Cică, nu departe de casa caprei cu trei iezi îşi avea casa un ied cu trei capre. Grozav de bine o mai ducea iedul, că în loc de o capră avea trei capre: o capră-mamă, o mătuşă-capră şi o capră-bunică.
Dimineața, nici nu apuca bine iedul să deschidă ochii că şi începea să strige:
- Capră-mamă, îmbracă-mă!
Capra-mamă nu aştepta să i se spună de două ori. Îi căuta hainele, pe unde le arunca iedul, şi-l îmbrăca.
Când se vedea îmbrăcat, iedul iarăşi striga:
- Mătuşă-capră, vreau să mănânc!
Mătuşa-capră se repezea la bucătărie şi-i aducea iedului de mâncare şi îi dădea direct în gură să mănânce.
Apoi, toată ziulica zburda iedul pe afară, iar seara când se întorcea acasă, striga:
- Capră-bunică, adoarme-mă!
Cât ai clipi capra-bunică venea la ied şi-i cânta şi-i legăna să adoarmă.
Dar într-o dimineaţă, înainte să se trezească iedul, cele trei capre capra-mamă, capra-mătuşă şi capra-bunică au plecat la vecina lor, capra cu trei iezi, s-o ajute să pregătească pentru nunta iedului cel mare.
Când se trezi, iedul începu să strige după cum îi era obiceiul:
- Capră-mamă, îmbracă-mă!
Dar, precum se ştie cele trei capre erau plecate.
Iedul începu să se tăvălească prin pat şi să urle ca vai de lume:
- Capră-mamă, îmbracă-mă, îmbracă-mă!
Vulpea, care tocmai trecea pe acolo auzi urletele iedului şi veni să afle ce se întâmplă.
Vulpea îi spuse iedului să-i arunce hainele că-l îmbracă ea, dar luă hainele, le vârî într-un sac şi fugi cu ele să le vândă la târg. Iar, iedul rămase dezbrăcat şi plânse şi plânse până îl apucă foamea.
Începu iar să strige:
- Mătuşă-capră, dă-mi să mănânc! Mi-e foame! Dă-mi să mănânc!
Dar şi mătuşa-capră, după cum ştim, era plecată.
Cum ţipa el aşa, trece pe acolo ursul.
Ursul îi spuse să nu mai plângă, ci să-i spună unde-i mâncarea că o să-i dea el de mâncare. Dar, de cum intră în bucătărie, ursul începu să înfulece tot ce găsi acolo. Nimic nu-i dădu iedului.
Rămas şi dezbrăcat şi flămând, iedul începu să plângă şi mai tare. Şi de la o vreme i se făcu somn şi începu să strige după capra-bunică:
- Capră-bunică, adoarme-mă! Adoarme-mă! Nu pot singur!
Lupul tocmai ieşise la plimbare şi-l auzi pe ied plângând.
- Nu mai striga, ieduţule! Am să vin eu să te adorm.
Lupul începu să cânte:
- „Nani, nani, nani,
Nu-i nevoie de dormit
Nani, nani, nani,
Pe ied acum îl mănânc
Nani, nani, nani!”
Iedul auzind una ca asta, se înspăimântă şi o rupse la fugă încotro vedea cu ochii.
Se-napoie acasă gol, flămând şi ostenit, abia pe seară. Şi cum întră pe uşă zise:
- Capră-mamă, mătuşă-capră, capră-bunică am să vă povestesc tot ce s-a întâmplat, dar mai întâi să-mi caut nişte haine ca să mă îmbrac şi apoi să mănânc ceva că tare mi-e foame.
Se îmbrăcă iedul, mâncă ce mai găsi prin oale, dar înainte să-şi înceapă povestea, adormi buştean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu