Jupân vulpoi s-a fudulit odată,
Poftind la masă pe cumătra barză.
N-a fost o cină prea îmbelșugată,
Căci dumnealui făcea economie;
O zeamă lungă, cu puțină varză,
Iar ca s-o păcălească i-a pus-o-n farfurie.
Zadarnic biata barză își încerca norocul,
Că n-ajungea să soarbă un singur strop, cu ciocul;
Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuțeală.
Voind să răsplătească această păcăleală,
La rându-i, doamna barză, așa, cam dup-o lună,
Și-a invitat vecinul la o gustare bună.
Pe scumpa lui amică nu poate s-o refuze!
A spus, galant, vulpoiul, lingându-se pe buze.
Apoi, cu pasul legănat,
Spre casa berzei s-a-ndreptat,
Lăudându-i marea bunătate
Și-aromitoarele bucate.
Venea miasmă dulce de carne la frigare,
Tăiată-n bucățele mărunte, o minue!
(Vulpoii nu duc lipsă de poftă de mâncare.)
Dar barza, dinadins,
Tocana-ntr-o garafă cu gâtul lung i-o pune.
Bucățile de carne ea le scotea în cioc,
Vulpoiul însă, tufă! Nu izbutea deloc.
Nicio firmitură cu botul lui n-a prins.
Și s-a întors acasă flămând, bătu-l-ar vina,
Pleoștit și nemâncat,
Cu coada-ntre picioare și foarte rușinat,
Ca un vulpoi pe care l-a păcălit găina.
Morala:
Înșelătorii prea ușor
Sunt înșelați, la rândul lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu