Gandacelul
de Elena Farago
- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!
De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!...
Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!
A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
vineri, 29 aprilie 2011
joi, 28 aprilie 2011
Iedul cu trei capre
Cică, nu departe de casa caprei cu trei iezi îşi avea casa un ied cu trei capre. Grozav de bine o mai ducea iedul, că în loc de o capră avea trei capre: o capră-mamă, o mătuşă-capră şi o capră-bunică.
Dimineaţa, nici nu apuca bine iedul să deschidă ochii că şi începea să strige:
- Capră-mamă, îmbracă-mă!
Capra-mamă nu aştepta să i se spună de două ori. Îi căuta hainele, pe unde le arunca iedul, şi-l îmbrăca.
Când se vedea îmbrăcat, iedul iarăşi striga:
- Mătuşă-capră, vreau să mănânc!
Mătuşa-capră se repezea la bucătărie şi-i aducea iedului de mâncare şi îi dădea direct în gură să mănânce.
Apoi, toată ziulica zburda iedul pe afară, iar seara când se întorcea acasă, striga:
- Capră-bunică, adoarme-mă!
Cât ai clipi capra-bunică venea la ied şi-i cânta şi-i legăna să adoarmă.
Dar într-o dimineaţă, înainte să se trezească iedul, cele trei capre capra-mamă, capra-mătuşă şi capra-bunică au plecat la vecina lor, capra cu trei iezi, s-o ajute să pregătească pentru nunta iedului cel mare.
Când se trezi, iedul începu să strige după cum îi era obiceiul:
- Capră-mamă, îmbracă-mă!
Dar, precum se ştie cele trei capre erau plecate.
Iedul începu să se tăvălească prin pat şi să urle ca vai de lume:
- Capră-mamă, îmbracă-mă, îmbracă-mă!
Vulpea, care tocmai trecea pe acolo auzi urletele iedului şi veni să afle ce se întâmplă.
Vulpea îi spuse iedului să-i arunce hainele că-l îmbracă ea, dar luă hainele, le vârî într-un sac şi fugi cu ele să le vândă la târg. Iar, iedul rămase dezbrăcat şi plânse şi plânse până îl apucă foamea.
Începu iar să strige:
- Mătuşă-capră, dă-mi să mănânc! Mi-e foame! Dă-mi să mănânc!
Dar şi mătuşa-capră, după cum ştim, era plecată.
Cum ţipa el aşa, trece pe acolo ursul.
Ursul îi spuse să nu mai plângă, ci să-i spună unde-i mâncarea că o să-i dea el de mâncare. Dar, de cum intră în bucătărie, ursul începu să înfulece tot ce găsi acolo. Nimic nu-i dădu iedului.
Rămas şi dezbrăcat şi flămând, iedul începu să plângă şi mai tare. Şi de la o vreme i se făcu somn şi începu să strige după capra-bunică:
- Capră-bunică, adoarme-mă! Adoarme-mă! Nu pot singur!
Lupul tocmai ieşise la plimbare şi-l auzi pe ied plângând.
- Nu mai striga, ieduţule! Am să vin eu să te adorm.
Lupul începu să cânte:
- „Nani, nani, nani,
Nu-i nevoie de dormit
Nani, nani, nani,
Pe ied acum îl mănânc
Nani, nani, nani!”
Iedul auzind una ca asta, se înspăimântă şi o rupse la fugă încotro vedea cu ochii.
Se-napoie acasă gol, flămând şi ostenit, abia pe seară. Şi cum întră pe uşă zise:
- Capră-mamă, mătuşă-capră, capră-bunică am să vă povestesc tot ce s-a întâmplat, dar mai întâi să-mi caut nişte haine ca să mă îmbrac şi apoi să mănânc ceva că tare mi-e foame.
Se îmbrăcă iedul, mâncă ce mai găsi prin oale, dar înainte să-şi înceapă povestea, adormi buştean.
Daca vă doriţi să mai citiţi alte poveşti vă astept la biblioteca şcolii.
Dimineaţa, nici nu apuca bine iedul să deschidă ochii că şi începea să strige:
- Capră-mamă, îmbracă-mă!
Capra-mamă nu aştepta să i se spună de două ori. Îi căuta hainele, pe unde le arunca iedul, şi-l îmbrăca.
Când se vedea îmbrăcat, iedul iarăşi striga:
- Mătuşă-capră, vreau să mănânc!
Mătuşa-capră se repezea la bucătărie şi-i aducea iedului de mâncare şi îi dădea direct în gură să mănânce.
Apoi, toată ziulica zburda iedul pe afară, iar seara când se întorcea acasă, striga:
- Capră-bunică, adoarme-mă!
Cât ai clipi capra-bunică venea la ied şi-i cânta şi-i legăna să adoarmă.
Dar într-o dimineaţă, înainte să se trezească iedul, cele trei capre capra-mamă, capra-mătuşă şi capra-bunică au plecat la vecina lor, capra cu trei iezi, s-o ajute să pregătească pentru nunta iedului cel mare.
Când se trezi, iedul începu să strige după cum îi era obiceiul:
- Capră-mamă, îmbracă-mă!
Dar, precum se ştie cele trei capre erau plecate.
Iedul începu să se tăvălească prin pat şi să urle ca vai de lume:
- Capră-mamă, îmbracă-mă, îmbracă-mă!
Vulpea, care tocmai trecea pe acolo auzi urletele iedului şi veni să afle ce se întâmplă.
Vulpea îi spuse iedului să-i arunce hainele că-l îmbracă ea, dar luă hainele, le vârî într-un sac şi fugi cu ele să le vândă la târg. Iar, iedul rămase dezbrăcat şi plânse şi plânse până îl apucă foamea.
Începu iar să strige:
- Mătuşă-capră, dă-mi să mănânc! Mi-e foame! Dă-mi să mănânc!
Dar şi mătuşa-capră, după cum ştim, era plecată.
Cum ţipa el aşa, trece pe acolo ursul.
Ursul îi spuse să nu mai plângă, ci să-i spună unde-i mâncarea că o să-i dea el de mâncare. Dar, de cum intră în bucătărie, ursul începu să înfulece tot ce găsi acolo. Nimic nu-i dădu iedului.
Rămas şi dezbrăcat şi flămând, iedul începu să plângă şi mai tare. Şi de la o vreme i se făcu somn şi începu să strige după capra-bunică:
- Capră-bunică, adoarme-mă! Adoarme-mă! Nu pot singur!
Lupul tocmai ieşise la plimbare şi-l auzi pe ied plângând.
- Nu mai striga, ieduţule! Am să vin eu să te adorm.
Lupul începu să cânte:
- „Nani, nani, nani,
Nu-i nevoie de dormit
Nani, nani, nani,
Pe ied acum îl mănânc
Nani, nani, nani!”
Iedul auzind una ca asta, se înspăimântă şi o rupse la fugă încotro vedea cu ochii.
Se-napoie acasă gol, flămând şi ostenit, abia pe seară. Şi cum întră pe uşă zise:
- Capră-mamă, mătuşă-capră, capră-bunică am să vă povestesc tot ce s-a întâmplat, dar mai întâi să-mi caut nişte haine ca să mă îmbrac şi apoi să mănânc ceva că tare mi-e foame.
Se îmbrăcă iedul, mâncă ce mai găsi prin oale, dar înainte să-şi înceapă povestea, adormi buştean.
Daca vă doriţi să mai citiţi alte poveşti vă astept la biblioteca şcolii.
miercuri, 27 aprilie 2011
Unde a zburat rândunica
Unde a zburat randunica
de Titel Constantinescu
Cand s-a trezit Cip-Cirip, un vant rece batea, care legana frunzele copacilor si tufele macesilor…
Soarele nici nu rasarise inca si vrabiuta Cip-Cirip isi lua zborul spre prietena ei, randunica:
“ O sa zburam amandoua, pana la iaz si o sa facem baie impreuna”, se gandea pe drum vrabiuta, bucuroasa. “ Ea in apa, eu in nisip”.
Casuta randunicii era sub streasina unei case, sus, sus de tot!
Cip-cirip-cirip! facu vrabiuta, ceea ce pe limba vrabiilor insemna:
“ Vecinica,
Randunica
Iesi afara
Surioara…
Nu-i nici cald si nu-i nici soare,
Dar e bine de plimbare…”
A stat vrabiuta, a mai strigat o data, de doua ori, apoi, sfar… a zburat spre padure.
Frunzele copacilor incepusera sa se ingalbeneasca si firele de iarba nu mai erau verzi. Vrabiuta simtea ca e mai frig decat ieri, dar nu prea intelegea de ce…
Si cum zbura ea, asa, mai aproape de pamant, numai ce-o vazu pe furnica. Aceasta ducea spre un musuroi un miez de paine mai mare decat doua furnici la un loc!
Vrabiuta se apropie de ea si ciripi:
“ Cip-cirip, sora furnica,
N-ai vazut pe randunica?”
Dar furnica ii raspunde fara sa se opreasca din drum:
- N-am vazut-o, n-am vazut-o… Du-te si intreaba-l pe bursuc… Eu n-am timp sa ma uit dupa randunica. Acum imi fac provizii de iarna…
Vrabiuta zbura mai repede, pan ace il intalni pe mos Bursuc. Abia ducea in gura on ramura cu frunze rosioare, ca arama. Se pregatea sa-si faca culcusul.
Vrabiuta se opri pe un fir de maces.
“Mos Bursuc, n-ai vazut
Vecinica
Randunica
Pe aici a trecut?”
Dar bursucul n-o vazuse pe randunica, si-i paru rau ca n-o putea ajuta pe vrabiuta.
Si iar zbura vrabiuta, mai departe. In poiana, intalni o soparla.
- N-ai vazut-o pe randunica?…intreba ea.
Dar nici soparla n-o vazuse si ii raspunse repede:
- N-am vazut-o, n-am vazut-o. N-am avut timp… Toata dimineata am cautat o piatra mai mare, sub care sa dorm toata iarna… In sfarsit, am gasit una!
Soparla a plecat spre noul ei culcus, iar vrabiuta a zburat pana la iaz la prietena ei broscuta. Salciile de pe mal isi scuturasera toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc.
Vrabiuta se opri langa malul lacului si striga:
“ Hai broscuta Oac-oac-oac,
Iesi acum putin din lac!
Cip-cirip-cip-cirip…”
Si iata ca broscuta iesi la mal…
- Buna ziua, broscuta! ciripi vrabiuta. N-ai vazut-o pe randunica? o caut de azi dimineata.
- Nu, n-am vazut-o! raspunse broscuta Oac-Oac. Mi-am facut o casuta in namolul din fundul lacului. E asa de cald acolo! O sa dorm toata iarna. Dar ce se aude? intreba broscuta…
- Ia te uita, niste pasari! N-o fi si prietena nostra, randunica?
- Ba da, si eu sunt, raspunse randunica. Si cobora langa ele.
- Dar unde ai fost pana acum? intreba vrabiuta… te-am cautat peste tot si nu te-am gasit.
- Am stat de vorba cu alte randunici, pe niste fire de telegraf si ne-am facut planul de drum.
- Cum? De ce plecati? intrebara broscuta si vrabiuta.
- N-avem ce manca la iarna. Aici nu gasim nici musculite, nici viermisori.
- Dar o sa mai vii? intreba vrabiuta.
- Sigur ca o sa mai vin! la primavara.
Vrabiuta era tare bucuroasa… se gandea cum sa pazeasca mai bine cuibul randunicii, pana la primavara…
Si randunica a plecat. S-a ridicat sus, sus de tot si impreuna cu celelalte randunici, stranse in stol, au zburat mai departe spre tarile calde.
Vrabiuta ciripi in urma randunicii:
“ Drum bun randunico!”
Apoi zbura repede spre cuib, ca sa-l deretice, sa aiba si ea adapost peste iarna.
Dacă vreţi să citiţi mai multe poveşti vă astept la biblioteca şcolii
de Titel Constantinescu
Cand s-a trezit Cip-Cirip, un vant rece batea, care legana frunzele copacilor si tufele macesilor…
Soarele nici nu rasarise inca si vrabiuta Cip-Cirip isi lua zborul spre prietena ei, randunica:
“ O sa zburam amandoua, pana la iaz si o sa facem baie impreuna”, se gandea pe drum vrabiuta, bucuroasa. “ Ea in apa, eu in nisip”.
Casuta randunicii era sub streasina unei case, sus, sus de tot!
Cip-cirip-cirip! facu vrabiuta, ceea ce pe limba vrabiilor insemna:
“ Vecinica,
Randunica
Iesi afara
Surioara…
Nu-i nici cald si nu-i nici soare,
Dar e bine de plimbare…”
A stat vrabiuta, a mai strigat o data, de doua ori, apoi, sfar… a zburat spre padure.
Frunzele copacilor incepusera sa se ingalbeneasca si firele de iarba nu mai erau verzi. Vrabiuta simtea ca e mai frig decat ieri, dar nu prea intelegea de ce…
Si cum zbura ea, asa, mai aproape de pamant, numai ce-o vazu pe furnica. Aceasta ducea spre un musuroi un miez de paine mai mare decat doua furnici la un loc!
Vrabiuta se apropie de ea si ciripi:
“ Cip-cirip, sora furnica,
N-ai vazut pe randunica?”
Dar furnica ii raspunde fara sa se opreasca din drum:
- N-am vazut-o, n-am vazut-o… Du-te si intreaba-l pe bursuc… Eu n-am timp sa ma uit dupa randunica. Acum imi fac provizii de iarna…
Vrabiuta zbura mai repede, pan ace il intalni pe mos Bursuc. Abia ducea in gura on ramura cu frunze rosioare, ca arama. Se pregatea sa-si faca culcusul.
Vrabiuta se opri pe un fir de maces.
“Mos Bursuc, n-ai vazut
Vecinica
Randunica
Pe aici a trecut?”
Dar bursucul n-o vazuse pe randunica, si-i paru rau ca n-o putea ajuta pe vrabiuta.
Si iar zbura vrabiuta, mai departe. In poiana, intalni o soparla.
- N-ai vazut-o pe randunica?…intreba ea.
Dar nici soparla n-o vazuse si ii raspunse repede:
- N-am vazut-o, n-am vazut-o. N-am avut timp… Toata dimineata am cautat o piatra mai mare, sub care sa dorm toata iarna… In sfarsit, am gasit una!
Soparla a plecat spre noul ei culcus, iar vrabiuta a zburat pana la iaz la prietena ei broscuta. Salciile de pe mal isi scuturasera toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc.
Vrabiuta se opri langa malul lacului si striga:
“ Hai broscuta Oac-oac-oac,
Iesi acum putin din lac!
Cip-cirip-cip-cirip…”
Si iata ca broscuta iesi la mal…
- Buna ziua, broscuta! ciripi vrabiuta. N-ai vazut-o pe randunica? o caut de azi dimineata.
- Nu, n-am vazut-o! raspunse broscuta Oac-Oac. Mi-am facut o casuta in namolul din fundul lacului. E asa de cald acolo! O sa dorm toata iarna. Dar ce se aude? intreba broscuta…
- Ia te uita, niste pasari! N-o fi si prietena nostra, randunica?
- Ba da, si eu sunt, raspunse randunica. Si cobora langa ele.
- Dar unde ai fost pana acum? intreba vrabiuta… te-am cautat peste tot si nu te-am gasit.
- Am stat de vorba cu alte randunici, pe niste fire de telegraf si ne-am facut planul de drum.
- Cum? De ce plecati? intrebara broscuta si vrabiuta.
- N-avem ce manca la iarna. Aici nu gasim nici musculite, nici viermisori.
- Dar o sa mai vii? intreba vrabiuta.
- Sigur ca o sa mai vin! la primavara.
Vrabiuta era tare bucuroasa… se gandea cum sa pazeasca mai bine cuibul randunicii, pana la primavara…
Si randunica a plecat. S-a ridicat sus, sus de tot si impreuna cu celelalte randunici, stranse in stol, au zburat mai departe spre tarile calde.
Vrabiuta ciripi in urma randunicii:
“ Drum bun randunico!”
Apoi zbura repede spre cuib, ca sa-l deretice, sa aiba si ea adapost peste iarna.
Dacă vreţi să citiţi mai multe poveşti vă astept la biblioteca şcolii
vineri, 22 aprilie 2011
În ziua de Paşte
IN ZIUA DE PASTE
DE ELENA FARAGO
TOTI COPII AZI SE-MBRACA
CU CE AU EI MAI FRUMOS
SI PARINTIILOR LE CANTA
INVIEREA LUI HRISTOS
SI LA MASA , CIOCNESC, ASTAZI
TOTI COPII CEI CUMINTI
OUA ROSII SI PESTRITE
CU IUBITI LOR PARINTII
TOTI COPII AZI SUNT DARNICI
CACI EI STIU CA LUI HRISTOS
II SUNT DRAGI NUMAI COPII
CEI CU SUFLETUL MILOS
SI COPII BUNI LA SUFLET
AZI, CU BUCURIE DAU
COZONACI SI OUA ROSII
LA COPII CARE N-AU
marți, 5 aprilie 2011
Ştiaţi că...
........maşinile Mercedes sunt numite dupa numele unei fete austriece?
In 1897, omul de afaceri austriac Emil Jellinek, a calatorit de la casa sa din Nisa, Franta pentru a cumpara o masina de la fabrica Daimler din Cannstatt, Germania. La intoarcerea sa pe riviera franceza, masina sa sport Daimler Phoenix a facut atata senzatie incat s-a decis sa participe la concursul local, sub numele "Mercedes" dupa fica sa favorita de 9 ani.
Intelegand potentialul de afaceri al noii masini, nu numai ca a mai comandat inca 36 de masini, dar si-a asigurat si franciza pentru a le vinde in alte cateva tari. Gottlieb Daimler a fost de acord si sa fie vandute sub numele "Mercedes".
Marca "Mercedes" a fost inregistrata dupa moartea lui Daimler, in 1900 iar steaua in 3 colturi a devenit marca inregistrata. Daimler a desenat odata emblema pe o carte postala catre sotia sa, steaua simbolizand cresterea afacerii in transporturi pe pamant, pe mare si in aer.
Pentru Karl Benz, a fost simplu sa dea un nume pentru automobilul sau: si-a inclus numele intr-o roata dintata simbolizand soliditatea tehnologiilor sale din Mannheim. Roata dintata a devenit mai tarziu o cununa de lauri.
Dupa primul razboi mondial companiile lui Daimler si Benz au lucrat impreuna, facandu-si in general reclama pe aceleasi afise. S-au amestecat in 1926, combinand cununa de lauri cu steaua in 3 colturi ca marca inregistrata.
In mod interesant, cu toate ca Gottlieb Daimler si Karl Benz au fost doi dintre pionierii majori in industria de automobile, probabil nu s-au intalnit niciodata, cu toate ca traiau la numai 100 km unul de altul, in Germania. Daimler a murit in 1900. Daimler-Benz a fuzionat in 1926.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)