Caciula, punga si trambita

A FOST OARECAND pe lume un om batran care avea trei feciori. Doi din ei erau tare cuminti si asezati, dar al treilea era cam sturlubatec. Cand ii veni ceasul sa moara, batranu1 lasa cu limba de moarte copiilor lui sa puna mana pe toate, dar sa nu se atinga de o lada decat numai la nevoie mare. Abia inchise el ochii si gospodaria lui incapu pe mani straine.

Atunci cei doi feciori de treaba isi facura parte din averea mostenita si s-au dus sa-si caute norocul aiurea. Numai cel mai mic ramase lipca acasa. Nu se indura sa se desprinda de la vatra parinteasca.

Intr-o zi, cum cotrobaia prin toate colturile, dadu de lada cu pricina. Inauntru gasi o caciula. O lua, o indesa in cap si iesi sa se plimbe. Pe drum intalni un om si-i dadu buna ziua.

- Buna ziua, ingaima acesta, dar nu te vad la fata.

- Ce, esti orb, de nu ma vezi?

- Nu sunt orb, dar nu te vad, grai omul speriat si se grabi s-o ia la sanatoasa.

Dar sturlubatecul, minte usoara cum era, scoase caciula si vru sa-i arda una. Cum se descoperi la cap, omul il recunoscu:

- Tu esti, mai! M-au luat toti sperietii. Mi s-a parut ca esti uciga-l toaca din vale. Da, acum te vad bine, dar adineauri te auzeam si nu te zaream de loc.

Usor-Usurel prinse la minte, indata intelese ca nu era vazut cu caciula trasa peste urechi.

Nu se mai codi, ci odata ii veni sa dea fuga la nemernicu1 care pusese stapanire pe gospodaria lor. Dintr-o goana ajunse in curte. Cu caciula in cap intra neluat in seama de nimeni si se plimba peste tot pana nimeri in camara tinerei fete, Pirusana. Ea, cum il simti, dete tipete de spaima, crezand ca e cine stie ce.

- Aoleu si vai de mine! Om strain in odaia mea!

Auzind-o parintii si oamenii din curte, sarira in picioare si dadura buzna la ea.

- Unde-i omul neanfricat, care a cutezat sa calce aici?

- Nu stiu, raspunse ea, parca s-a dosit undeva.

Cautara in sus, cautara in jos, intoarsera lucrurile pe dos, dar nimeni si nimic. Usor-Usurel cu cusma tuflita pe urechi, statea ghemuit intr-un ungher, nu sufla si nu cracnea de loc.

Ce si-au spus ei? Poate i s-a nazarit fetei in somn si fiecare a plecat din odaie. Dar nu trecu mult si fata din nou striga:

- Aoleu si vai de mine! E cineva in odaia mea!

Cand se duc inauntru, mama sa, tatal sau, se uita la dreapta, se uita la stanga, nimic!

Atunci tatal, palit de ciuda, bombani la fiica-sa:

- Ti se nalucesc tot felul de vedenii. Sa nu-ti mai aud gura, ca-i vai de pielea ta!

Atata vru si Usor-Usurel. Cum plecara toti se inveseli de credea ca a lui e lumea. Dar si fata, hotomana, il lua cu binisoru1, il descusu si-l indupleca sa-i spuna cum face el de nu i se vede fata.

Usor-Usure1 rase ca un copil si ii deslusi cum. Atata astepta si fata; se facu ca vrea sa-i vada cusma, i-o smulse si incepu sa tipe din rasputeri, de rasuna casa de tipetele ei.

Tatal, scos din fire, apuca ciomagul si cand intra in odaie, vazu ca sarmana fata avea dreptate sa tipe. Pusera mana pe baiat, ii argasira pielea sa-si aduca aminte cate zile o trai. Si fiindca il stiau cat era de sui, nu au vrut sa-si mai puna mintea cu el, ci 1-au lasat sa mearga oriincotro.

Usor-Usure1, bucuros ca se alesese numai cu atata, se intoarse acasa si se duse oblu spre lada. Acolo gasi o punga. O lua, o imbaiera la gat si strecura un gologan in ea. Dar ce sa vada? Intr-o clipa toata punga se umplu de gologani. Fuga la zaraf, gologanii se prefacura intr-un galben. Puse galbenul in punga si punga se indoldora de galbeni. Si tot asa sporira galbenii, ca tot satul se mira de unde ii scotea.

Tocmai in anul acela nu se facusera bucate si era o scumpete ca aproape nu mai aveau oamenii cu ce se hrani. De unde sa le vina scaparea, ca nimeni nu se gandea la Usor-Usurel. Numai Pirusana isi aminti de el si de punga lui. Ea il chema, il lua cu binisorul si el, minte-scurta, ii spuse cum sta treaba.

Asta voise si fata; se prefacu ca se uita la punga, s-o vada cum este, i-o rapi si o zbughi cu punga cu tot.

- Hotomano, sa nu-mi mai zici pe nume, daca nu ti-o iau inapoi, ii striga el, izbindu-se cu pumnul in piept.

Se inapoie acasa, merse de-a dreptul la lada si mai gasi acolo o trambita. Prinse sa sufle din ea si nu apuca a suna o data: tu-tu-tu! ca pe loc se pomeni cu o oaste intreaga.

Hai cu ea la curte. Cu totii incremenira cand vazura oaste multa inglodita; oastea tarii nu era nimica pe langa oastea lui Usor-Usurel, care foia cata frunza si iarba, fiindca el canta mereu zorind din trambita.

Tot Pirusana scapa pe tatal ei de pacoste. Se duse la Usor-Usurel, care, cum o zari, prinse a rade cu goarna in mana:

- Nici naiba nu va mai poate scapa cu viata.

- Si daca asa ne-o fi sfarsitul, ce o sa fie? Pesemne asa ne-a fost scris. Vreau numai sa te intreb, zise fata, de unde scoti duiumul de armie?

- De unde? Iata cum! Tu-tu-tu-tu! si am cata oaste vreau. Si cand nu mai am nevoie de ea, suflu din goarna pe dos si mi-o aduc toata inapoi.

- Da-mi-o si mie sa suflu o data, il ruga fata.

- Ia, dar fiecare trambitare o platesti cu o sarutare.

Apoi ea trambita o data tare din coada trambitei si aduna toata oastea.

Si cu trambita in mana disparu.

Din nou se batu fluiera-vant cu pumnul in piept si-i zise

- Hotomano, sa nu-mi mai zici pe nume, daca nu ti-oi lua-o inapoi.

Ce sa faca acum? Si-a pus nadejdea in talpile lui si a intins-o spre padure, in voia intamplarii. Acolo zari un smochin, si cum era flamand si suparat, hai sa-si scoata focul pe smochin. Rupse doua smochine si nu apuca sa le inghita bine, ca-i rasarira doua coarne mai mari ca la bou.

- Mare! Mare! Sunt pedepsit, fiindca pana acum am fost mai dobitoc ca un bou!

Si in halul asta nu mai vru sa iasa din desis, ca asa incornorat, numai de vazul lumii nu mai era. Dar, cum pasi mai incolo, iata un alt smochin.

"Ce s-a facut, s-a facut, socoti el. Am sa gust si din smochinul asta, iar daca e sa-mi iasa, sa-mi iasa si patru sute de coarne. Doar n-am sa mor de foame!"

Dar cum inghiti o smochina ii cazu un corn, mai inghiti una si-i cazu si celalalt. Culese intr-o basma smochine cornute si in alta smochine ciute. Porni apoi spre cetate, imbracat ca un negustor, spre a nu fi recunoscut, si incepu a striga:

- Hai la smochine!

Cand trecu pe la curte, iesi Pirusana, se grabi sa cumpere si, sarmana, nu le inghiti bine, ca-i si crescura doua cornite. Incepu a se caina si a se vaieta, de-ti venea sa-i plangi de mila.

Chema tatal vraci vestiti, si nici unul nu-i da de leac. Usor-Usure1, ca sa nu fie dat de gol, se intolise cu alte vesminte si striga prin cetate:

- Vraciul vestit, vraciul vestit!

Iute l-au chemat in casa sa vindece fata. Toti ceilalti, cum il vazura pe netotul asta, incepura a se tine de pantece de prea mult ras:

- Nu putem noi, ziceau ei, oameni invatati si umblati, si va putea tontul asta sa afle leacul fetei?

Dar Usor-Usurel, cum auzi ocara, zise:

- O vindec numai daca mi-o dati de nevasta si ingaduinta sa le trag o mama de bataie la toti zodierii de pe aici.

- Bine, raspunse tatal, dar daca nu o scapi pe fata mea, iti vom da noi tie o mama de bataie.

- Asa sa fie! incheiara mesterii vindecatori, care nu stiau ce ii asteapta.

Scoate Usor-Usurel doua smochine, le da fetei sa le inghita si dintr-o data ia coarnele de unde nu-s. Si nazdravan cum era, le-a dat o mama de bataie la toti vracii, pe rand. Apoi se casatori Usor-Usurel cu Pirusana si facura o nunta care a ramas de pomina de la un capat la celalalt al lumii.

Am fost si eu ca nuntas la sarbatoarea lor si la plecare nimic alta nu cerui decat smochine de cele cornute, ca sa le dau copiilor neascultatori. Dar cum toti copiii mei sunt tare cumsecade, le-am dat juncanilor sa le rumege si le crescura coarnele si mai mari si mai inbelsugate si asa frumos se ispravira toate.

Masuta fermecata

A fost odată ca niciodată un ţăran sărac care avea trei fii. Erau săraci lipiţi pământului şi abia îşi mai duceau traiul de azi pe mâine. Aşa că, într-o bună zi, cei trei băieţi se hotărâră să înveţe o meserie şi plecară în lume sa-si incerce norocul.
Cel mai mare dintre baieti intalni un om intelept, care il invata tainele cartilor. Era tare-tare destoinic si in scurta vreme reusi sa deprinda toata invatatura pe care o stapanea dascalul sau. Dupa ce se implini un an, veni si vremea sa isi primeasca simbria hotarata, asa ca baiatul primi in dar un magarus fermecat. De indata ce magarusului i se spunea un cuvant fermecat, din gura lui curgeau banuti de aur.
Baiatul mijlociu invata meseria de croitor. Si el era foarte harnic si indemanatic. Mesterul fu tare multumit de el si dupa ce ucenicul lui invata sa croiasca si sa coasa, ii darui o masuta fermecata. Indata ce baiatul rostea cuvantul fermecat, masuta se umplu de tot felul de bunatati. Din senin apareau tot felul de mancaruri si bauturi nemaivazute pana atunci.
Cei doi frati erau acum tare fericiti ca visul lor de a putea duce un trai lipsit de orice griji se implinise. Dupa ce isi terminara treburile, plini de nerabdare sa ii arate si tatalui lor minunatiile pe care le castigasera prin truda cinstita, o pornira spre casa. In drumul de intoarcere, ajunsera in dreptul unui han. Hangiul ii pofti inauntru si ii convinse sa ramana peste noapte, spunandu-le ca dupa un drum atat de lung si istovitor, odihna le va prinde bine. In carciuma, masa era pusa: branzeturi felurite, miere, fructe si vinuri. Carciumarul vorbaret ii asigura ca nu le va parea rau daca innopteaza la el. Totul va fi foarte ieftin si nu vor avea pricini de nemultumire. Baietii ascultara cuviincios vorbele hangiului, dar se hotarara sa manace din bunatatile oferite de masuta fermecata. Asa ca pusera masuta in fata hanului si, dupa ce cuvantul magic fu rostit, aceasta se umplu cu fel si fel de bunatati. Cum magarusul era si el prin apropiere, la auzul cuvantului magic umplu si el deindata o farfurie cu banuti de aur.
Baietii erau tare veseli si-si povesteau unul altuia toate peripetiile prin care trecusera.
Intre timp, hangiul, pe care cam incepuse sa-l roada pe suflet norocul ce daduse peste cei doi, ii pandea de dupa o perdea si tragea cu urechea. Dorindu-si cu orice pret ca masuta si magarusul sa fie ale lui si afland ca erau copii de om sarman si ca nu mai stia nimeni unde se afla, hangiul cel negru la suflet ii leaga fedeles pe cei doi baieti si ii arunca in pivnita, apoi le lua magarusul si masuta. Cum trasese cu urechea la discutia baietilor, aflase cuvantul magic, care avea sa-l imbogateasca. Era tare multumit si fericit ca izbutise sa puna mana pe asa lucruri de pret. De sarmanii frati nu-i mai pasa acum nici cat negrul sub unghie. Vedea deja in fata ochilor palatul in care urma sa locuiasca si sa leneveasca toata ziua.
Intre timp, si cel mai mic dintre baieti pleca de-acasa sa-si incerce norocul. Se facu strungar si, cum in aceasta meserie sunt multe de invatat, trecu mult timp pana isi insusi toate tainele meseriei. Mesterul lui era un om tare aspru si-i dadea foarte multe lucruri de facut, dar, cum si mezinul familiei era harnic si istet, deveni un ucenic bun. Cand mezinul invata sa ciopleasca un scaun si un dulap, mesterul sau socoti ca invatase de-acum intreg mestesugul si il lasa sa plece dandu-i drept simbrie o nuielusa fermecata. Cand se rostea cuvantul fermecat, nuielusa batea fara mila pe oamenii rai si necinstiti care i s-ar fi aflat prin preajma. Baiatul era fericit ca invatase si el o meserie si, din cale- afara de multumit de sambria pe care o primise, o porni vesel spre casa. In cele din urma ajunse si el la un han.
Obosit si infometat cum era, se hotara sa se opreasca aici sa pranzeasca. Se gandea ca poate si fratii lui se indreapta spre casa si ca s-ar putea opri sa se odihneasca in acelasi han. El stia ca si fratii sai invatasera cate un lucru folositor si ca pentru sarguinta lor au fost si ei rasplatiti cu daruri pretioase. Mezinul era insa un baiat tare istet, nu ar fi facut un pas necugetat nici sa-l pici cu ceara.
Se opri asadar prevazator in fata ferestrei , arunca o privire in casa si plin de uimire, baga de seama ca fratii lui erau prizonierii hangiului cel rau. Acesta statea singur la masuta, infruptandu-se din bunatati si numarand banutii de aur, ce cadeau din gura magarusului.
Baiatul cel mic se hotara sa-si salveze fratii si sa-l pedepseasca pe carciumar asa cum se cuvenea. Intra in carciuma, rosti cuvantul magic si nuielusa se puse pe treaba. Il batu pe carciumar, pana ce acesta isi marturisi fapta necinstita. Speriat si umilit, carciumarul ceru indurare. Nu numai ca isi elibera prizonierii, dar inapoie si masuta si magarusul.
Dupa ce baietii isi recapatara darurile, se hotarara sa-si imparta bogatia si cu alti oameni. Ii invitara, deci, pe toti oamenii saraci din imprejurimi. Magarusul nu mai contenea sa imparta banutii si pe masuta de-abia mai incapeau mancarurile si bautura. Saracii au primit bani, mancare si bautura, bucurandu-se de bunatatea fara seaman a celor trei baieti.
Dupa toate cele intamplate, acestia isi continuara drumul, ajungand la casa parinteasca. Aici fura intampinati cu mare bucurie si in sat incepu petrecerea. Baietii pusera la treaba masuta fermecata si nu fu om care sa nu se sature sau nevoias care sa plece fara banuti. Masuta fermecata fu apoi asezata in mijlocul casei. Magarusul se odihnea pe o perna de catifea.
Dupa ce petrecerea lua sfarsit, satenii le multumira baietilor pentru bunateatea si marinimia lor, pentru ca muncisera cinstit ca sa primeasca darurile fermecate, aducandu-le bucurie celor din jur.
   
      Pentru mai multe povesti va astept la biblioteca scolii.

Un pic de gramatică :)

  

Când scriem „i-au” și când scriem „iau”?

Vom scrie „i-au” atunci când această ortogramă este urmată de un verb la timpul trecut, numeralul plural.

Exemplu:
Cei mici  „i-au” folosit jucăriile lui Andrei.

Vom scrie  „iau” atunci când această ortogramă poate fi înlocuită prin formele verbului a lua la persoana I, numărul singular.
Exemplu:
Unii copii  „iau” numai note bune.

Când scriem „i-ar” și când scriem „iar”?

Vom scrie „i-ar” când urmează un verb la viitor, dar care denumește o acțiune posibilă, nesigură.
Exemple:

Ursului „i-ar” prinde bine puțină miere.
Vom scrie „iar” atunci când el poate fi înlocuit cu expresia „din nou”.
„Iar” a venit la noi canicula.

Când scriem „s-au” și când scriem „sau”?

Vom scrie „sau” atunci când acesta poate fi înlocuit cu „ori”
Exemplu:
Mergem în vacanța de vară la mare  „sau” la munte.Vom scrie  „s-au” atunci când urmează un verb la timpul trecut, persoana a III-a, numărul plural.
Exemplu:
Copiii „s-au” dus în excursie la Sinaia.

Când scriem „l-a” și când scriem „la”?

Vom scrie „l-a” atunci când urmează un verb la timpul trecut, persoana a III-a, numărul singular.
Exemplu:
Maria „l-a” rugat pe Radu să mearga cu ea.Vom scrie „la” atunci când acesta indica direcția.
Exemplu:

„La” noi acasă avem multe jucării.

Când scriem „m-ai” și când scriem „mai”?

Vom scrie „m-ai” atunci când urmează un verb la timpul trecut, persoana a II-a, numeralul singular.

Exemplu:
De ce „m-ai” pus să sar?

Vom scrie „mai” atunci când acesta este substantiv sau cuvânt de legătură.

Exemplu:
În luna „mai”  se coc cireșii. (substantiv)

Eu merg „mai”  bine cu bicicleta. (cuvânt de legătură)

Când scriem „ne-am” și când scriem „neam”?

Scriem „ne-am”  atunci când urmează un verv la timpul trecut, persoana I, numeralul singular.
Exemplu:
Noi „ne-am” dus la munte.
Vom scrie „neam” atunci când acest substantiv are sensul de rudă sau popor.
Exemple:
Acest băiat este „neam”  cu cumnata mea.
„Neamul”românesc este mereu în sufletul meu.

Când scriem „n-ai” și când scriem „nai”?

Vom scrie „n-ai” atunci când este un verb la timpul trecut, persoana a II-a, numărul singular sau când arată un verb la prezent, precedat de adverbul negativ „n-” .
Exemple:
Să „n-ai” nici o grijă, eu voi merge cu tine!
„N-ai” să ajungi prea departe dacă nu ai încălțări bune.
Vom scrie „nai” când acesta denumește un instrument muzical.
Exemplu:
Maria și George învață să cânte la „nai”.

Când scriem „i-a” și când scriem „ia”?

Vom scrie „i-a” când această ortogramă este urmată de un verb la timpul trecut, numărul singular.

Exemplu:
Mama „i-a” dat lui Andrei două mere.Vom scrie „ia” atunci când această ortogramă poate fi înlocuită prin formele verbului „a lua” la persoana a III-a, numărul singular sau când este o interjecție.

Exemple:
Doamna învățătoare „ia” două cărți de pe catedră. (verb)Ia, mai stai tu cuminte! (interjecție)

Când scriem „cai” și când scriem „c-ai”?

Vom scrie „cai” atunci când acesta este substantiv și denumește un animal.

Exemplu:
Bunica mea are mulți „cai”.

Vom scrie „c-ai” atunci când urmează un verb la timpul trecut, persoana a III-a, numărul singular.

Exemplu:
Mulțumesc „c-ai” mers cu mine la doctor.

         

Stiati ca....... FOBIA

   Fobia reprezinta o frica intensa, irationala, persistenta in fata unor anumite situatii, obiecte, activitati sau persoane. Simptomul principal al acestei dereglari este dorinta excesiva, irationala, inexplicabila de a evita subiectul ce o provoaca.
Eufobia = frica de a auzi vesti bune

Francofobia = frica de francezi sau cultura franceza

Geliofobia = frica de ras

Grafofobia = frica de scris

Hedonofobia = frica de a simti placere

Heliofobia = frica de soare

Ideofobia = frica de idei

Itifalofobia = frica de a vedea, de a se gandi la sau a avea o erectie

Lachanofobia = frica de legume

Menofobia = frica de menstruatie

Metifobia = frica de alcool

Mnemofobia = frica de amintiri

Nomatofobia = frica de nume

Octofobia = frica de cifra 8

Omfalophobia = frica de buric

Partenofobia = frica de virgine sau fete tinere

Fotofobia = frica de lumina

Plutofobia = frica de avere

Socerafobia = frica de socrii

Somnifobia = frica de somn

Hipopotomonstrosecvipedaliofobia = frica de cuvinte lungi

Singenesofobia = frica de rude

Telefonofobia = frica de telefoane

Termofobia = frica de caldura

Talasofobia = frica de mare

Uranofobia = frica de rai

Vestifobia = frica de haine

Venustrafobia = frica de femei frumoase

Urofobia = frica de urina sau de a urina

Xantofobia = frica de culoarea galben sau cuvantul “galben”

Stiati ca....... FOBIA

        Fobia reprezinta o frica intensa, irationala, persistenta in fata unor anumite situatii, obiecte, activitati sau persoane. Simptomul principal al acestei dereglari este dorinta excesiva, irationala, inexplicabila de a evita subiectul ce o provoaca.
 
Ablutofobia = frica de a face baie sau a se spala

Alektorofobia = frica de gaini

Alliumfobia = frica de usturoi

Alodaxofobia = frica in fata opiniilor altor persoane

Ambulofobia = frica de a merge

Androfobia = frica de barbati

Barofobia = frica de gravitatie

Bibliofobia = frica de carti

Cacofobia = frica de uratenie

Chaetofobia = frica de par

Chionofobia = frica de zapada

Crometofobia sau Crematofobia = frica de bani

Cromofobia sau Cromatofobia = frica de culori

Cronofobia = frica de timp

Coitofobia = frica de contact sexual

Coulrofobia = frica de clovni

Dendrofobia = frica de pomi

Didaskaleinofobia = frica de a merge la scoala

Eurotofobia = frica de organele genitale feminine

logizomecanofobia = frica de computere

Dextrofobia = frica de obiecte situate in partea dreapta a corpului

Concertul primaverii

Concertul primaverii
          de George Cosbuc

Chiar acum din crang venii
Si c-o veste buna!
Iarasi e concert, copii;
Merbg si eu, si tu sa vii,
Mergem impreuna.

Vrei programa, lamurit?
Stai putin sa caut.
Cucul, un solist vestit,
De prin alte tari venit,
Va canta din flaut.

Cantareata dulce-n grai,
Cea numita "Perla
Cantaretilor din mai,"
Dulce va doini din nai
Multe doine mierla.

Va-ntona apoi un psalt
"Imnul veseliei"
Corul dintr-un fag inalt.
Vor canta-n sopran si-n alt
Graurii campiei,

Turturelele-n tenor,
Si-alte voci maiestre,
Toate dupa glasul lor.
Vor urma dup-acest cor
Fel de fel de-orchestre,

Voci de gaite care fac
Sa scoboare ploaia,
si-ntr-o scoarta de copac
O sa bata tica-tac
Tactul gheunoaia.

Iar nationale-apoi,
Cobze si-alte hanguri,
Glas de fluier si cimpoi,
Pitpalaci si cintezoi
Si-un taraf de granguri.

Se vor pune-apoi pe joc
Pana chiar si surzii,
Cand vor prinde dintr-un loc
Sa ne cante hori cu foc
Din tilinca sturzii.

Vom canta si noi ce-om sti,
Cantece din carte.
Si, de va putea veni
Vantul, si el va doini,
Ca e dus departe.

Cine-i contra, sa-l vedem,
Ca sa-l stie sotii!
De-aveti chef, tovarasi, blem-
Ura-n cer! cu totii-avem,
Mergem dar cu totii!

Copilul cel istet

Copilul cel istet


A fost odata un om bogat, caruia ii murise sotia. El nu mai avea nici un neam, nici macar vreun var mai indepartat sau vreun unchi. Din aceasta pricina era tare mahnit si nu stia cum sa-si faca rost de o ruda, ca de insurat a doua oara nu mai vroia, pentru ca si-a iubit foarte mult nevasta.

Intr-o zi i-a venit o idee trasnita, sa umble de dimineata prin cetate si prima fiinta ce-i va iesi in cale, sa-i fie copil de suflet. Mergand asa fara tinta a intalnit un sarpe micut. Omul l-a intrebat pe sarpe daca vrea sa-i fie copil de suflet, ca-i va da tot ce isi va dori, iar cand va muri ii va lasa intreaga avere.

Sarpele a raspuns ca vrea, numai sa se invoiasca.
- Cum adica sa ne invoim -a intrebat omul.
- Nu iti cer nimic mai mult, decat sa ma porti intotdeauna in carca -zise sarpele. Omul s-a invoit bucuros si sarpele i s-a incolacit in jurul gatului. De atunci au fost nedespartiti. Toate le faceau impreuna, mancau impreuna, dormeau impreuna si erau multumiti unul de celalalt. Omul i-a dat sarpelui tot ce si-a dorit si l-a iubit ca pe propriul copil. Numai ca omul a imbatranit, iar sarpele a crescut. Omul nu il mai putea cara in carca de garbov ce era pe sarpe, care de atata bine crescuse foarte mult. Degeaba l-a tot rugat omul pe copilul sau de suflet sa se dea jos, macar cateva ore, sa mai poata respira si el in voie, sarpele era de neclintit in hotararea sa de a respecta vechea invoiala. Disperat omul s-a dus la judecator si l-a rugat sa-i faca dreptate.
- Ajutati-ma, domnule judecator, pentru ca nu mai rabd aceasta povara! Dar dupa ce sarpele a povestit cum le-a fost invoiala, judecatorul a zis ca nu are ce sa faca.

Sarpele si-a tinut fagaduiala, fiindu-i copil, atunci si omul trebuie sa-l poarte la gat pana va muri. Omul a plecat de la judecator si mai necajit decat a fost inainte, pierzand orice speranta. In drum spre casa a vazut niste copii cara se jucau si s-a apropiat de ei. Kamill Maximilian statea pe un bustean, el era imparatul, iar langa el pe un bustean mai mic, Maria-Alexandra in chip de imparateasa.

Ceilalti copii se inghesuiau in jurul lor, ascultand poruncile. Omul a intrebat copiii daca nu ii pot face si lui judecata. Ei au raspuns foarte seriosi, ca se poate. Atunci omul si-a povestit necazul. Cand a vrut sa zica sarpele ceva, Kamill Maximilian a strigat la el:

- Cum indraznesti sa ii vorbesti de acolo de sus imparatului. Nu stii ca impricinatii trebuie sa stea la judecata jos la pamant. Cand sarpele a coborat Kamill a zis:
- Acest copil, caruia nu ii este mila de parintii lui, nu merita sa vada lumina soarelui. Pe el copii, aruncati cu pietre! Iar copii au aruncat cu pietre pana au strivit sarpele. Omul a plecat acasa mantuit de judecata unui copil.

             Daca va doriti sa cititi mai multe povesti, va astept la biblioteca scolii.

A deschis o floare ochii

A deschis o floare ochii
                de Marin Moscu

A deschis o floare ochii
Şi pe buza-i de petale
A sosit o albiniţă
Să caute de mâncare.

Că în stupul din prisacă
Are sute de surori
Care sunt la grădiniţă
Şi discută despre flori.

Până-atunci doici gospodine
Le învaţă cum să zboare,
Să adune nectar dulce
Pentru alte surioare.

Cât de dulce-i mierea, iat-o,
Rod de floare-n fagure,
Parcă văd viaţa cu ochii
Cum iese din mugure.

Şi mai văd mii de albine,
Roiuri, roiuri peste sat,
Hărnicia lor mă face
Stupar cu adevărat!