Visezi un fost iubit
Chiar dacă s-au terminat de mult timp, fostele relaţii rămân parte din viaţa ta şi e normal să ţi le reaminteşti prin vise. Aceste vise sunt mai dese atunci când eşti nemulţumită de relaţia actuală.
Visezi o cădere în gol
De cele mai multe ori se referă la nesiguranţa ta în ce priveşte viitorul şi lipsa de control asupra a ceea ce urmează. Aşa cum în vis nu poţi controla căderea, în realitate simţi că nu ai niciun control asupra vieţii tale.
Visezi apă
Valul uriaş este un element des întâlnit în vise, chiar şi la oamenii care nu văzut niciodată unul sau chiar la cei care nu au văzut marea vreodată. Apa este un simbol al emoţiilor, iar valurile uriaşe care se ridică deasupra ta în vise îţi arată că nu poţi face faţă valului de emoţii care te copleşeşte.
Visezi un incediu
Incediile sunt situaţii periculoase, care necesită rezolvare urgentă. Dacă visezi aşa ceva, probabil că şi în viaţa reală te confrunţi cu o situaţie gravă ce nu suportă amânare şi chiar dacă îţi e teamă, trebuie să o rezolvi.
Visezi că suni pe cineva
Telefonul este un simbol al comunicării. Dacă visezi că suni pe cineva şi nu ţi se răspunde, probabil că suferi din cauza unei lipse de comunicare cu cineva drag sau cu un coleg.
Visezi că ai fost înşelată
Dacă visezi că eşti înşelată, asta nu înseamnă că se întâmplă şi în viaţa reală. Visul reflectă doar teama ta că relaţia ar putea fi în pericol.
Visezi o persoană care a murit
Visele în care vorbeşti cu persoane pe care le–ai pierdut nu reprezintă mesaje de dincolo, aşa cum se spune, cu se referă mai degrabă la felul cum suporţi tu acest moment dificil. Poate simţi lipsa celui care a murit sau poate au rămas probleme nerezolvate între voi.
Visezi că eşti goală în public
Te simţi nesigură, vulnerabilă în faţa celorlalţi. Este un vis des întâlnit penru că la un moment dat toţi avem perioade în care ne simţim neînţeleşi, criticaţi prea dur. Visezi că eşti goală, dar ceilalţi nu îşi dau seama? Înseamnă că temerile tale sunt exagerate, că ceea ce ţie ţi se pare un mare defect, pentru alţii este un nimic.
Visezi o tornadă
Când visezi un eveniment atât de violent ca o tornadă, înseamnă că şi în viaţa reală ai de a face cu ceva la fel de puternic, un stres intens, emoţii violente, poate chiar o traumă emoţională de care încă nu ţi-ai dat seama.
Visezi că eşti urmărită
Acest vis indică o anxietate puternică şi senzaţia că eşti lipsită de control într-o anumită situaţie. Probabil că ai tendinţa să fugi de probleme în loc să le rezolvi.
sursa: www.unica.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu