A fost odată un om bogat, care şi-a luat ca nevastă de-a doua o femeie rea si îngâmfată, cu două fete ce-i semănau leit.
Bărbatul avea la rândul lui o fiică ca pâinea caldă. Mama vitregă nu putea suferi harurile acestei tinere copile, ce le făceau pe fetele ei şi mai nesuferite. Fata era pusă sa robotească cât era ziulica de mare. Spăla vase, freca podelele din camerele doamnei şi domnişoarelor, dormea în pod, pe un braţ de paie, în timp ce surorile ei se lăfăiau în camere dichisite, cu paturi moi şi oglinzi în care se vedeau din cap până în picioare.
Sărmana fată era tare chinuită şi nu îndrăznea să se plângă tatălui ei, care ştia de frica nevestei.
Când termina treaba, se cuibarea în cenuşă, într-un colţ al vetrei, şi din această pricină o porecliseră "Cenuşăreasa".
Cu toate hainele sale ponosite, Cenuşăreasa era însutit mai frumoasă decât surorile ei, în ciuda veşmintelor lor bogate.
Într-o bună zi, fiul regelui puse la cale o mare petrecere la care fură poftite toate fetele frumoase din împărăţie ca şi surorile Cenuşăresei, vestite prin frumuseţea lor.
- Voi purta rochia de catifea roşie, spuse sora cea mare.
- Iar eu, fusta cea albă, mantia ţesută cu flori de aur şi colanul de diamante, adăugă mezina.
Surorile cerură părerea Cenuşăresei, care le sfătui cum ştia mai bine, ba chiar se oferi să le aranjeze pieptănăturile. Astfel surorile încuviinţară ca Cenuşăreasa să le pieptene.
Ele o întrebară:
- Cenuşăreaso, ţi-ar place şi ţie să mergi la bal?
- Vai, domnişoarelor, vă bateţi joc de mine? Acolo nu-i loc pentru una ca mine!
- Ai dreptate, lumea s-ar prăpădi de râs, văzând-o pe Cenuşăreasa la bal.
Fata, care era bună la suflet, le ajuta la pieptănat pe cele două surori, care nu mâncaseră timp de două zile, răbdând de foame în faţa oglinzii.
În sfârşit, sosi şi seara petrecerii. Surorile plecarş şi Cenuşăreasa le urmări cu privirea.
Când le pierdu din ochi, se porni să verse lacrimi amare. Naşa fetei, văzând-o înlăcrimată, o întrebă:
- De ce plângi? Ce-i cu tine?
- Aş dori atât de mult ...aş dori atât de mult.....
Cuvintele nu se mai auzeau printre suspine. Atunci, naşa ei, zâna, o întrebă:
- Nu-i aşa că ai vrea să te duci la bal?
- Vai, da, spuse Cenuşăreasa şi suspină din nou.
- Ei bine, dacă vei fi o ascultătoare, te voi ajuta sa te duci. Apoi spuse: Mergi în grădină, alege un dovleac şi adu-mi-l.
Cenuşăreasa plecă să-l caute.
După un timp, aduse un dovleac de toată frumuseţea. Zâna îl scobi, lăsându-i numai coaja. Apoi îl atinse cu nuiaua fermecată şi îl prefăcu într-o caleaşcă aurită.
Se duse apoi la cursa de şoareci, unde găsi şase şoareci şi, cu o atingere de nuia, îi prefăcu, unul după altul, în şase armăsari suri. Era un echipaj de toată frumuseţea.
- Să văd dacă nu e vreun şobolan în capcană, spuse Cenuşăreasa, care căuta acum un vizitiu.
- Ai dreptate, răspunse naşa fetei, du-te şi vezi.
Fata aduse cursa cu trei şobolani şi unul fu pe dată prefăcut într-un vizitiu cu musţata făloasă.
- Du-te în gradina şi adu-mi şase şopârle din cele pitite după stropitoare, mai spuse zâna fetei.
Cenuşăreasa aduse cele şase şopârle cerute, pe care naşa le transformă în şase lachei chipeşi, care se urcară în spatele caleştii.
Zâna o întrebă pe Cenuşăreasa:
- Ei bine! Eşti gata sa mergi la bal! Eşti mulţumită?
- Da, dar cum o să mă duc cu straiele astea vechi şi urâte?
Zâna le atinse cu nuiaua fermecată, şi pe îndată hainele ei se preschimbară în veşminte din aur şi argint. Îi dărui o pereche de conduri din sticlă, cum nu se mai văzuseră.
Astfel gătită, Cenuşăreasa se urcă în caleaşcă, iar naşa o preveni să nu zăbovească după miezul nopţii.
Cenuşăreasa promise naşei ca va părăsi balul înainte de miezul nopţii şi plecă fericită.
Prinţul ştiind de sosirea unei prinţese, alergă în întâmpinarea ei, oferidu-i braţul, la scara căleştii, şi o conduse în marea sala de bal, unde se aflau oaspeţii. Dansatorii încremeniră şi viorile amuţiră.
"E neasemuit de frumoasă", se auzea de pretutindeni.
Regele însuşi şopti reginei:
- Niciodată n-am văzut o făptură atât de frumoasă şi de blândă.
Doamnele îi cercetau veşmintele şi pieptănătura, iar fiul regelui îi oferi cinstea de a o invita la dans, în admiraţia tuturor pentru graţia cu care mişca. În timpul ospăţului, prinţul, stând cu ochi la ea, nu mânca mai nimic. Fata se apropie de surorile ei, spunându-le cuvinte de laudă, dar ele nu o recunoscură.
În timp ce o admirau, Cenuşăreasa auzi orologiul bătând un sfert de ora înaite de miezul nopţii; ea făcu o plecăciune adâncă şi dispăru.
Acasă o întâlni pe naşa ei, căreia îi mulţumi zicând:
- Tare aş vrea s merg şi mâine la petrecere.
În aceeaşi clipă bătură la uşă cele două surori şi Cenuşăreasa se duse să le deschidă.
- Ce mult aţi zăbovit! le spuse ea.
- Am văzut la bal pe cea mai frumoasă prinţesă dim lume. Nimeni nu o cunoaşte, îi spuse una din surori.
A doua zi, cele două se duseră din nou la petrecere şi Cenuşăreasa de asemenea, mai frumoasă decât întâia dată.
Prinţul nu se mişca de lângă ea, şi cum fata se distra de minune, uită de poveţele naşei ei.
Când auzi prima bătaie a orologiului, de la miezul nopţii, se ridică şi fugi sprintenă ca o căprioară.
Printul o urmă, dar nu o prinse. În grabă, se întâmplă să-i cada un condur din sticlă, pe care prinţul îl culese. Ajunse acasă fără caleaşcă, fără lachei, cu hainele ponosite şi numai cu un condur în picior.
Când surorile se întoarseră de la bal, Cenusareasa le iscodi:
- Aţi văzut-o pe prinţesa cea frumoasă?
Acestea îi răspunseră:
- Prinţesa a dispărut cum a bătut miezul nopţii şi a lăsat să-i cadă un condur de sticlă, pe care fiul regelui l-a cules şi l-a privit tot restul petrecerii. E tare îndrăgostit de prinţesa cea frumoasă, mai spuseră surorile.
Câteva zile mai târziu, fiul regelui dăduse de ştire că va lua de soţie pe aceea căreia i se va potrivi pantoful pe care îl găsise.
Îl încercară mai întâi prinţesele, apoi ducesele şi întreaga curte, dar în zadar. A fost adus apoi celor două surori, care s-au străduit în fel şi chip să le intre piciorul în condur, dar nu au reuşit.
Cenuşăreasa, care le privea, recunoscu condurul şi întrebă:
- Pot şi eu sa încerc?
Surorile se puseră pe râs, bătându-şi joc de ea.
Cavalerul care aduse condurul o privi pe Cenuşăreasa cu luare-aminte şi o găsi tare frumoasă.
- Am poruncă să încerce toate fetele condurul, spuse el şi se apropie cu pantoful de piciorul Cenuşăresei, pe care se potrivi fără nicio greutate.
Şi mare fu uimirea celor două surori, când Cenuşăreasa scoase dintr-un buzunar un al doilea condur pe care îl puse în picior. În aceeaşi clipă sosi şi naşa fetei. Ea atinse cu nuiaua fermecată zdrenţele Cenuşăresei, prefacându-le într-o mândreţe de straie.
De îndată, cele două surori, o recunoscură şi se aruncară la picioarele ei , cerându-i iertare pentru toate relele pricinuite.
Cenuşăreasa le ajută să se ridice, spunându-le:
- Vă iert din toată inima şi vă rog să mă iubiţi veşnic.
Cenuşăreasa fu condusă la prinţ, care a fost şi mai impresionat de frumuseţea ei. Peste puţin timp după aceea, el o lua de soţie.
Iar ea le primi pe cele două surori ale sale la palat şi le găsi drept soţi doi curteni de neam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu