahat e a ta?
Becker făcu ochii mari:
- L-ai văzut?
Two-Tone înclină capul, fără tragere de inimă.
- Unde e?
- Habar n-am. Two-Tone chicoti. Megan încerca să-l mărite pe aici.
- Încerca să-l vândă?
- Nu-ţi face griji, omule, n-a avut noroc. Ai un gust de rahat la bijuterii.
- Eşti sigur că nu l-a cumpărat nimeni?
- Te-ai dilit? Patru sute de parai? I-am zis că-i pot da cincizeci, dar ea voia mai mult. Încerca să cumpere un bilet de avion, de la rezerve.
Becker simţi cum i se scurge sângele din obraji:
- Încotro?
- Nenorocitu’ de Connecticut, răspunse Two-Tone. I-a tras clapa lu’ Eddie.
- Connecticut?
- Rahat, da. Înapoi la vila lu’ mami şi tati. Ura familia adoptivă din Spania. Trei fraţi tembeli care o băteau mereu. Fără nici un pic de apă caldă.
Becker simţi că i se pune un nod în gât:
- Când pleacă?
Two-Tone ridică privirea.
- Când? râse el. E dusă de mult. A plecat la aeroport cu ore în urmă. Cel mai bun loc să mărite inelul – turişti bogaţi şi alea, alea. Ia mălaiul şi zboară.
Pe Becker îl apucă greaţa. "E doar o glumă proastă, nu?” Rămase tăcut câteva clipe.
- Care e numele ei de familie?
Two-Tone se gândi la întrebare şi înălţă din umeri.
- Cu ce zbor voia să plece?
- Zicea ceva de Căruţa cu Iarbă.
- Căruţa cu Iarbă?
- Mda. Pileala de week-end – Sevilla, Madrid, La Guardia. Aşa îi zic ei. Puştii de colegiu îl iau pen’ că-i ieftin. Cred că stau în spate şi fumează iarbă.
"Minunat”, gemu Becker, trecându-şi mâna prin păr.
- La ce oră a plecat?
- Două noaptea precis, în fiecare sâmbătă. Acum e undeva deasupra Atlanticului.
Becker se uită la ceas. Era două fără un sfert. Se întoarse nedumerit spre Two-Tone:
- Ai zis că zborul e la două noaptea?
Punkistul dădu râzând din cap:
- Se pare că te-ai ars, bătrâne!
Becker arătă furios spre ceas:
- Dar e doar două fără un sfert!
Two-Tone se uită la ceas, părând nedumerit:
- Măi, să fiu al naibii! Râse. De obicei nu sunt atât de trotilat decât pe la patru!
- Care e cea mai scurtă rută până la aeroport?
- Taxiul e în faţă.
Becker apucă o bancnotă de 1 000 de pesete din buzunar şi o îndesă în palma băiatului.
- Hei, omule, mersi! strigă punkistul în urma lui. Dac-o vezi pe Megan, transmite-i salutări!
Însă Becker plecase deja.Two-Tone oftă şi porni împleticindu-se către ringul de dans. Era prea beat ca să-l observe pe bărbatul cu ochelari cu ramă de metal urmărindu-l.
Afară, Becker cercetă parcarea după un taxi. Nu se vedea nici unul. Alergă spreun bodyguard masiv:
- Taxi!
Omul de pază clătină din cap:
- Demasiado temprano. Prea devreme.
"Prea devreme?”, blestemă Becker în gând, "E ora două dimineaţa!”
- Pidame uno! Cheamă-mi unul!
Omul scoase o staţie radio de la centură. Rosti câteva vorbe, apoi închise.
- Viente minutos, zise el către Becker.
- Douăzeci de minute?! Y el autobus?
......................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu