A fost odată ca niciodată un tânăr prinţ, care s-a întors acasă după o lungă călătorie prin întreaga împărăţie. Era în căutarea unei prinţese pe care voia s-o ceară în căsătorie. Călătoria a fost foarte lungă, dar nici una dintre prinţese nu s-a dovedit a fi perechea potrivita pentru prinţul nostru. Părinţii lui ar fi dorit foarte mult să se întoarcă acasă cu o mireasă potrivită, pe seama lui.
Prinţul se întorcea spre casă, gândindu-se cu tristeţe că la fiecare pretendentă găsise câte un cusur. Era tare obosit şi trist după drumul pe care îl făcuse. Era trist, mai cu seamă că nu reuşise să satisfacă dorinţa părinţilor săi.
La palat, părinţii săi, regele şi regina-mamă l-au întâmpinat cu multă dragoste, în ciuda faptului că fiul lor s-a întors fără să-şi fi găsit o soţie. Ei erau tare bucuroşi că fiul lor se întorsese nevătămat din călătorie şi că puteau să-l îmbrăţişeze din nou după pofta inimii. Îşi iubeau feciorul nespus de mult şi ar fi dorit ca acesta să devină un tânăr conducător înţelept şi cu mult noroc în viaţă. Din cauza aceasta l-au înconjurat cu multă dragoste şi înţelegere, dar cu toate acestea, după primele momente de bucurie ale revenirii, prinţul tânăr deveni din ce în ce mai trist şi îngândurat. Nu mai mergea la vânătoare, nu mai călătorea, nu mergea la petreceri. Stătea toată ziua în odaia lui, visând.
Purtarea tânărului prinţ îi îngrijora nespus de mult pe rege şi pe regina, aşa ca acestea au început sa-l pună fiului lor tot felul de întrebări despre pricina supărării sale. Prinţul le povesti părinţilor săi despre frumuseţea călătoriei sale, despre palatele şi curţile domneşti pe la care trecuse în drumul său, dar că nicăieri nu dăduse peste o prinţesă atât de frumoasă şi deşteaptă care sa-i fie pe măsură. Multe prinţese a întâlnit, dar fiecare a făcut ceva care nu i-a fost pe plac printului.
Povestea prinţului era aşa de tristă încât, în ciuda muzici care răsuna în palat şi a muncii devotate a servitorilor, perechea regală căzu într-o mare tristeţe.
Dar iată că într-o noapte izbucni o furtună puternică, cu tunete şi fulgere, iar ploaia cădea ca şi cum ar fi turnat cu găleata! Şi la un moment dat, printre tunete şi fulgere, cineva bătu la poarta palatului. Chelarul deschise poarta şi tare se mai minuna la vederea noului venit: o fată stătea pe prispă, cu hainele zdrenţuite şi părul vâlvoi din cauza furtunii, cerându-i chelarului s-o lase sa vorbească cu stăpânii palatului. Chelarului i se făcu milă de ea, se duse la regină şi o anunţă că o tânără necunoscută aşteaptă la poarta palatului şi cere găzduire pentru o noapte. Regele şi regina s-au mirat de această apariţie ciudată, dar au primit-o pe tânăra hoinară.
Şi abia atunci, regele şi regina şi-au dat seama că în faţa lor stătea o tânără fată tare frumoasă. Deşi după înfăţisare şi haine arăta foarte neîngrijită, purtarea ei era cuviincioasă. Le-a spus că este o tânără prinţesă hoinară, dintr-un regat îndepărtat şi că cere adăpost. Purtarea ei cuviincioasă a fost pe placul regelui şi reginei.
Au poftit-o înăuntru, i-au pregătit odaia pentru oaspeţi, iar servitorii i-au pregătit un pat cu cele mai pufoase perini şi cel mai moale aşternut din lume, punându-i 20 de saltele dintre cele mai mari şi confortabile.
Bucuroasa, regina îl chemă la ea pe tânărul prinţ şi îi povesti despre păţania musafirei lor. Tânărului prinţ îi plăcu nespus de mult tânăra prinţesă şi se gândi în sinea lui că poate, poate norocul i-a scos-o în cale şi că ea va corespunde cerinţelor pe care trebuie să le aibă o adevarată soţie de prinţ. Cu acest gând prinţul se întoarse în cameră şi adormi visând-o pe tânăra fată.
Regina dădu poruncă uneia dintre domnişoarele ei de companie să pună un bob de mazăre pe salteaua de jos.
-Ei, acum vom vedea dacă eşti prinţesă adevarată sau nu, gândi regina în sinea ei.`
Şi acestea fiind spuse, întreaga curte merse la culcare.
Dar, dimineaţa, la masă, spre uimirea lor, tânăra prinţesă nu mai sosea.
Regina, îngrijorată, îşi lăsă musafirii în salon şi plecă în căutarea ei.
Tânăra prinţesă stătea în odaia ei, foarte obosită, cu ochii umflaţi de nesomn. Prinţesa, palidă şi uşor ofensată, îi povesti reginei motivul pentru care n-a putut să închidă ochii toată noaptea: "N-am putut să dorm niciun strop!" se plânse ia reginei, arătându-i bobul de mazăre care-i pricinuise atâtea neplăceri.
Micutul bob de mazăre lăsase urme vinete pe trupul delicat al prinţesei. Acum regina era sigură că tânăra trecuse cu bine proba şi că era o veritabilă prinţesă. Doar o adevarată prinţesă putea avea pielea atât de fină, încât să simtă bobul de mazăre chiar şi prin douăzeci de saltele.
- În sfârşit, fiul meu şi-a gasit perechea şi nu o să-l mai văd trist şi abătut! exclamă regina.
Oaspeţi din întreaga împărăţie au fost invitaţi la o nuntă ca-n poveşti. Tânăra pereche dansa în primul rând, în acordurile muzicii; toată lumea, de la mic la mare se bucura şi se veselea.
Iar bobul de mazăre, care a fost cauza fericirii tinerei perechi stă şi astăzi în trezoreria palatului ca semn al fericirii şi norocului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu