Balada chiriaşului grăbit, George Topârceanu

                        Trec anii, trec lunile-n goană
                        Şi-n zbor săptămânile trec.
                        Rămâi sănătoasă, cucoană,
                        Că-mi iau geamantanul şi plec!

                         Eu nu ştiu limanul spre care
                        Pornesc cu bagajul acum,
                        Ce demon mă pune-n mişcare,
                        Ce taină mă-ndeamnă la drum.

                         Dar simt că m-apasă pereţii, -
                        Eu sunt chiriaş trecător:
                        În scurtul popas al vieţii
                        Vreau multe schimbări de decor.

                         Am stat la mansardă o lună.
                        De-acolo, de sus, de la geam,
                       Şi ziua şi noaptea pe lună
                        Priveam ca la teatru, madam!

                        Când luna-mi venea la fereastră,
                        Oraşul părea că mă cheamă
                        Să-i văd în lumină albastră
                        Fantastica lui panoramă…

                        Mai sus, într-o cameră mică,
                        Făceau împreună menaj
                        Un moş, un actor şi-o pisică.
                        Iar dincolo, jos, la etaj -

                        O damă cu vizite multe
                        Şi-alături de ea un burlac,
                        Un domn serios de la Culte
                        Cu cioc şi cu ghete de lac.

                        De-acolo, pe-o vreme ploioasă,
                        Mi-am pus geamantanu-n tramvai
                        Şi-abia am ajuns pân-acasă:
                        Pe Berzei, la conu Mihai.

                        Ţin minte şi-acuma grădina,
                        Ferestrele unse cu var…
                        În faţă sta coana Irina
                        Şi-n curte, un fost arhivar.

                        Vedeai răsărind laolaltă,
                        Un colţ luminos de ietac,
                        Pridvorul cu iederă naltă
                        Şi flori zâmbitoare-n cerdac…

                        Pe-atunci înflorea liliacul
                        Şi noaptea cădea parfumată
                        Umplând de miresme cerdacul, -
                        Şi-avea arhivarul o fată…

                        Stam ceasuri întregi sub umbrarul
                        De flori, aşteptând neclintit
                        (C-avea obicei arhivarul
                        Să sforăie noaptea cumplit).

                        Târziu, când se da la o parte
                        Perdeaua, părea că visez…
                        Şi iar am plecat mai departe,
                        De teamă să nu mă fixez.

                        Străine privelişti fugare!
                        Voi nu ştiţi că-n inimă port
                        O dulce mireasmă de floare,
                        Parfumul trecutului mort…

                        Şi-am stat la un unchi, pe Romană,
                        Ţiu minte… dar unde n-am stat?
                        La domnul Manuc, o persoană
                        Cu nasul puţin coroiat;

                        La doamna Mary, pe Regală
                        (O, cum mă ruga să nu plec!
                        Mi-a scris chiar o carte poştală);
                        Pe strada Unirii la Şbeck;

                        Pe Grant, lângă birtul lui Sbierea;
                        Pe Witing, pe Tei la Confort, -
                        M-a dus pretutindeni puterea
                        Aceluiaşi tainic resort.

                        C-aşa mi-e viaţa – o goană,
                        Şi astfel durerile trec…
                        Rămâi sănătoasă, cucoană,
                        Că-mi iau geamantanul şi plec!